Finalurile de an sunt de obicei prielnice pentru bilanțuri (profesionale, culturale, artistice), iar nou-născuta mea rubrică nu face nici ea excepție. Am încercat să găsesc materiale discografice din sferele prog, stoner, post-metal/rock, lansate de artiști români în anul 2022. Singurul LP pe care l-am reluat a fost cel al grupului Am Fost la Munte și Mi-a Plăcut. Este vorba de albumul La Vale, care apare la nu mai puțin de cinci ani de la precedentul. Sunt sigur că ar mai fi și altele interesante care mi-au scăpat printre degete. Fie nu au ajuns la urechea mea, fie sunt prea puțin promovate sau chiar absente de pe platforme precum Spotify, Bandcamp sau Youtube Music.
Mai mult, din informațiile pe care le-am verificat, trupele românești prezente la Artmania în 2022 (cel mai activ festival în zonele muzicale menționate mai sus din țara noastră) nu au scos albume în 2022. Așadar, topul personal cu mai mult de 30 de LP-uri conține o singura poziție în dreptul României. Totuși, nu puteam să accept acest statu quo (nu formația britanică de hard-rock) și m-am apucat de ceea ce-mi place mie mai mult: săpat în scena underground de post-prog rock. Nu mi-a ieșit din prima și m-am intors la ale mele, sperând să prind candva un răgaz.
Taiga Dream – un festival de poezie din Suceava și botezul din Clubul Quantic
Ascultasem Taiga Dream și la începutul lui 2022. Îmi recunosc superficialitatea în speța de față. Nu am stat până la finalul primei piese și am mutat-o în sertarul cu „asta e încă o bucată de post-rockish, care sună bine, dar nu pare să aibă suflet”. Nu am verbalizat, însă ulterior mi-a fost destul de rușine că am gândit așa ceva. Taigaua era pe urmele mele și m-a prins de o mânecă într-un mod foarte delicat, ca atingerea neașteptată a unei bluze de mătase. Pluteam și plutesc încă în Uvertura Coniferelor.
Era vineri, 30 septembrie 2022. Mă aflam în holul unui hotel din Suceava, după o noapte nedormită în cușeta trenului venit de la București. Cartea mea era nominalizată la volumul de poezie al anului la Festivalul Labiș, iar asta îmi adunase ceva energie. În hol mai erau Mugur Grosu (cel care urma să câștige premiul), Daniela Bejinariu (marea câștigătoare la secțiunea de nedebutați) și Daniel Sorescu (despre care urma să aflu că e unul dintre chitariștii de la Taiga Dream). Pe Daniel și pe Daniela nu îi mai întâlnisem, dar a părut că ne știm de o viață, mai ales când discuțiile au cotit-o în două direcții aparent nesecante una față de cealaltă: poezie contemporană și muzică. Dar ce muzică. De la Opeth în sus, aș zice. Și, deși eram mort de somn, când mi s-a predat cheia camerei, primul lucru pe care l-am făcut a fost să dau play (de data asta cu simț de răspundere) piesei self-titled, „Taiga Dream”.
Cred că din momentul acela Festivalul Labiș a trecut pe planul al doilea pentru mine. Nu la multă vreme după acest eveniment, am aflat că Taiga Dream vor deschide concertul unei trupe germane la Quantic. Nu știam mare lucru despre Pyogenesis, dar asta conta mai puțin. Există o notiță în telefonul meu, notiță care leaga foarte bine întâlnirea din hol cu primele acorduri din show-ul Taiga: „nuanțe post-poetice într-un univers/oraș greu de descifrat”. Greu de zis ce a vrut să spună autorul pe 30 noiembrie 2022. Un lucru e cert: au fost 40 de minute în care doar melodicitatea a contat mai mult decât emoția debutului.
Nu doar un viitor LP, ci un disc-o-grafic pus la dospit
Evenimentul principal al serii din Quantic îl constituia recitalul trupei germane Pyrogenesis, o formație care a tot baleiat printre sub-genuri rock și metal încă din anii ’90. Gothic metal, alternative-rock, chiar și punk au cântat cei originari din Stuttgart. Dar nu pentru ei venisem, ci pentru botezul scenic Taiga Dream. Cele 40 de minute au avut intensitatea și coerența unui album foarte bine închegat. Un real Discografic.
Dintr-o dată, folia cu bule conținând trupe românești post-metal/rock sau progressive nu se mai spărgea. Un sunet foarte curat, oricând pretabil pentru coloana sonoră a unei distopii. Acțiunea filmului s-ar produce desigur în pădure sau chiar în taigaua siberiană. Exercițiu de imaginație: suprapuneți muzica bucureștenilor peste The Lobster, peliculă regizată de Yorgos Lanthimos (2015). Când post-rockul înlocuiește vocile personajelor, se poate spune că săpăturile și-au atins un țel.
Partea faină cu muzica instrumentală este că te poți juca în fel și chip cu cea mai pretabilă voce din perspectiva ta. Ea va rămâne desigur doar în capul tău, pentru că Taiga Dream a ales aceasta formulă, având argumente solide în spate. Probabil că ne vor fi dezvăluite după ce vom fi parcurs primul disc, de care sperăm că nu ne mai desparte prea mult timp. Ar fi mers o voce metalcore, care să funcționeze la fix cu bucățile uneori lirice, alteori poroase? Sau altceva?
***
La Taiga Dream influențele nu vin doar din sfera post-rock/post-metal. E clar că există multe afinități cu God Is An Astronaut, Russian Circles sau Explosions in The Sky. Însă valențele muzicale de la Quantic se extind mult mai mult și ar putea da naștere unor proiecte pe care să nu le anticipăm prea ușor în acest Discografic.
Spoiler Alert: pe unele le-am aflat ascultând o emisiune la Sport Total FM, la care au participat 3 dintre cei 4 membri Taiga Dream. Se simte anxietatea din structurile Opeth, se simt anii de liceu în care Iron Maiden domina orice mix-tape din gașca rockerilor și se mai simte și o cultură muzicală vastă, ce însumează clasică, jazz-fusion, dar și cultură pop(ulară). Dizzy Gillespie, Mahavishnu Orchestra, The Kilimanjaro Darkjazz Ensemble, Lana del Rey sunt doar patru nume pe care le-am decriptat la o căutare sumară. Îmi place să cred că fiecare dintre aceste piese de puzzle sunt cumva imersate în soundul bucureștenilor.
Nu toate gândurile despre experiența celor aproape 40 de minute cu Taiga Dream pe scenă pot fi comunicate în scris, într-un articol de revistă. Am să împărtășesc totusi un gând intim, de care nu am fost sigur că vreau să apară negru pe alb. La un moment dat, m-am desprins de sală și am proiectat, în mijlocul Bucureștiului, poate chiar pe dealul de la Quantic, un Woodstock (deloc violent) dedicat muzicii post-rock. Iar cei prezenți se bucurau din plin de piesa „Taiga Dream”, a grupului cu același nume. Era aproape de asfințit, într-o vineri, probabil prin luna august.
Primul Epilog al Coniferelor
Putem descifra un mesaj eco într-un ocean instrumental? Poate că da, printr-o grafică remarcabilă ce ar însoți muzica Taiga Dream. Mi-ar plăcea să văd acest sincretism, mai ales acolo unde cei patru renunță la circularitate și la dorința unui refren cât de cât recognoscibil.
Muzică sub formă ritualică în compozițiile Taiga Dream? Un categoric DA, mai ales că au existat câteva exaltări (cel puțin pentru mine), în punctele cheie-gândite de membrii bandului. Solemn, proscomidit și în același timp cu „n+1” grade de libertate.
Setlist Taiga Dream – 30 noiembrie 2022, Quantic, București
I. 3;
II. 5 (Endocrinium);
III. 6;
IV. 10 (Step Away);
V. 4 (Taiga Dream);
VI. 1 (Spiral);
VII. 7;
VIII. 8.
