După o mulțime de necazuri și evenimente neprevăzute ce s-au ținut scai de mine de-a lungul zilei, era cât pe ce să ratez lectura Olgăi Ștefan de la Moszkva. Noroc că organizatorii avuseseră providențiala inspirație să programeze ediția a doua a Pragului de la 19:00, cu o oră mai târziu față de ediția precedentă, dar și că Boltul aproape că m-a teleportat la cafenea, făcând 6 minute pe ceas.
De cum am ajuns, chiar în timpul soundcheck-ului, am sesizat că de această dată decorul fusese gândit altfel: citatele din Sergiu Vaida și din poeta invitată atârnau de muchia meselor de prezidiu și de unele panouri, ramele mari din spate rămânând să încadreze, minimalist, goliciunea cromatică a peretelui. Fill in the blank spaces, gen… cu bule de dialog (aici cred că m-au molipsit BD-urile cu Sandman).
Ok, dar tot cugetând eu așa și mai ajutând pe alocuri vaidaioții cu câte o trebușoară, nici n-am observat că Olga Ștefan intrase deja în sală, întreținându-se la masa din față cu gazdele. Jovială, asortată parcă vestimentar cu cromatica pubului, părea intrată de mult în „filmul” serii, vibe care m-a capturat și pe mine îndată. Anca m-a somat că în scurt timp începe show-ul, astfel că m-am grăbit să mă aprovizionez de la bar, ca nu cumva în timpul lecturii să fiu nevoit să părăsesc sala, ratând astfel intensitățile lirice, sau pe cele conversaționale dintre invitată și public.
Pragul secund a debutat cu o lectură introductivă a lui Radu Bejan din volumul postum Într-o lumină aurie al celui care dă numele clubului. Poemul ales, Cine stă pe prag, și-a îndeplinit menirea. Cel puțin mie mi-a stârnit tot felul de idei poetice privind conceptul de alteritate. Anca a încurajat oamenii din sală să participe activ la dialogul dedicat reprizei post-lectură, întrucât cel/cea care va „comite” cel mai inedit comentariu va primi un goodie bag cu de toate din partea trioului de organizatori, Familia, Golan și Moszkva.
Salutul de bun-venit a fost întregit de Tomi, care i-a mulțumit Olgăi Ștefan că nu și-a anulat venirea la Pragul Vaida, în ciuda inspecției de la școală care o aștepta peste câteva zile. Nici reprezentanții „forurilor” culturale n-au rămas neonorați de întâmpinarea verbală, fiind amintită prezența revistelor, a Rock Filarmonicii Oradea, a Librăriei Cărturești Oradea și, nu în ultimul rând, a Facultății de Litere orădene. Tot Tomi, în calitate de moderator al serii, a ținut să puncteze câte ceva din CV-ul literar al invitatei. Am aflat astfel că volumul Resursa, cel mai recent dintre cele publicate de Olga, a fost nominalizat, la categoria poezie, la premii precum Radio România Cultural sau Observator Cultural; două dintre cele mai râvnite – sau, mă rog, asta a reieșit din cuvintele speaker-ului.
Eu însă nu m-am lăsat convins așa, tam-nesam, de valoarea poeziei autoarei, ci am așteptat ca reprezentația să-și spună cuvântul. Aruncasem un ochi peste textele din calup, dar eram foarte curios dacă modulațiile vocii poetei le vor aduce un plus sau, dimpotrivă, le vor condamna banalului.
Și, trebuie s-o spun, chiar a fost o lectură pe cinste! Dezinvoltă și smooth, cu figuri de stil de tot soiul, unele excepționale, altele poate puțin forțate, dar justificabile în context, respectiv cu un potop de inserții de (post)ironie… mamă-mamă! Lecturile de poezie nu se aseamănă nici cu spectacolele de teatru, nici cu filmele sau concertele – la asta mă gândeam vâslind undeva-n adâncul tenebrelor mele subit luminate. 🤔 Lecturile de poezie sunt the real shit!
Mi-am notat în telefon câteva pasaje scrântit de ingenioase (de când cu Pragul Vaida, fac colecție): „spune-mi,/ cum poate fi cel mai frumos cuvânt din limba română/ un cuvânt atât de meschin?”, „Coincidența e singura meserie în care ne mai putem întâlni”, „viața e tot teren agricol pentru care n-ai acte, deși l-ai lucrat” și ar mai fi și altele, dar mă opresc aici. Cu un limbaj eclectic și fără să mizeze pe trivial, invitata serii a reușit totuși, fără să vrea, să activeze și niște prejudecăți ale celor prezenți. Una dintre doamne s-a ridicat și a plecat la auzul singurei sintagme cu rezonanță vulgară, dar pe deplin justificată, zic eu, în discursul poetic. Altcineva, un student, chiar a postat un story cu aluzie la sintagma buclucașă.
N-au lipsit nici amendamentele din timpul sesiunii de feedback-uri. Poetul și eseistul Ioan F. Pop, de pildă, a scos în evidență, printre altele, „inserțiile erotice” din poezia Olgăi Ștefan care, potrivit aceluiași comentator, „fac uneori deliciul publicului”. Tot acesta a ținut să inflameze și mai mult spiritele generației mele afirmând, cumva clișeic și infidel realității pe care o cunosc eu, că majoritatea poeților 20-30+ scriu la fel. Mulți din sală au început să mustăcească, iarăși alții să se încrunte. Ca replică la aceste observații, poetul și universitarul Orlando Balaș a încropit pe loc o comparație, și anume: că a spune că toți poeții tineri scriu la fel e tot atât de superficial ca și când ai zice că toți asiaticii sunt – ca boabele de orez – la fel. Rost de încă un val de chicoteli înfundate în sală.
Bravă și consecventă, Olga Ștefan nu s-a lăsat păgubașă, răspunzând în parte fiecărei intervenții din public. La un moment dat chiar ne-a imersat în anii tinereții ei, când fusese, spunea, luată peste picior de niște trolli literari. Consider importantă această perspectivă în logica dezbaterii care aluviona, din ce în ce mai accelerat, ideile a două straturi eterogene – valențele textuale ale poeziei citite respectiv experiențele personale ale autoarei. Bravo, Olga!
Dacă am reținut bine, în discuție au mai intervenit Paula Baciu, Alex Sime, Mircea Jacan și Dana Sala, cea din urmă întrebând-o pe autoarea Resursei cum se raportează la avangarda literară a începutului de secol XX. Din când în când, Florian Chelu Madeva ne amintea în surdină – chestiune ce până la un punct chiar mi s-a părut funny – că adevărații poeți sunt cei care au scris și sonete. E un punct de vedere luat în calcul, zic. Mai ales că mulți dintre poeții contemporani mi se pare, judecând după frazările pentru care optează, că n-au deloc ureche muzicală. Pe de altă parte, nu pot să nu mă-ntreb dacă domnul Florian Chelu i-a citit pe cei de la Mafia Sonetelor. Eu i-am descoperit chiar înainte să le dea chix site-ul.
Dintre toți, Olga Ștefan l-a ales câștigător pe Alex Sime, pentru întrebarea pe care i-a pus-o vizând bullyingul, una care a picat la țanc. De data aceasta, goodie bag-ul a fost „pompat” cu câte un exemplar din toate numerele de până acum ale Revistei „Golan”, trei numere ale Revistei „Familia”, stickere Pragul Vaida și, desigur, un vin rosé marca József Szőnyi, oferit „din partea casei”. O casă, Moszkva, foarte primitoare, unde am impresia că, prin acest club de lectură, poezia și-a făcut cuib deja pe perioadă nedeterminată.
Deja îmi flexez sinapsele pentru următoarea lectură PV, cea a lui Andrei Dósa din 15 mai.
Andrei Farnaș
Fotografii realizate de Dan-Alexandru Potra și Lavinia Mihók
