Planta Ruj

Poeme de Angelica Stan

Start
442 vizualizări
Citiți în 7 de minute
specii invazive

ca să supraviețuiești
e nevoie de foarte puțin. 
înflorirea algală a unui lac abandonat
azot și fosfor 
definind frumusețea
unor specii noi
invazive. 

 
delete all
  
sunt o țară care până mai ieri strălucea.
copiii se bălăceau în piscine.
oamenii mari erau mari și nevăzuți.
cei mici, cu adevărat mici și nevăzuți.
fruntea mea era dreaptă și albă
se putea desena pe ea în tuș
la teu și la echer.
cine își putea închipui.
în câțiva ani s-au dus la fund atlantide întregi.
universități și corporații.
în birouri s-a scris istorie 
cu spermă și coca-cola.

acum sunt submarine și gări 
prin care nu mai trece niciun tren.
zăpezi care nu mai pot fi nici măcar simulate.
gropi comune de pixuri noi-nouțe
infinite cimitire de casete sony 
apoi de dischete. apoi de cd-uri. 
apoi delete all. 
cine își putea închipui.

 
barbarii erudiției

noi, o comunitate cu ghearele încarnate. 
oameni blânzi din câmpiile Dunării.
voie bună și autism. voie bună și burnout.
voie bună și dansuri populare hop-șa-șa.
un trandafir în fiecare butonieră de mort
cusută pe dinăuntrul tranșeei. 
noi, barbarii erudiției. subspecii 
ale delincvenților juvenili
tratați în penitenciare de lux
în universități și centre de excelență. 
în filmul nostru nu mai e loc
nici măcar de-un glonț orb
și puțin sânge fals 
din borcanul cu ketchup.


 
protocolul iertării

ar trebui să cer iertare ficatului meu.
sigur i-am făcut rău
și ce vină să aibă el.

ar trebui să-i cer iertare creierului meu
poate că nu l-am ascultat
poate că m-am împotrivit 
și nu a fost bine.
poate că nu l-am hrănit cum trebuia 
iar oxitocina-serotonina-dopamina 
bla bla
molecule cu agresiunea înscrisă în cod
cu genotipul fricii inscripționat
intra și extra-celular
eroi supraviețuitori cu fălcile încleștate.
mai tari decât credeam
lupta lor și lupta mea nu s-au întâlnit
niciodată între aceeși pereți
ar trebui să le cer iertarea
care mi se cuvine.

 
bestialitate


primul semn de civilizație a fost
cu milenii în urmă.
să ai un os rupt și cineva 
să aibă grijă de tine astfel încât 
să nu fii mâncat prea rapid.
să rezişti fără să fii vânat pe loc 
să aibă timp să se vindece o rană la picior
iar cel care te îngrijește 
să muncească în locul tău.

primul semn de bestialitate a omenirii 
e de când cel ce muncește e singur
cu desăvârșire singur
fără grija nimănui în capsula 
perfecționată a muncii proprii
ca-ntr-o boală mintală

din ce în ce mai autonomă
plutind în derivă 
prin univers.

 
abandon


creierul meu pare invadat de cuvinte 
ca de o uriașă glicină intens mirositoare 
doar câteva zile pe an
apoi doar intensă apoi doar 
acoperind totul 
cu o textură informă
ce sugrumă încet și dulce 
un întreg anotimp.
se urcă pe pereții unui buncăr 
ce nu mai apără demult 
pe nimeni de nimic.

apoi: ce știu eu despre nevoia de cuvinte
în termeni chimici?
dacă ea se transmite genetic
dacă se ia ca o viroză de primăvară
sau dacă moare 
odată cu gazda.


 
domesticire

societatea suntem noi doi
unul mai sociofob decât celălalt.
împărțim aceleași temeri
hrănim aceeași pisică
iar ea alege 
doar pe unul dintre noi.
pe celălalt îl ignoră 
cu desăvârșire. 

dacă am ajuns până aici
înseamnă că ne era scris
să ajungem până aici.
dacă ne era scris 
înseamnă 
că a trebuit să trăim cu scrisul 
așa cum trăim 
cu o pisică neîmblânzită 
cu adevărat niciodată.


 
Planta Ruj

un sol relativ steril 
pentru puietul de Planta Ruj 
cumpărat de la ikea 
într-o glastră micuță. 

nu i-am dat mari șanse de supraviețuire.
poziţie: lumină puternică, dar indirectă
rata de creștere: medie
rezistență: scăzută. 

acum e o colonie de spume verzi dantelate 
cu porii deschiși. 
verifică în fiecare secundă
legea universală a segregației.
un verde diploid însămânțând permanent 
noi exemplare. 
același 
și același 
model de transmitere. 
fără nicio logică domină 
de la fereastra din camera mea
peisajul hibrid al tristeții. 

Angelica Stan (n. 1969, Tulcea) este absolventă a Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” (1995) și doctor în Urbanism (2006). În prezent, profesoară universitară în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism din București, Departamentul de proiectare urbană și peisagistică. A publicat volumele de poezie: Bumerang (1999), Testul umbrei (2005), Clona (2009), Spații intermediare (2016), Produse miraculoase (2018), O femeie urmărește ploaia de la etajul opt (2020) și exponate de artă brută (2022).

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poezie”