/

Mama mamuţilor mahmuri

De-a lungul carierei, Sântimbreanu a perfecționat fără încetare cele câteva formule narative care îi caracterizează opera. Acestea au ajuns să ofere textelor sale un aer ușor de recunoscut, unul dintre marile merite fiind că povestirile nu plictisesc nicio secundă.

394 vizualizări
Citiți în 7 de minute
Mircea Sîntimbreanu, Mama mamuților mahmuri, Editura Arthur, 2021

Unul dintre cele mai interesante proiecte editoriale din ultimii ani îl reprezintă inițierea de către Editura Arthur a Colecției Retro. Pentru cine nu știe, e vorba despre scoaterea pe piață a cărților care au încântat copilăria celor născuți acum patruzeci, cincizeci de ani și au format generații întregi de cititori. Mă rog, e vorba de reeditarea câtorva dintre cărți, cu păstrarea formatului grafic original și a traducerilor care au stârnit imaginația aceluiași grup demografic.

În spatele proiectului stă nu doar pasiune, ci și mult efort. Identificarea celor care dețin în prezent drepturile de autor ale unor cărți apărute acum o jumătate de secol înseamnă o serioasă muncă detectivistică, iar provocările tehnice pe care le presupune păstrarea întocmai a graficii originale, întipărite în memoria colectivă, sunt numeroase.

Editarea cărților mizează, sigur, pe alimentarea unei benigne nostalgii, dar acționează și ca un binevenit gest recuperator. Până la apariția seriei, multe dintre aceste volume erau practic de negăsit. Rarități vânate de colecționari și pasionați, ele puteau fi întâlnite doar în bibliotecile publice sau pe site-ul anticariatelor, unde atingeau însă prețuri amețitoare. Volumele sunt selectate cu grijă, reprezentând opere durabile deopotrivă din punct de vedere literar și grafic.

Trebuie spus și că cea care a coordonat până nu de mult colecția a fost Laura Albulescu, fost redactor-șef al Editurii Art, care ne-a părăsit nu cu mult timp în urmă. Drum lin, Laura.


Mircea Sântimbreanu e unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați scriitori români de literatură pentru de copii de dinainte de 1989. Prin forța împrejurărilor, și de după ‘89. Întâmplător, e și preferatul meu. A publicat mai multe volume de povestiri pentru pionieri și școlari, colaborând la revistele de profil ale vremii, Cutezătorii, Luminița sau Arici pogonici. A ocupat în același timp și funcții de conducere în diferite organizații și consilii ale vremii, printre care și pe cea de director al Editurii Albatros. Scrierile lui au avut parte de tiraje spectaculoase, la care azi putem doar visa. Cea mai cunoscută carte a lui rămâne Recreația mare, ilustrată în stilu-i inconfundabil de Iurie Darie, dar după o îndelungă și matură chibzuință am așezat Mama mamuților mahmuri pe locul doi ca importanță printre volumele lui.

Colecția aceasta de povestiri a apărut pentru prima dată în 1980, când a și primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Am citit-o pentru prima dată prin 1986, când m-am îndrăgostit de ea iremediabil, un rol decisiv având și ilustrațiile lui Gh. Marinescu.

E suficient să citești câteva pagini ca să îți dai seama de ce. Multe dintre povestiri sunt pur și simplu antologice. De-a lungul carierei, Sântimbreanu a perfecționat fără încetare cele câteva formule narative care îi caracterizează opera. Acestea au ajuns să ofere textelor sale un aer ușor de recunoscut, unul dintre marile merite fiind că povestirile nu plictisesc nicio secundă. Sunt sprințare, pline de viață și candoare. Și de umor, căci acesta e un alt ingredient ce nu lipsește din mix-ul său. Ironia și sarcasmul sunt la ele acasă, în doze suficient de mari pentru a ridica câteva sprâncene – dar și pentru a face fani pe vecie. Preferatele mele sunt O mare rușine (superbă mostră de umor neo-caragialesc) și O mare greșeală.

Una dintre explicațiile succesului lui Mircea Sântimbreanu ar putea fi aceea că el e un foarte bun cunoscător al psihologiei infantile, experiență pe care o dobândit-o cel mai probabil în anii în care a activat ca profesor. Metehnele dintotdeauna ale copiilor – trasul chiulului, tachinarea colegilor și chiar bullying-ul – sunt taxate, chiar dacă uneori excesiv, cu observația că situația e salvată de multe ori tocmai prin apelul la umorul de care pomeneam. Bemolul ar fi că majoritatea textelor sunt cu morală, nefiind create doar pentru plăcerea scriitorului sau a cititorului, iar unii ar putea obiecta că didacticismul pune uneori în umbră plăcerea lecturii.

Întâlnim la el un realism magic folosit cu o discreție atât de bine strunită, încât blurează magistral granița dintre faptele cele mai banale din viața de zi cu zi a școlarilor și fantasticul ce înviorează ici și colo narațiunea. Obiectele inanimate prind viață fără explicații, animalele vorbesc, când e cazul, un grai cât se poate de neaoș, iar copiii gestionează în modul cel mai firesc această realitate augmentată, așa cum doar ei știu s-o facă. E o lectură care rezistă perfect trecerii timpului, putând fi gustată cu siguranță și de puștii din ziua de azi.

Alex Moldovan s-a născut în 1977 la Cluj, unde locuiește și acum. E pasionat de literatura pentru copii, de jazz și e voluntar la o asociaţie pentru protecţia animalelor. A terminat Filozofia, a tradus peste treizeci de cărţi și a fost librar. După ani, a simţit din nou nevoia să scrie și și-a făcut un blog. I-a spus Bicicleta galbenă. În 2016 a publicat la Editura Arthur primul său roman pentru copii, Olguţa și un bunic de milioane. Băiețelul care se putea mușca de nas e primul său album ilustrat.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cartea pentru copii”

Regina broaştelor

După ce te pierzi și te regăsești printre ilustrațiile uluitoare și pline de viață, povestea poate

Cireșarii

Cartea asta este una dintre veșnicele recomandări de
lectură pe care adulții care au crescut cu ea

1001 de nopți

Prezenta ediție e o repovestire pentru cei mici a basmelor arabe și îi aparține scriitorului Eusebiu