Vara aceasta s-a lansat echo.ro, o platformă de audio-books cu cărți, narate integral, din portofoliul editurilor Curtea Veche, Humanitas, Nemira și Trei. Printre cărțile de proză scurtă se află Povestea vieții tale și Exalare de Ted Chiang, aceasta din urmă aflîndu-se pe lista mea cu cele mai bune cinci cărți de proză scurtă traduse anul trecut în română, listă cu care am început această rubrică.
Cu numai două cărți de proză scurtă publicate în aproape două decenii, americanul de origine chineză Ted Chiang (n. 1967) este „altoiul” a două ramuri literare diferite: Philip K. Dick și J. L. Borges. Sigur, autori de distopii artsy, ingenioși și neconvenționali, care sfidează limitele genului science-fiction, avînd totodată și un stil foarte literar, sînt și Margaret Atwood sau Kazuo Ishiguro, ecranizați și „nobelizați”; însă Ted Chiang practică genul scurt și o face într-un ritm foarte lent. Pentru fiecare roman de Atwood, există (doar) o proză scurtă de Chiang.
Asemenea prozei care a inspirat scenariul filmului Arrival, înregia lui Denis Villeneuve, devenit instant un clasic în cinematografia SF, Ted Chiang folosește tropii SF doar ca pretext și o face sub forma unor convenții narative clasice (povestirea în ramă, apocrifa, epistola), tonul literaturii sale, plină de întrebări retorice, fiind predominant elegiac. Într-o secțiune finală a cărții, Ted Chiang, prozator esențialmente sentimental și speculativ, deopotrivă științific și filozofic, dezvăluie geneza ideatică, modelul stilistic și tipologia dilemelor explorate în prozele sale: natura limbajului și a umanului, memoria și călătoria în timp, bioetică și AI, condiția robotică și conștiința speciilor, realitate virtuală și sinele alternativ, determinism și liber arbitru, creaționism și evoluționism.
În proza titulară, într-un univers finit creat într-o incintă etanșă, un robot, dotat cu conștiință generată de creieri pe bază de foițe de aur și curenți de aer, este alarmat de o borgesiană „anomalie a ceasurilor” și se autodisecă pentru a descoperi un proces inexorabil de egalizare a presiunii aerului care conduce la moartea inevitabilă a civilizației sale. Din această posibilă analogie dintre „exalare” și „extincție” reiese o alegorie climatică sub forma unei epistole elegiace plină de lirism adresată, asemenea unei capsule a memoriei, unei civilizații necunoscute. Același procedeu apare și în mesajul inaudibil al unui papagal către omenirea în sînul căreia va cunoaște în curînd extincția, proza „Marea tăcere” fiind o fabulă poetică a limbajului: tăcerea Universului este doar expresia imposibilității unui limbaj comun între specii și civilizații.
Natura limbajului și a memoriei este explorată și într-o altă proză: un software înlocuitor al memoriei naturale oferă posibilitatea înregistrării audio-video a existenței cotidiene și, implicit, a căutării ulterioare și a redării întocmai a momentelor din trecutul personal, amintirile afective fiind astfel înlocuite cu faptele reale, lucru care destabilizează relațiile umane întrucît infidelitățile memoriei joacă un rol decisiv în conturarea personalității și a identității umane. Așa cum existența unui trib african, căruia niște misionari europeni îi revelează actul scrierii, este destabilizată de faptul că memoria transmisă oral de-a lungul generațiilor intră în conflict cu varianta consemnată în scris, exactitatea și corectitudinea nefiind, în realitatea tribului, două noțiuni identice.
Cu ajutorul unor „porți deschise în porii realității”, un negustor arab călătorește înainte și înapoi în timp, fără abilitatea de a putea schimba ceva, scopul fiind „doar” cunoașterea și acceptarea destinului, rezultînd o serie de povești în ramă ca un anti-Matrix în decor de O mie și una de nopți. Într-un alt scenariu, cu ajutorul unei prisme cu durată finită de funcționare, oamenii comunică cu sinele lor din dimensiuni paralele cauzate de divergențele cuantice ale lumii fizice, experiență a fatalității dedublării care provoacă tulburări mentale celor invidioși pe ei înșiși, neîmpăcați cu existența din propria dimensiune.
Cele nouă povestiri din volumul de față sînt definite deopotrivă de perfecțiunea formală și stilistică (fiecare are cel puțin două planuri, unele sînt scrise în limbaj arhaic, iar personajele au o identitate psihologică bine conturată) și de documentarea științifică (referințe reale la teorii și lucrări de fizică cuantică, psihologie, antropologie). Rareori un prozator a integrat / asimilat cu asemenea grație știința în poetică, umanul în mașinării, virtualul în realitate.
