Bestsellers Cărturești – august 2021

Următoarele topuri au fost realizate în funcție de vînzările înregistrate în intervalul 1 - 31 august 2021 în rețeaua de librării Cărturești și pe carturesti.ro.

Start
883 vizualizări
Citiți în 27 de minute
  • Cifrele din dreptul titlurilor, prezentate între paranteze drepte, reprezintă locul ocupat în topul lunii anterioare, respectiv numărul de luni în top.

Autori români

1. Ioana Pârvulescu, Inocenții (Humanitas) [1/8]

Două viziuni asupra lumii: cea a unei fetițe care vede lucrurile într-un fel extrem de personal şi cea a femeii care descoperă secretele înecate în trecut. Naivitatea comică a primei voci învinge melancolia celei de-a doua.

2. Tatiana Țîbuleac, Vara în care mama a avut ochii verzi (Cartier) [-/1]

„Tatiana Țîbuleac a reușit un tur de forță cu acest prim roman al ei. Începutul, un overflow de imagini furioase și hipnotice, aduce bine cu Portocala mecanică de la un punct încolo, furia începe să se domolească, înlocuită de o visătorie paranoidă coagulată în jurul figurii mamei, generând la foc continuu fraze cu nimic mai prejos decât cele ale Aglajei Veteranyi; iar ultima treime a romanului, în care o mamă bolnavă de cancer și un fiu așteaptă moartea împreună – ei bine, pentru intensitatea ei atât de particulară nu îi pot găsi Tatianei Țîbuleac vreun corespondent. Scurt și intens, romanul ei splendid impune o prozatoare de la care am cele mai mari așteptări.” (Radu Vancu)

3. Sofia Nădejde, Patimi (Publisol) [-/1]

Publicat în 1903, textul Sofiei Nădejde este considerat primul roman feminist din literatura română. Romanul Patimi ne spune povestea trecerii – individuale, dar și colective – dintr-o lume în alta, a tranziției de la o epocă dominată de mica aristocrație rurală spre una a funcționărimii burgheze și a capitalismului.

  • 4. Elena Vlădăreanu, August (Nemira) [2/3]
  • 5. Raluca Feher, Te iubesc, dar nu pe tine (Trei) [3/4]
  • 6. Lavinia Braniște, Mă găsești când vrei (Polirom) [-/1]
  • 7. Petronela Rotar, Privind înăuntru (Herg Benet) [5/3]
  • 8. Andrei Ruse, Zaraza (Hyperliteratura) [6/3]
  • 9. Raluca Feher, Să nu râzi (Trei) [-/1]
  • 10. Ioana Nicolaie, Pelinul negru (Humanitas) [9/3]

Ficțiune

1. Delia Owens, Acolo unde cântă racii (Trei) [2/8]

Zvonurile despre Fata Mlaștinii au circulat mulți ani în Barkley Cove, un orășel liniștit de pe coasta Carolinei de Nord. Așa că, în 1969, când frumosul Chase Andrews este găsit mort, localnicii bănuiesc imediat că a fost ucis de Kya Clark, adevăratul nume al Fetei Mlaștinii. Însă Kya nu este nici pe departe sălbăticiunea pe care și-o închipuie lumea.

2. Matt Haig, Biblioteca de la miezul nopții (Nemira) [1/8]

O singură bibliotecă. O infinitate de vieți. Care e cea mai bună? Undeva, la marginea universului, există o bibliotecă infinită de cărți, iar fiecare poveste din ele provine dintr-o altă realitate. Una spune povestea vieții tale așa cum e, alta spune povestea vieții tale așa cum ar fi fost dacă ai fi luat altă decizie într-un anumit moment. Toți ne întrebăm mereu cum ar fi putut să fie viețile noastre. Dar dacă am găsi răspunsul într-o bibliotecă?

3. Fredrik Backman, Un bărbat pe nume Ove (Art) [4/3]

Ove este cel mai morocănos om pe care vi-l puteți imagina, un bătrân mizantrop căruia îi plac regulile stricte, rutina, lucrurile utile în viață și care n-are răbdare pentru amabilități gratuite cu vecinii. Într-o dimineață de noiembrie, însă, tot universul și planurile sale îi sunt date peste cap în cel mai neașteptat mod cu putință, când o iraniancă pe cât de gravidă, pe atât de dezinvoltă, și soțul ei tolomac, împreună cu cele două fetițe ale lor, se mută lângă casa lui și-i turtesc cutia poștală cu o remorcă (deși Ove postase foarte clar peste tot afișe cu „Interzis accesul mașinilor în zona rezidențială”).

  • 4. Irvin D. Yalom, Plânsul lui Nietzsche(Humanitas) [-/1]
  • 5. Karen M. McManus, Unul dintre noi minte (Herg Benet) [-/1]
  • 6. Christian Escribà, Sílvia Tarragó, Cofetăria cu miracole (Humanitas Fiction) [5/5]
  • 7. Natasha Lester, Secretele Parisului (Nemira) [-/1]
  • 8. John Boyne, Băiatul cu pijamale în dungi (RAO) [8/3]
  • 9. Kazuo Ishiguro, Klara și soarele (Polirom) [6/3]
  • 10. Walter Trevis, Gambitul Damei (Bookzone) [-/5]

Poezie

1. Ana Blandiana, Variațiuni pe o temă dată (Humanitas) [1/3]

„Un poem de dragoste despre nedespărțirea prin moarte. Cea mai metafizică dintre cărțile mele.“ — Ana Blandiana

2. Svetlana Cârstean, Sînt alta (Nemira) [3/8]

„Arthur Rimbaud ar fi iubit arta cu care Svetlana Cârstean a actualizat Je est un autre. Svetlana este une autre în sensul precis intenționat de Rimbaud – cu adaosul capacității poeziei de a povesti direct și curajos o viață de azi. Un subtil simț al umorului, auzul perfect și privirea fără ifose dau acestei cărți o cadență deosebită, care pune de acord istoria poetei cu viața obștească. Frumusețea lumii în mișcare, prezentul care se îndepărtează și devine povești, plutesc prin tărîmuri geografice și psihologice în acest poem-fluviu.“ – Andrei Codrescu

3. Nichita Stănescu, Cuvintelor, necuvintelor (Cartier) [4/5]

„Limbajul poetic inventat de Nichita era în același timp un nou continent, dar și un mijloc de navigație. Mai mult decât oricare alt poet, de la Nichita am învățat că poezia poate fi busolă și instrument de cunoaștere, ritual și mister, explorare a sinelui și bucurie de a trăi, formă de libertate și mijloc de eliberare, zbor planat peste toate celelalte discipline ale spiritului și expresie a tot ceea ce simțurile și creierul pot produce mai frumos și mai subtil împreună.” (Matei Vișniec)

  • 4. Claudiu Komartin, Autoportret în flamă de sudură (Max Blecher) [5/3]
  • 5. Louise Glück, Noapte credincioasă și virtuoasă (Pandora M) [2/3]
  • 6. Emily Berry, Nimic din ce face nu e vina ei (OMG) [-/1]
  • 7. Deniz Otay, Fotocrom paradis (OMG) [7/3]
  • 8. Ruxandra Novac, Alwarda (Trei) [-/5]
  • 9. Nora Iuga, Fetița cu o mie de riduri (CDPL) [-/1]
  • 10. Marius Chivu, Vântureasa de plastic (Humanitas) [-/1]

Istorie

1. Yuval Noah Harari, Sapiens. Scurtă istorie a omenirii (Polirom) [-/5]

Acum 100.000 de ani, pe pămînt existau cel puțin șase specii de oameni. Astăzi există una singură: noi, Homo sapiens. Ce s-a întîmplat cu celelalte? Și cum am ajuns să fim stăpînii planetei?

2. Hannah Jewell, 100 de femei afurisite. O istorie(Nemira) [1/5]

Femeile din istoria de față au fost considerate prea afurisite pentru vremea lor. Nu e de mirare că, atunci când citim despre (puținele) femei din istorie, ele sunt în general formale și conștiincioase. Adevărul este că istoricii (majoritatea bărbați) îndulcesc detaliile sau le exclud pe femeile care nu corespund imaginii lor idealizate.

3. Neagu Djuvara, O scurtă istorie ilustrată a românilor (Humanitas) [2/3]

Când este însoţită de ilustraţii, o carte de istorie e mai bună, iar materia sa e şi mai lesne de înţeles şi de reţinut. Imaginile spun ele însele o poveste sau o completează, iar impactul lor e mai puternic decât orice demonstraţie. Documentele iconografice din această ediţie au fost selectate astfel încât cititorul, purtat de farmecul inconfundabil al lui Neagu Djuvara, să şi-i apropie, ca şi cum ar privi într-un album de familie alcătuit de mai multe generaţii, pe oamenii din trecut.

  • 4. Ben Wilson, Metropolis (Trei) [-/1]
  • 5. Stephen Fry, Troia (Trei) [3/3]
  • 6. Philippe Delorme, Împărătese, regine, prințese și poveștile lor scandaloase (Humanitas) [-/2]
  • 7. Pamela S. Turner, Samurai. Război și onoare în Japonia medievală (Art) [4/3]
  • 8. Patricia Posner, Farmacistul de la Auschwitz (Rao) [-/5]
  • 9. Christopher Hibbert, Familia Borgia. Crime, nepotism, corupție (Corint) [-/1]
  • 10. Judith Herrin, Ravenna, capitala imperiului(Baroque Books & Arts) [6/3]

Filosofie/Psihologie

1. Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuși (Humanitas) [1/8]

„O carte de căpătâi a civilizaţiei europene.“ – Andrei Pleșu

„Cu ani în urmă am cumpărat o ediţie veche din Marc Aureliu care purta următoarea dedicaţie: «Să-ţi fie prieten în ceasurile grele şi să te sprijine cum m-a sprijinit pe mine.» Nu cred că i se poate face unei cărţi un elogiu mai frumos decât acest «prieten în ceasurile grele».“ — Emil Cioran

„Marcus Aurelius a fost primul personaj care s-a aventurat sistematic pe teritoriul eului, care l-a vizitat şi care a scris de fapt un tratat despre tehnici de ameliorare şi de ţinere în frâu a eului propriu.“ — Gabriel Liiceanu

2. Viktor E. Frankl, Omul în căutarea sensului vieții (Vellant) [2/7]

Omul în căutarea sensului vieții este cronica experiențelor îngrozitoare trăite de psihiatrul Viktor Frankl în timpul detenției sale la Auschwitz și în alte lagăre concentraționiste.

3. Irvin D. Yalom și Marilyn Yalom, O chestiune de viață și de moarte (Vellant) [3/5]

,,Scriind această carte, suntem la o vârstă la care cei mai mulți dintre cei de-o seamă cu noi au murit. Trăim acum în fiecare zi știind că timpul nostru împreună este limitat și extrem de prețios. Scriem pentru a da un sens existenței noastre, chiar dacă ne azvârle în cele mai întunecate zone ale declinului fizic și-n brațele morții. Această carte este menită, înainte de orice, să ne ajute să navigăm pe apele sfârșitului vieții.” (Irvin D. Yalom și Marilyn Yalom)

  • 4. Dr. Kevin Dutton și Andy McNab, ABC-ul psihopatului de succes(Vidia) [-/5]
  • 5. Dr. Clarissa Pinkola Estes, Femei care aleargă cu lupii. Povești și mituri ale arhetipului femeii sălbatice (Niculescu) [5/6]
  • 6. Joe Dispenza, Antrenează-ți creierul! (Curtea Veche) [8/3]
  • 7. Marshall B. Rosenberg, Comunicarea nonviolentă(Ponte) [-/1]
  • 8. Daniel Kahneman, Olivier Sibony și Cass. R. Sunstein, Noise. Un defect al judecății umane (Vellant) [7/3]
  • 9. Jeffrey E. Young, Janet S. Klosko, Cum să-ți reinventezi viața (Trei)[9/3]
  • 10. Gabor Mate, Minți împrăștiate – originile și vindecarea tulburării de deficit de atenție – ADD – ADHD (Herald) [-/1]

Critică și istorie literară

1. Mihai Iovănel, Istoria literaturii române contemporane 1990-2020 (Polirom) [-/4]

„Cartea de față este prima istorie a literaturii române din postcomunism. Se numește Istoria literaturii române contemporane ca omagiu adus lui E. Lovinescu, care a publicat două istorii exemplare cu acest titlu, dar și pentru a repara o neînțelegere cu privire la semnificația de azi a sintagmei «literatură contemporană». Majoritatea istoriilor publicate în ultimele decenii în România exclud – din lipsă de interes sau de receptivitate – tocmai literatura recentă, literatura care se scrie în prezentul lor.” (Mihai Iovănel)

2. Cosmin Ciotloș, Cenaclul de Luni(Pandora M) [2/4]

„Volumul acesta este unul pasionant, unul care se citește adeseori ca un roman ideatic și evenimențial al preistoriei și al istoriei generației optzeciste, cu toate tribulațiile pe care le-a avut aceasta pe parcursul ei accidentat, cu momente în care s-a impus sau cu momente dramatice, ce au dus la interzicerea Cenaclului de Luni.” – Ion Vartic

3. John Freeman, Dicționarul refacerii(Black Button Books) [10/3]

De la A la Z, John Freeman a strâns cuvintele care păreau esențiale și puternice și a construit un caz pentru reconsolidarea puterii și legitimității lor, fiecare dintre ele bazându-se pe precedentul. Ne îndeamnă să nu ne retragem în spatele cărților, ci să activăm cu empatie în sfera publică pentru a redefini noțiunea de cetățean literar. Cu o postfață de Valeria Luiselli, Dicționarul refacerii este un cri de coeur necesar și răsunător în slujba limbajului, a sensului și a capacității noastre de a ne imagina, descrie și construi o lume mai bună.

  • 4. Corina Ciocârlie, Andreea Răsuceanu, Dicționar de locuri literare bucureștene (Humanitas) [4/5]
  • 5. Laszlo Alexandru, Lectura lui Dante. Vol. 1. Infernul (Cartier) [-/6]
  • 6. Cristina Ungureanu, Taină și sens în Povestea vieții mele, capodopera Mariei, Regina României. Analiza narativ-discursivă (Curtea Veche) [5/5]
  • 7. Eugen Simion, Mircea Eliade – nodurile și semnele prozei (Cartea Românească) [-/1]
  • 8. Mortimer J. Adler, Charles Van Doren, Cum se citește o carte (Paralela 45) [7/3]
  • 9. Felix Nicolau, Istoria nucleară a culturii: cuante hermeneutice (Tritonic) [-/1]
  • 10. Mariana Boca, Povești despre omul interior (Tracus Arte) [-/1]

Cărți pentru copii

1. Kimberly Brubaker Bradley, Războiul care mi-a salvat viața (Arthur) [1/4]

Războiul nu e doar un eveniment istoric. El are loc și în inima Adei. Viața în izolare nu este ușoară, iar supraviețuirea într-o astfel de vreme, cu resurse limitate, este complicată. Ada luptă cu sine pentru a accepta sensul nou pe care îl capătă pentru ea cuvântul familie, dar luptă și cu propria identitate, demonstrând că adevărata libertate nu este reprezentată doar de posibilitatea de a alege, ci de a face alegerea corectă. Odată ce descoperă că frica nu exclude curajul, devine invincibilă și își adună puterile pentru a le aduce speranță celor din jur, ba chiar și piloților din al Doilea Război Mondial.

2. Keri Smith, Jurnalul meu trăsnit… în culori! (ed. II) (Paralela 45) [-/3]

Keri Smith este agenta unei organizații secrete, a cărei misiune este să reanime viața cotidiană și să conteste orice stare de fapt. Își desfășoară „cercetarea” sus în copaci, observând lumea și luând notițe. Cu tot ce găsește face cărți și obiecte de artă conceptuală.

3. Sophie Kinsella, Eu și Mami-Zână. Puteri de sirenă (Polirom) [-/1]

Ellei i-au plăcut dintotdeauna sirenele și mereu și-a dorit ca Mami-Zînă să o transforme și pe ea într-una cu ajutorul Baghetofonului. Apoi, într-o bună zi, pe cînd erau la plajă, Ella și familia ei descoperă o balenă eșuată pe ţărm. Cu toţii încearcă să facă ceva să o salveze. Pînă la urmă a fost nevoie de magia specială a lui Mami-Zînă, de scufundări în mare și de ajutorul sirenelor ca să reușească.

  • 4. Antoine De Saint-Exupery, Micul Prinț (Rao) [5/8]
  • 5. Ioana Chicet-Macoveiciuc, Caietul, roman mic pentru fetițele care cresc mari (Univers) [3/7]
  • 6. Sven Nordqvist, Aventuri cu Pettson și Findus(Trei) [2/3]
  • 7. Frances Hodgson Burnett, Grădina secretă (Corint) [6/3]
  • 8. Anh Do, Ninja Kid (Epica) [7/3]
  • 9. Erin Hunter, Pisicile războinice.Vol. 1: În inima pădurii (All) [8/3]
  • 10. Liane Schneider, Eva Wenzel-Burger, Conni merge la grădiniță (Casa) [-/1]

Eseu

1. Carlo Cipolla, Legile fundamentale ale imbecilității umane (Humanitas) [1/8]

„Un imbecil este o persoană care cauzează pierderi unui alt individ sau grup de indivizi, fără a câștiga nimic în schimb, uneori chiar suferind pierderi de pe urma acțiunilor sale.“ — A treia lege fundamentală a imbecilității (Regula de Aur)

2. Malcolm Gladwell, Excepționalii. Povestea succesului (Publica) [-/4]

Poveștile despre cei care au un foarte, foarte mare succes se învârt în jurul inteligenței și ambiției. În Excepționalii, Malcolm Gladwell spune că adevărata explicație e cu totul alta, iar dacă vrem să înțelegem cum se ajunge atât de departe, ar trebui să ne luăm timp să cunoaștem tot ce ține de contextul acestor oameni: familia, locul unde au copilărit, data nașterii. Gladwell contestă mitul așa-zisului merit personal, explorând raportul dintre succes și cultură, hazard, sincronizare, naștere și noroc, și felul în care, în pofida calităților și talentului cuiva, moștenirea culturală poate funcționa ca o piedică.

3. Gheorghe Piperea, Lamentabilul amurg al zeilor (Rao) [-/1]

Evenimentele petrecute în ultimul an și jumătate, pandemia care a pus stăpânire pe întreaga lume, dând peste cap viețile tuturor și împărțind societatea în două tabere, adesea, aflate în opoziție – cea a nou normalilor sau „covidulilor” și cea a negaționiștilor –, încercările celor din domeniul sănătății – tratamente, protocoale, vaccinuri –, dar și ale guvernanților – planuri de redresare, ajutoare de stat etc. – de a le pune capăt, în speranța revenirii la normalitatea post-pandemică, sunt toate trecute prin filtrul conștiinței și analizate din perspectiva subiectivă a negaționistului declarat și asumat.

  • 4. Alain de Botton, Statut și anxietate (Vellant) [5/4]
  • 5. Cristi I. Popescu, Rock în stare de urgență – The Final Lockdown(Universul Juridic)[-/1]
  • 6. Teodor Baconschi, Scrieri 1. Puterea schismei. Turn înclinat (Spandugino) [-/1]
  • 7. Robert Hopcke, Nimic nu e întâmplător: coincidențe și destin(Humanitas) [-/1]
  • 8. Michel Onfray, Înțelepciune – cum să trăiești la poalele unui vulcan(Cartea Românească) [9/3]
  • 9. Traian Berbeceanu, Radiografia unei mârșăvii judiciare (Curtea Veche) [-/1]
  • 10. Adrian Mureșan, Vârstele subversiunii. N. Steinhardt și deconstrucția utopiilor (OMG) [-/1]

Cărți de călătorie

1. Ze’ev Rozenkranz, Jurnalele de călătorie ale lui Albert Einstein (Corint) [-/1]

Între octombrie 1922 și martie 1923, Albert Einstein împreună cu soția lui de la acea vreme, Elsa Einstein, a făcut o călătorie în Extremul Orient și în Orientul Mijlociu, regiuni pe care marele savant nu le mai vizitase înainte. Lungul itinerar urmat de acesta a cuprins opriri în Hong Kong și în Singapore, două scurte șederi în China, un turneu de prelegeri de șase săptămâni în Japonia, o vizită de 12 zile în Palestina și o alta de trei săptămâni în Spania. Volumul de față pune la dispoziția cititorilor jurnalul ținut de Einstein în cursul acestei călătorii.

2. Robert  Macfarlane, Lumea de sub noi. O călătorie în adâncul pământului (Polirom) [-/6]

Dintr-un unghi de vedere geologic asupra planetei noastre, Macfarlane pune o întrebare vitală și tulburătoare: oare sîntem niște buni strămoși pentru Pămîntul viitorului? De la primele pagini, remarcabile, pînă la concluzia încărcată de emoție, Lumea de sub noi este un periplu în care se împletesc miracolele și pierderea, teama și speranța. O carte ce ne va schimba felul în care privim lumea.

3. Marius Chivu, Trei săptămâni în Himalaya (Humanitas) [2/7]

Trei săptămâni în Himalaya. Povestea seducătoare a unui drum spre „streașina lumii“, o călătorie și o carte care te eliberează de tot ce-ți prisosește înăuntru. Urci muntele coborând în tine.

  • 4. Erika Fatland, Sovietstan. O călătorie prin Turkmenistan, Kazahstan, Tadjikistan, Kârgâzstan și Uzbekistan (Paralela 45) [4/3]
  • 5. Jheni Osman, Cartea mică a marilor expediții. Aventuri în necunoscut care au schimbat lumea(Niculescu) [8/3]
  • 6. Nuseir Yassin, Bruce Kluger, În jurul lumii în 60 de secunde (Trei) [-/6]
  • 7. Joshua Slocum, Navigând singur în jurul lumii(Art) [6/3]
  • 8. Cristina Zarioiu, A fost o zi bună (Eikon) [-/1]
  • 9. Simina Cernat, Samsara (Cartex) [-/1]
  • 10. Cătălin Vrabie, Pierdut în Vietnam și Cambodgia (Univers Juridic) [7/3]

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Bestsellers Cărturești”