specii invazive ca să supraviețuiești e nevoie de foarte puțin. înflorirea algală a unui lac abandonat azot și fosfor definind frumusețea unor specii noi invazive. delete all sunt o țară care până mai ieri strălucea. copiii se bălăceau în piscine. oamenii mari erau mari și nevăzuți. cei mici, cu adevărat mici și nevăzuți. fruntea mea era dreaptă și albă se putea desena pe ea în tuș la teu și la echer. cine își putea închipui. în câțiva ani s-au dus la fund atlantide întregi. universități și corporații. în birouri s-a scris istorie cu spermă și coca-cola. acum sunt submarine și gări prin care nu mai trece niciun tren. zăpezi care nu mai pot fi nici măcar simulate. gropi comune de pixuri noi-nouțe infinite cimitire de casete sony apoi de dischete. apoi de cd-uri. apoi delete all. cine își putea închipui. barbarii erudiției noi, o comunitate cu ghearele încarnate. oameni blânzi din câmpiile Dunării. voie bună și autism. voie bună și burnout. voie bună și dansuri populare hop-șa-șa. un trandafir în fiecare butonieră de mort cusută pe dinăuntrul tranșeei. noi, barbarii erudiției. subspecii ale delincvenților juvenili tratați în penitenciare de lux în universități și centre de excelență. în filmul nostru nu mai e loc nici măcar de-un glonț orb și puțin sânge fals din borcanul cu ketchup. protocolul iertării ar trebui să cer iertare ficatului meu. sigur i-am făcut rău și ce vină să aibă el. ar trebui să-i cer iertare creierului meu poate că nu l-am ascultat poate că m-am împotrivit și nu a fost bine. poate că nu l-am hrănit cum trebuia iar oxitocina-serotonina-dopamina bla bla molecule cu agresiunea înscrisă în cod cu genotipul fricii inscripționat intra și extra-celular eroi supraviețuitori cu fălcile încleștate. mai tari decât credeam lupta lor și lupta mea nu s-au întâlnit niciodată între aceeși pereți ar trebui să le cer iertarea care mi se cuvine. bestialitate primul semn de civilizație a fost cu milenii în urmă. să ai un os rupt și cineva să aibă grijă de tine astfel încât să nu fii mâncat prea rapid. să rezişti fără să fii vânat pe loc să aibă timp să se vindece o rană la picior iar cel care te îngrijește să muncească în locul tău. primul semn de bestialitate a omenirii e de când cel ce muncește e singur cu desăvârșire singur fără grija nimănui în capsula perfecționată a muncii proprii ca-ntr-o boală mintală din ce în ce mai autonomă plutind în derivă prin univers. abandon creierul meu pare invadat de cuvinte ca de o uriașă glicină intens mirositoare doar câteva zile pe an apoi doar intensă apoi doar acoperind totul cu o textură informă ce sugrumă încet și dulce un întreg anotimp. se urcă pe pereții unui buncăr ce nu mai apără demult pe nimeni de nimic. apoi: ce știu eu despre nevoia de cuvinte în termeni chimici? dacă ea se transmite genetic dacă se ia ca o viroză de primăvară sau dacă moare odată cu gazda. domesticire societatea suntem noi doi unul mai sociofob decât celălalt. împărțim aceleași temeri hrănim aceeași pisică iar ea alege doar pe unul dintre noi. pe celălalt îl ignoră cu desăvârșire. dacă am ajuns până aici înseamnă că ne era scris să ajungem până aici. dacă ne era scris înseamnă că a trebuit să trăim cu scrisul așa cum trăim cu o pisică neîmblânzită cu adevărat niciodată. Planta Ruj un sol relativ steril pentru puietul de Planta Ruj cumpărat de la ikea într-o glastră micuță. nu i-am dat mari șanse de supraviețuire. poziţie: lumină puternică, dar indirectă rata de creștere: medie rezistență: scăzută. acum e o colonie de spume verzi dantelate cu porii deschiși. verifică în fiecare secundă legea universală a segregației. un verde diploid însămânțând permanent noi exemplare. același și același model de transmitere. fără nicio logică domină de la fereastra din camera mea peisajul hibrid al tristeții.
Cele mai recente din „Poezie”
Poeme de Laura Francisca Pavel
de Răzvan Stoicovici
de Florentin Popa
de Cătălina Matei
Poeme de Livia Ștefan