/

Lucian Bădescu, omul cu o erudiţie „înspăimântătoare”

Când se credea că nu se mai poate găsi nimic nou în materie de Baudelaire, totul fiind cercetat în amănunt şi inventariat, i se datorează descoperirea unei variante necunoscute a poemului Le Vin des chiffonniers.

131 vizualizări
Citiți în 10 de minute

La Génération poétique de 1860, teza de doctorat a lui Lucian Bădescu, a apărut în 1971.

În cotidianul parizian Ce Soir din 23 iulie 1939, apărea o banală ştire de fapt divers, în josul uneia dintre pagini, despre un jaf mărunt la un hotel parizian din Cartierul Latin. Ea suna în felul următor:

„În cursul nopţii, hoţii au pătruns în camera de hotel a d-lui Badescu Lucien, profesor de litere din România, în trecere prin Paris, la nr. 10 de pe strada Dupuytren. Au dispărut luând cu ei un portofel cu 5000 de franci, bani româneşti, acte de identitate şi un ghiul de aur, toate în valoare de aproximativ 10.000 de franci.”

Profesorul de litere din România căruia hoţii i-au luat tot ce au găsit de valoare în camera sa de hotel era fostul profesor de literatură franceză de la Râmnicu Vâlcea al lui Virgil Ierunca. Articolul din cotidianul de mare tiraj Ce Soir este primul semn pe care l-am putut găsi al prezenţei lui Lucian Bădescu la Paris. Luc Badesco, cum avea să fie cunoscut mai târziu, va parcurge cu tenacitate un drum nu lipsit de greutăţi, reuşind în cele din urmă să devină primul român profesor de literatură franceză la Sorbona[1].

În Enciclopedia exilului literar românesc, Florin Manolescu afirmă că Lucian Bădescu ar fi plecat în Franţa în noiembrie 1939. Afirmaţia este însă inexactă; o ştim de-acum cu certitudine, graţie ştirii din Ce Soir. care confirmă prezenţa sa la Paris în luna iulie. Dar nu e singura dovadă pe care am găsit-o în acest sens: conform registrelor de la École Pratique des Hautes Études, Bădescu se afla deja la Paris încă din 1938, fiind înscris la celebra şcoală. Şi, asemenea altor români aflaţi la studii în capitala Franţei în acea vreme, ca Emil Cioran, Bucur Ţincu sau Constantin Noica, stătea prin hoteluri pariziene ieftine, accesibile studenţilor români mai puţin avuţi şi unde hoţii aveau şi ei, după cum am văzut, un acces facil…

Beneficiind de o bursă importantă, Lucian Bădescu a putut să studieze şi după război în capitala Franţei, petrecându-şi majoritatea timpului în arhive. Erudiția sa, pe care Virgil Ierunca o considera „înspăimântătoare”, era o trăsătură definitorie pentru el. Şi-a format-o petrecând nenumărate ore în biblioteci şi arhive, consultând publicații dintre cele mai obscure. Rezultatele nu vor întârzia să apară. Când se credea că nu se mai poate găsi nimic nou în materie de Baudelaire, totul fiind cercetat în amănunt şi inventariat, i se datorează descoperirea unei variante necunoscute a poemului Le Vin des chiffonniers. Este vorba de prima versiune a poemului din Florile răului, pe care Bădescu o găsise într-un număr din 1854 al unui almanah dedicat viniculturii, Jean Raisin (o publicaţie fără însemnătate, dar ilustrată de Gustave Doré !). A scris despre această descoperire a sa în articolul „Baudelaire et la revue Jean Raisin: la première publication du Vin des chiffonniers”, care a apărut în 1957, în numărul pe lunile ianuarie-martie al Revue des sciences humaines, dedicat centenarului Florilor răului. Faţă de poemul publicat în volumul din 1857, care are 8 strofe, cel din Jean Raisin e ceva mai scurt, având doar şase, multe versuri fiind diferite de cele din varianta finală. Descoperirea a produs o vâlvă atât de mare în rândul specialiştilor încât numele său va apărea şi în amplul catalog al expoziţiei Charles Baudelaire din luna decembrie a aceluiaşi an, expoziţie organizată la Biblioteca Naţională a Franţei. Mai multe articole apărute cu acest prilej îl menţionează, numele său fiind citat ulterior în cărți și teze de doctorat despre Baudelaire.

Almanahul Jean Raisin din 1854, cu prima variantă a poemului Le Vin des chiffonniers de Baudelaire.

Iată ce aflăm de la Virgil Ierunca cu privire la această descoperire a lui Luc Bădescu: „Jean Pommier, de la Collège de France, vrea să-l cunoască pe loc, Antoine Adam îl citează în cursurile lui de la Sorbona, Claude Pichois, în ultima ediţie Baudelaire din Pléiade, după cum un alt viitor profesor al Sorbonei, Pierre Citron, îl pomeneşte în faimoasa lui teză despre imaginea Parisului în literatura franceză.”[2] Datorită acestui articol, Bădescu a devenit cunoscut în mediile universitare pariziene, urmarea fiind că i s-a oferit un post de cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique. Va avea în acest fel posibilitatea de a-și începe lucrul la o teză de doctorat și apoi să devină profesor de literatură franceză la Sorbona. Monica Lovinescu relatează în memoriile sale cum a avut loc susținerea tezei, scena fiind una memorabilă: „Când și-a susținut teza de doctorat la Sorbona, La Génération poétique de 1860, contrazicând tezele general admise, își admonesta profesorii din juriu – atitudine fără precedent într-o astfel de ceremonie, când trebuie să asculți resemnat, și dacă se poate, cu surâsul respectuos pe buze, criticile ce fac parte și ele din ritual, să răspunzi politicos, fără a-ți susține cu încăpățânare punctul de vedere. Luc avea prieteni în juriu și îi tutuia ca la cafenea, replicând cu violență la orice observație. În pauză a trebuit să-i atragem insistent atenția: nu-mi amintesc să se fi cumințit nici în partea a doua. A fost o susținere memorabilă prin atitudinea scandaloasă a doctorandului. Dar și prin originalitatea ideilor sale ce sfârșeau prin a se impune.”[3]

Rândurile Monicăi Lovinescu dau seamă nu doar despre natura impulsivă a lui Luc Bădescu, ci şi de erudiţia enormă, care îi permitea să-i contrazică pe cei mai competenţi specialişti. Teza sa, publicată în 1971, este o lucrare de referință, în două volume totalizând peste 1.400 de pagini, citată adesea de către cercetătorii poeziei franceze din secolul al XIX-lea. Despre ea, Virgil Ierunca scria, elogios, că „[…] îndată după apariţie, această teză a fost comentată în săptămânalul Carrefour de Pascal Pia, în Lettres Françaises, de Hubert Juin, în Les Nouvelles Littéraires de Françoise Reiss etc. Astfel, lucrarea lui Lucian Bădescu n-a rămas doar o curiozitate universitară, repede înmormântată în arhivele reci unde se odihnesc atâtea teze de doctorat. Ea a devenit un studiu de referinţe vii pentru oricine vrea să cunoască zvârcolirile şi ideologice şi literare ale secolului al XIX-lea […].”[4]


[1] Pentru amănunte şi precizări privind biografia lui Lucian Bădescu, vezi Alexandru Seres, O figură uitată a exilului românesc: Luc Bădescu, în revista Apostrof nr. 6/2018.

[2] Virgil Ierunca, Subiect şi predicat, Humanitas, Bucureşti, 1993, p. 49.

[3] Monica Lovinescu, La apa Vavilonului, Humanitas, București, 1999, p. 113.

[4] Virgil Ierunca, op. cit, p. 50.

N. 1957, Oradea. Licenţă în filologie la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj (1981), doctor în filosofie cu o teză despre Cioran (2020). Redactor al revistei Familia din 2008.

Cărţi publicate: Trăirea geometriei - poezii (Gym, 1992), Infernul nostru cel de toate zilele - publicistică (Multiprint, 1998), Litanie putredă - poezii (Limes, 2018), Cioran, omul incomplet - studiu monografic (Tracus Arte, 2021).

Ediţii: Spiritul artelor marţiale (Multiprint, 1994), Paul Goma, Scrisori întredeschise. Singur împotriva lor (Multiprint, 1995), Sergiu Vaida, Într-o lumină aurie (Biblioteca Revistei Familia, 2017).

Traduceri: Simon Judit, Peisaj citadin cu români şi maghiari (Scripta, 2000).

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Reconstituiri”