Avangarda literar-artistică românească din veacul XX (expresionism, futurism, dadaism, constructivism, integralism, suprarealism, acmeism, lettrism etc., numărul lor trece de patruzeci, remarca A. Marino), diversificată, a beneficiat de o generoasă exegeză – Ion Pop, Matei Călinescu, Marin Mincu, Adrian Marino, Petre Răileanu, Paul Cernat etc., prin volume dedicate reprezentanților ei (scriitori, pictori), prin simpozioane, antologii, albume, reeditări. Editura Pandora Publishing, în colecția Anansi coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu, retipărește în 2021 a doua ediție a cărții lui Sașa Pană, Născut în ’02 (prima ediție datează din 1973). Acest volum masiv (830 de pagini) topește în pagini o informație istorico-literară imensă, complinire a profilului scriitoricesc al lui Sașa Pană (1902-1981) ca reprezentat al avangardismului românesc. Naratologic textul mixează evocări, memorii şi însemnări jurnaliere (poetul a ținut, cu intermitențe, un jurnal timp de 20 de ani). Memorialistul însuși își definește corect opul: „Amintiri dintr-o viață dublă, triplă, cvadruplă: de scriitor, de medic, de militar «de carieră» şi de luptător social…. […]. Născut în ’02 nu va fi doar cartea unei vieți, ci totodată, și mai ales, a unei epociˮ. Această cronică memorialistică acoperă peste patru decenii ale istoriei convulsionate a primei jumătăți a veacului al XX-lea (un al doilea volum proiectat n-a mai fost elaborat). Panoptic literar-politic, veritabil caleidoscop de oameni, întâmplări, Născut în’02 e o carte doldora de referințe ca delta de pește (biografism, informații de istorie literară, memorii). Pentru a savura masivul volum trebuie răbdare, citind fără grabă, introdus într-o uriașă canava scripturală din care nu lipsește autobiograficul, ludicul, umorul intelectual, dispute, polemici, farse, calambururi, secvențe savuroase, portretistică etc.
Evocarea lui Pană e generoasă, tutelată de „sadismul adevărului”, încât demersul său instituie veridicitatea. Sașa Pană (pseudonimul lui Alexandru Binder) a avut parte de o frumoasă instruire în familie (ambii părinți erau melomani; tatăl, medic, cânta la vioară, mama la pian), dar și în anii școlarității (la Dorohoi, Iași, București). În studenție beneficiază de modelul profesional oferit de glorii ale medicinei, precum D. Bagdasar, Thoma Ionescu, G. Proca, D. Danielopolu, la Al. Obregia, N. Manicatide, Ștefan Nicolau, Nicolae Paulescu, dedicându-le unora portrete prețioase – Ioan Cantacuzino, Victor Babeș, Gheorghe Marinescu. Viitorul medic militar s-a specializat în bacteriologie. Ca adept al eticii stoice, moștenire de familie, și-a croit un destin din înfruntarea vicisitudinilor vieții. Frecventa teatrul, e prezent la concerte (G. Enescu, la pian Dinu Lipatti), audiază conferințe (Ion Petrovici, Petre Andrei). Din fonduri proprii editează revista unu (1928-1932), monitor al suprarealismului, publicație protestatară, nonconformistă, care asocia esteticul cu socialul-politicul. Iconoclaștii de la unu râvneau ca revista să devină o tribună a revoluției artistice. Lirica lor era teribilistă, delirantă, „paranoică”, plină de fantezie suprarealistă. Ei practicau acte de ecarisaj, vizând morala, ipocrizia vieții burgheze, încât au parte de acuzații de șarlatanie, anarhism prin M. Sebastian, Radu Gyr, C. Noica, M. Sevastos, Pan Vizirescu, dar expres, sistematic prin Iorga și acoliții lui (Georgescu Cocoș, Papadopol) etc. În plan literar, stigmatizează ortodoxismul gândiriștilor, pe semnatarii manifestului de la „Crinul alb” (Petre Marcu Balș, viitorul Petre Pandrea etc.). Memorialistul înserează în contrapondere și opiniile favorabile ale unor reputați critici precum Perpessicius, P. Constantinescu, Cioculescu, Streinu etc., dar și ecouri de peste hotare (revista Der Sturm, Berlin). În propria editură avangardistă „unu”, el tipărește cărțile prietenilor: Bogza, St. Roll, Urmuz, I. Călugăru, Tristan Tzara, Voronca, M. Blecher etc. Mai mult, colecționar compulsiv, el pune la îndemâna cititorilor interesați, studioșilor o bogată arhivă, sursă documentară de primă mână care tezauriza periodice, ziare, manuscrise, fotografii, în paralel cu o întreagă bibliotecă. Avea o pasiune devoratoare pentru cărți, le cumpără, le comandă în străinătate de la edituri prestigioase: Flammarion, Calman-Lévy, N.R.F., frecventează anticariatele, librăriile din țară, dar și buchiniștii de pe malurile Senei. Era abonat la reviste străine. În textul său confesiv, autorul reia și pagini din corespondența cu Breton, Éluard, Bogza, Roll, Călinescu etc. Animator cultural neobosit, înregistrează evenimente, șezători literare (cu participarea lui I. Barbu, Vinea, Voronca, Aderca, Arghezi, Fundoianu, Perpessicius, Pillat, G. Ciprian), susține la radio conferințe despre Urmuz, Bacovia, Petică. Scrie despre B. Fondane („De la B. Fundoianu la Benjamin Fondane”), despre T. Tzara, insuficient și greșit interpretat, socotea Pană (eseul „Insurecția de la Zurich”). Pentru comilitonii săi va tipări Antologia literaturii române de avangardă (1969). În ce privește propria creație, poet suprarealist incorigibil, Pană e cucerit de creația lui Arghezi, Bacovia, Minulescu (dintre revelații), de literatura simbolistă franceză, citește suprarealiștii (Éluard, Breton, Desnos). Publică parodii poetice, „prozopoeme”, cronici rimate, foiletoane, dar și proză autobiografică, nuvele, face traduceri. Adept al autenticității suprarealiste, socotea poemul rezultat al sincerității violente, uneori subversive, alături de dicteul automat, efect al „deschiderii robinetului subconștientului” iscat uneori de hazard. Colaborează la reviste socialiste („sîntem și trebuie să ne manifestăm ca scriitori de stânga”), traduce din poeți comuniști – Maiakovski etc., e implicat și în lupta ilegală organizată de P.C.R. Ca majoritatea avangardiștilor, afișează simpatii stângiste, plătește tribut tendențiozității (îl iubea pe C. D. Gherea, Frimu, Al. Sahia, Lenin, „geniul omenirii libere”) etc. Oricum, fapt cert, poezia de depoziție socială, aliajul activismului politic cu literatura nu e propice lirismului, deoarece poate oferi doar tezism, sloganuri.
Adept al autenticității suprarealiste, socotea poemul rezultat al sincerității violente, uneori subversive, alături de dicteul automat, efect al „deschiderii robinetului subconștientului”, iscat uneori de hazard.
Autorul rămâne tributar unor iluzii, nu vede criminalitatea utopiei comuniste, simplă retorică a democrației. Majoritatea paginilor sunt afectate, fapt firesc, pleiadei avangardiștilor, încât cititorul interesat se „reîntâlnește” cu B. Fundoianu, Ilarie Voronca, Claude Sernet, Stephan Roll (cu rol coagulant, calificat de „maharadjah al poeziei”), Geo Bogza, inclusiv cu aceia care s-au stabilit în Vest, unde au obținut o bună reputație –Tristan Tzara, D. Trost, Gherasim Luca, Victor Brauner, Marcel Iancu, pe care-i revede în țară sau la Paris, plus avangarda artistică, prin vernisaje, unele din seria „trăznăilor moderniste” (Hans Arp, Paul Klee, Maxy, Milița Pătrașcu, Brâncuși, „cioplitorul de geniu”).
Memorialistul consemnează și seria disensiunilor, înfruntărilor polemice, la Paris (Aragon-Breton, excluderea lui Aragon din mișcarea suprarealistă, părăsirea grupării de către T. Tzara), dar și la București (Iorga – Voronca, Pană – Vinea, Voronca – Maxy despre „angajamentul” scriitorului în vălmășagul contemporaneității), scandaluri (Lucrețiu Pătrășcanu la simpozionul dedicat lui Lenin, salvat de filosoful C. Rădulescu-Motru). Din considerente pudibonde au fost execrați în presă Arghezi, Bogza, Voronca, H. Bonciu, în campanii de defăimare prezente în revistele iorghiste, dar și prin N. Crainic, Brătescu-Voinești, R. Gyr, Nicolae Roșu. Cititorul e introdus în fondul unei ample dezbateri, literatura avangardistă fiind calificată de pornografie, scrisă, cică, de nebuni și rătăciți, în paralel cu climatul politic nelipsit de grave derapaje antisemite, șovine, rasiste. Evenimentele politice, culturale, literare sunt devoalate scriptural pe filiera spectrului publicistic al epocii, de la revistele avangardiste – Simbolul și Contimporanul (I. Vinea), 75 HP, Punct („constructivistă”), unu, propria revistă, acuzată de „impertinențe discordante”, Integral, unele efemere, dar și câteva mlădițe provinciale: Urmuz, Alge, XX – literatura contemporană (la Iași), Meridian (la Craiova). Nu sunt ignorate desigur periodicele de prim plan: Sburătorul, Viața românească, publicațiile democratice (Adevărul, Lupta, Cuvântul liber, Era nouă), cele de dreapta (Criterion, Curentul – Pamfil Șeicaru, Sfarmă piatră, Cuget clar), cele socialiste, comuniste (Veac nou, Bluze albastre, Facla, Dimineața), dar nici România literară, Vremea, Cronica, Hiena, Azi, Cuvântul. Avangardiștii, iconoclaștii ilustrau disputa tradiționalism – modernism, „lupta dintre moderniști și vetuști” (SSR era calificată Societatea Senililor Români). Factura protestului antiliterar era definită prin speța bobârnacului dadaist inițiat de Tristan Tzara – renunțarea la logică, apropierea fortuită de cuvinte, umorul negru etc. Avangardiștii ilustrau o solidaritate generaționistă, spirituală admirabilă prin frumoase prietenii întreținute de temperamentul optimist, echilibrat, neconflictual, tolerant al memorialistului. Pană a avut șansa de a cunoaște direct mulți scriitori (creatori din diverse generații și orientări), cărora le aduce omagiul său confratern, de la Aderca, H. Bonciu, Max Blecher (îl vizitează la Roman pe scriitorul imobilizat la pat), Mihail Codreanu („poetul cu pelerină de trubadur”), G. Galaction, G. M. Zamfirescu, Gellu Naum, Ștefan Baciu, Barbu Lăzăreanu, Virgil Gheorghiu, până la Constant Tonegaru, Alfred Margul-Sperber, Miron Radu Paraschivescu, deși nu toți sunt creatori de raftul întâi. Îi evocă emoționant, cu prețuire, respect, tandrețe, îi reconstruiește sugestiv din nostalgie, pe Arghezi (socotit un Eminescu al începutului de veac, avangardist în tinerețe, la Linia dreaptă), boema avangardiștilor – Voronca, Stephan Roll, Fundoianu, Vinea, dar și pe mulți alții: Bacovia, Minulescu, Cocea, Călinescu, Rosetti.
Din seria prieteniilor statornice sunt exemplare acelea cu Geo Bogza, I. Călugăru, Urmuz. Bogza îl copleșea pe Pană cu scrisori de 40-80 de pagini, „imense confesiuni”. Memorialistul e prezent la procesul prietenului său târât în instanță pentru „atentat la bunele moravuri”, speță de delict literar care i-a adus lui Bogza două stagii după gratii în 1934, respectiv 1937 pentru „Jurnal de sex”, respectiv „Poemul invectivă”, pe care i l-a tipărit în editura „unu”, paginile unui exasperat, taxate de pornografie („literatură cu scârnăvii”) de Brătescu-Voinești, O. Goga și publicațiile iorghiste. În ce-l privește pe tragicul Urmuz, S. Pană, alături de Bogza (în memoria aceluia inițiază revista Urmuz) au meritul de a fi valorificat moștenirea antumă sinuoasă a acestui precursor al suprarealismului și al literaturii absurdului (între discipoli Grigore Cugler, Apunake), creator a ceea ce numim antiliteratura, antiproza, prin reconsiderarea copernicană a convențiilor, registrului șablonard, deconstruirea retoricii tradiționale, speță de modernism extremist. S. Pană a verificat filă cu filă „lădoiul” cu manuscrise al lui Urmuz. Mai mult, a tipărit în 1930 prima selecție din opera redusă cantitativ a lui Urmuz (ulterior o nouă ediție, Pagini bizare în 1970), a întreprins investigații privind biografia enigmaticului creator obținute de la mama și sora scriitorului, a semnalat înrudiri cu scrisul lui Jarry și Kafka („acest Urmuz al cehoslovacilor”), prin maniera de a-și construi personajele marcate de alienare. Unora dintre avangardiști le dedică ample prezentări (Voronca), altora doar tușe portretistice, capabil să schițeze concis profiluri bine individualizate.
Textul e pigmentat cu nu puține informații inedite. Semnalez o consemnare din anul nașterii autorului, 1902. E anul procesului Caragiale-Caion, dar și a bolii lui Tolstoi, care „vrea să vină în România, unde dorește să fie înmormîntat. Dacă moare între timp, să fie adus îmbălsămat”, informație care pare neverosimilă. Și totuși… Să reiterăm o realitate: cu excelenta-i memorie afectivă, în Jurnalul său genialul romancier rus îi definea tandru-comprehensiv pe români: „Soarta acestui popor este înduioșitoare și tristă”. Destinul l-a adus pe contele Tolstoi în 1845 în mijlocul românilor (în perioada războiului cu otomanii). Acest titan al literaturii universale era pe atunci un tânăr de 25 de ani (sublocotenent, apoi ofițer de artilerie). Nu lipsesc relatări despre decesul unor personalități: C. Stere, C. Dobrogeanu-Gherea, Vlahuță, Macedonski, Densusianu, Paul Zarifopol, Al. Bogdan-Pitești. Pană e prezent la catafalcul unora. Deplânge dispariția prematură a altora: Mateiu I. Caragiale, Bogdan Amaru (socotea dadaismul o „răspântie în istoria literaturii mondiale”), Anton Holban, M. Săulescu, Al. Sahia, Blecher etc. Aminteștereînhumarea criticului I. Trivale, mort pe frontul Primului Război Mondial. Confesiunile lui Pană reînvie cu farmec evocativ, odată cu propria-i biografie, destine, întâmplări, povești dintr-o perioadă tumultuoasă a României (războiul ideologic dintre dreapta și stânga, climatul literar-artistic efervescent, de la început de veac până la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial). Scriitorul – medic cu responsabilități pe linia rigorii militare, a avut parte de injoncțiuni, expus contestării, ironiilor, polemismului adversarilor, instituției Cenzurii etc. Totuși el are capacitatea de a se obiectiva, de a înregistra faptele sine ira et studio. În consemnările sale apar utile, echilibrate accente critice, judecăți valorice: Emilian I. Constantinescu în „Anarhismul poetic”ar mistifica coordonatele mișcărilor moderniste, G. Enescu e primit sub cupola Academiei în prezența Regelui, dar, la antipod, e semnalat cazul A. C. Cuza, admis și el în forul academic, criticul impresionist E. Lovinescu e respins în Academie, consecință a opoziției lui N. Iorga etc.
Bun cunoscător al curentelor și manifestărilor avangardiste românești, sincrone cu cele europene, Sașa Pană captivează prin adevărul mărturiilor sale de insider literar, încât Născut în ’02 este o referință bibliografică indispensabilă pentru înțelegerea istoriei fenomenului precursor, frondist, antiacademic al iconoclaștilor fascinați de reînnoirea funcției expresive a poeticității.
