/

Erotism vintage

Povestirile au, într-adevăr, o anume calitate poetică, prin limbaj și atmosferă, ce nu pare să fi fost pe gustul unicului destinatar din epocă, dar care acum constituie un element de rezistență.

364 vizualizări
Citiți în 7 de minute
Anaïs Nin, Delta lui Venus, traducere de Alina Purcaru, Editura Humanitas Fiction, 2021

„Eram convinsă că bătrînul habar nu avea de beatitudinea, extazul și reverberațiile amețitoare ale actului sexual. Mesajul lui era «taie poezia». Sexul clinic, golit de toată căldura dragostei – orchestrarea tuturor simțurilor, pipăit, auz, văz, gust; tot acompaniamentul euforic, muzică de fundal, stări, atmosferă, variațiuni –, îl forța să recurgă la afrodiziace literare”, mărturisea Anaïs Nin (1903-1977) înaintea publicării (postume) a acestui volum de povestiri erotice scrise la cerere și plătite cu un dolar pagina de un bătrîn colecționar anonim la începutul anilor `40, pe cînd ea trăia la Paris într-un cerc de scriitori printre care se număra și Henry Miller.

Opera întinsă (numai jurnalele se întind pe lungimea a 16 volume) și totuși variată în genuri a lui Anaïs Nin, pe numele ei real de cubaneză născută în Franța Angela Anaïs Juana Antolina Rosa Edelmira Nin y Culmell, era bine cunoscută cînd apăreau aceste povestiri scrise pentru uzul personal al unui singur cititor, iar scriitoarea, a cărei biografie includea, dincolo de numeroase aventuri, un incest cu tatăl ei pe cînd avea 30 de ani și aproape două decenii de bigamie, era recunoscută drept o pionieră a literaturii erotice feminine. Contextul mercantil și faptul că nu se luase în serios scriind aceste povestiri (nici n-ar fi putut din cauza cerințelor destinatarului) au făcut ca scriitoarea să ia în considerare publicarea lor abia spre sfîrșitul vieții, cînd profilul ei literar era deja conturat. (În 2016 a apărut un al treilea volum de povestiri erotice inedite, scrise în aceeași perioadă pariziană.)

Povestirile au, într-adevăr, o anume calitate poetică, prin limbaj și atmosferă, ce nu pare să fi fost pe gustul unicului destinatar din epocă, dar care acum constituie un element de rezistență. Altfel, caracterul schematic al personajelor și lipsa psihologiei (în ciuda unor sugestii psihanalitice, la un moment dat apare și un psihanalist), ambele placate pe dimensiunea mereu generoasă a organului și pe omniprezența orgasmului (posedarea este însoțită invariabil de „extaz” și „frenezie”), ar apropia aceste povestiri de pornografie dacă limbajul ar fi fost ceva mai explicit („sex”, „penis”, „vagin”, „vulvă”, „clitoris”, „spermă”, „sîni”, „rect” și „fese” reprezintă tot arsenalul lexical) și dacă scriitoarea nu ar fi folosit din plin, uneori cu rezultate admirabile, eufemismul. Sigur, citite azi, aproape un secol mai tîrziu, povestirile au un aer vintage, și prin „locațiile” pariziene de epocă (în special bordeluri, internate, saloane și ateliere de pictori), și prin imaginarul corporal (la un moment dat cineva își împlinește fantezia de a rade părul pubian al partenerei), și prin limbajul devenit între timp vetust și clișeic (cînd nu e „sex”, e „lance” sau „baston”, „floare” sau „scoică”, erecția e „dureroasă”, pasiunea – „dezlănțuită”, plăcerea – „violentă”).

Cele cincisprezece povestiri, dintre care una are dimensiune de nuvelă, poartă, în general, numele personajelor, chit că foarte puține dintre ele se mai disting la finalul lecturii, cu excepția celor exotice. Acesta fiind, poate, elementul cel mai actual al povestirilor: acuplările interetnice, fără rețineri și prejudecăți, doar excitație și curiozitate pure, dintre femei albe pariziene și sud-americani, arabi sau bărbați negri africani. În rest, pentru că e greu de vorbit de intrigă, sînt numai situații care converg și predispun la o suită nesfîrșită de acuplări, uneori cu perversiuni, Anaïs Nin are meritul de a fi explorat timid, dar cam toată paleta heterosexualității. Există o scenă de lesbianism cu strap-on, apare un personaj hermafrodit și un viol ritualic între băieții unui internat iezuit, în rest întîlnim de toate din sfera hetero: de la fetișism (mult) și sex cu femei de cauciuc la voyeurism și exhibiționism (la fel de mult), de la threesome la orgie, de la intoxicări cu opiu, cocaină și practici BDSM (biciuit) la viol, mutilare genitală, necrofilie și (aproape) zoofilie – în scene care, dincolo de violența inerentă, conțin și o anume delicatețe.

„Am scris aceste povestiri erotice pentru amuzamentul unui client care voia «să las la o parte poezia». Mi se părea că stilul meu fusese influențat de lectura textelor scrise de bărbați. Din acest motiv, multă vreme am simțit că mi-am compromis sinele feminin. Am lăsat povestirile deoparte. Cu toate astea, recitindu-le după mulți ani, îmi dau seama că vocea mea nu a fost total suprimată. În multe pasaje am folosit intuitiv limbajul unei femei, abordînd experiența sexuală dintr-o perspectivă feminină. Pînă la urmă m-am hotărît să-mi public povestirile erotice, pentru că în ele se văd primele eforturi ale unei femei de a pătrunde într-o lume care fusese teritoriul bărbaților”, scria Anaïs Nin cu patru luni înainte de a muri.

MARIUS CHIVU, n. 1978. Scriitor, traducător şi cronicar literar. În 2003 a câştigat prima ediţie a Festivalului de Poezie „Prometheus“ de la Sfântu Gheorghe, Tulcea. A debutat cu volumul de poezie Vântureasa de plastic (Editura Brumar, 2012 / La ventolière en plastique, traduit par Fanny Chartres, Éditions MEO, 2015; premiul pentru debut al USR şi cel al revistei Observator cultural; nominalizări la premiile Cartea Anului, acordat de revista România literară, şi Cartea de Poezie a Anului, acordat de Radio România Cultural). A publicat jurnalele de călătorie Trei săptămâni în Anzi (Humanitas, 2016) şi Trei săptămâni în Himalaya (Humanitas, 2012, 2016), volumul de proză scurtă Sfârşit de sezon (Polirom, 2014) şi cartea de interviuri Ce-a vrut să spună autorul (Polirom, 2013). A mai publicat poezie în antologiile: Tu, înainte de toate (coord. Cosmin Perţa, Paralela 45, 2018), Bucureşti ’21, Epopee participativă (coord. Svetlana Cârstean, ARCUB, 2015), Lumina din cuvinte (coord. Irina Petraş, Editura Școala Ardeleană, 2015), Poets in Transylvania (coord. Radu Vancu & Dragoş Varga, Editura Armanis, 2014) şi Cele mai frumoase poeme din 2012 (coord. Claudiu Komartin & Radu Vancu, Tracus Arte, 2013). A editat antologiile de poezie: Singurătatea nobleţele ei de Petre Stoica (Cartier, 2017), Dans de Nina Cassian (CD-carte, Casa Radio, 2017), 111 cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română (împreună cu Radu Vancu, Nemira, 2016), 111 cele mai frumoase poeme de G. Bacovia (Nemira, 2015) şi Trandafirul negru de Ştefan Aug. Doinaş (CD-carte, Casa Radio, 2012). Este redactor-editor al revistelor Dilema veche şi Iocan (alături de Florin Iaru & Cristian Teodorescu), precum şi realizatorul emisiunii cu scriitori „All You Can Read“ de pe www.UrbanSunsets.com. Poezia sa a fost tradusă în franceză, suedeză, engleză, polonă, spaniolă şi catalană. Pasaje din Vântureasa de plastic sunt reproduse în Muzeul Mamei din Petrila, creat de ilustratorul Ion Barbu în 2013.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Flashbook”

Interioare de femeie

Născută în Ucraina, Clarice Lispector a scris și a publicat nouă romane și opt volume de

Elegii pentru viitor

Ted Chiang folosește tropii SF doar ca pretext și o face sub forma unor convenții narative