/

Poeme

Secvențe din volumul bilingv francez-italian Au milieu du gué. (Attestato), Editions Laborintus, Lille, 2021.

380 vizualizări
Citiți în 16 de minute

Giuliano Ladolfi (n.1947) este poet, eseist, traducător şi editor. Profesor la mai multe universități şi la Academia de Arte Frumoase din Novara. Jurnalist cultural la reviste italiene şi străine, prezentator de emisiuni culturale la Radio şi TV italiene, fondator şi director de reviste literare, precum Revista de poezie, critică şi literatură Atelier (f. 1996). Din 1988 până în 2021 a publicat mai multe volume de poezie şi studii de literatură italiană, pasionat de poezie, estetică, critică literară. La poesia del Novecento: dalla fuga alla ricerca della realtà, încinci volume, trasează istoria poeziei italiene de la începutul secolului XX până în zilele noastre.

În Vatra, nr 7-8/2009, Ladolfi apare în dublă ipostază, de critic, ce prezintă în tușe particularizante un eșantion semnificativ de lirici italieni contemporani, și ca poet, cu versuri în traducerea lui Alex. Cistelecan. Poemele de față sunt transpuse în română după ediția bilingvă franceză-italiană, Au milieu du gué. (Attestato), Editions Laborintus, Lille, 2021, carte construită în două părți, pe diferența dintre tradiție și modernitate-postmodernitate, cu trimiteri intertextuale, discrete elemente biografice, cu nostalgia „artei înalte” și deziluzia creată de proporțiile halucinant-apocaliptice ale consumerismului. Două lumi, două maluri ale aceluiași râu „torențial”, două timpuri dialoghează, narează, reflectează, interoghează însăși evoluția și chiar viitorul incert, derutant. (S.E.)


VII

„Scrii versuri?“
De patru ani continuă să dispară.
În fiecare dimineaţă o să lucrez, dar fiecare literă
avortează pe albul paginii.
Lumea suflă pe umeri,
dar să se nască nu poate.
Tata mi-a spus:
Din argilă-i solul nostru
şi solul-i făcut pentru cărămizi!
Trebuie să plătesc o vină respingătoare.
Le-aş traversa,
dar sunt reci apele pârâului. 

VIII

Te comporţi ca un om înţelept şi dai ordine.
Unde să fixez picturile şi să pun mobilele
Îmi spui şi ascult.
Mă irită
perfecţiunea ta. În tulburare-mi găsesc notele.
Nu vrei să mă duci cu maşina?
Nu reuşesc să mă ridic de jos.
Vino şi-apoi pleacă: telefonează şi-apoi taci;
dacă-ncerc să mă adaptez la îndatoririle mele,
îmi umplu jurnalul,
anulez întâlnirile,
nu observi asta.
E firesc pentru tine!
Dar ce-i firescul?
Broderia vârstelor pentru un ochi
ori o mână precisă de biolog
care taie lanţul celular?
Mi-era foame:
ţi-am devorat cuvintele,
dar le-am alungat.

Auzeam vuietul scuterului,
scăpând pe fân şi raidul
în câmpurile de fragi,
când femeile mergeau la Rozaliu.

Am încercat, dar mergeam în doi.
Am încercat să curăţ vasele de cafea
să scriu versuri.
Ştiam cum să mă mişc
pe pietrele lunecoase de la Grua.[1]
Am urmat cântecele lenjereselor:
Nu beţi: apa e otrăvită!”
Cu un gest sacru am ridicat ochii spre cer:
Apa din torent
băută de şarpe,
băută de Dumnezeu:
pot s-o beau şi eu.

Şi-acum mă vezi în cameră
aplecat peste cărţi; sunt pe fugă.
Nu mă pot bizui pe răbdare
în timp ce lumea-şi reînnoieşte existenţa.

XI

„Îţi spun că trăim să ne temem:
nimic nu e trainic, nici măcar sentimentele.
Iubirea-i un subiect de cântece
ori un mijloc să-ţi petreci serile.
Şi tu care ai construit companii
ce tăceri când se schimbă
un trend şi îţi concediezi angajaţii!“
De ce? răspunzi. „Cumpărătorul
lucrează  prin emoţii
şi frica îi captează atenţia.
Dacă un pui moare în Extremul-Orient[2]
copiii tăi s-ar putea îmbolnăvi.
Dacă un porc mexican este infectat[3]
se cumpără milioane de vaccinuri.
Nu vezi politicienii cum strigă:
„Gata cu pensiile,
nu mai sunt certitudini dacă adversarul câştigă?“
Exact contrariul se întâmplă cu oamenii:
iubeşti, suferi, oboseşti
şi uneori îţi dai şi viaţa.
Dar dacă te uiţi în regatul mediatic
sângele, banul, sexul intră în joc;
eşti în război
oriunde pe pământ.
„Aprinzi viclean un proiector?
Vei infecta lume întreagă.“
„Las moda pentru muzică…“

„Dezastrul se răspândeşte în misterul
de gust şi îndestulare.
E destul să-ţi întorci privirea:
limita realităţii dispare.“

XII

„La examenul de economie
fiul meu a luat nota maximă.“
„Un mai mare dezastru
i s-ar putea întâmpla?
„Cu siguranţă, a studiat prea mult.“
„S-a apărat după dezvoltarea
care se ascunde sub teorii
şi aplicând-o la capital a făcut
greşeli halucinante.“
Atunci de ce a studiat?
„Acolo se află răul: vrăjelile
pieţei l-au fascinat.“
Eşti expert în economie?“ 
Ţi-am adus cărţile la depozit:
sunt o mare, totul e dat la casat,
inclusiv profesorii şi ziariştii,
experţii
cu liderii de opinie.
E un doliu general!“ 
Ce rost are să predai
propriul eşec?[4] 
„Bogăţia de hârtie şi cuvinte:
Adevărata sărăcie din acest moment.
Orizontul de cariere politice
este dominat de muşte zburătoare.[5]

XIII

„Fiul meu studiază marketing şi mă întreabă:
„De ce guvernele nu opresc criza?“
Ce spun surâsurile tale?“
Din fericire, compania vinde bine,
trebuie să avem credinţă în lucrare.
„Ce te atrage când lumea zăboveşte?“
Nu vezi cum visează cei mari de pe pământ
pe sângele popoarelor prost hrănite?
„Muştele care zboară
se plimbă printre fotografii,
între interviuri şi declaraţii sterile…“
În căutarea votului
pe pistele bandelor!“ exclami.
„Nu sunt conştienţi
că sunt neputincioşi,
fericiţi să se strecoare
în alianţă letală
în carul universal
care lunecă în Istorie
sub ordinele Înaltei Finanţe:
Cameron, Merkel, Monti şi Obama
cu Putin bâzâind pe car,
frumoasă privelişte
a unui grup din mass-media
numai mândru de deşertăciuni;
nu vor să accepte: un alt grup
să ţină frâul.“
„Şi există un viitor?“
„Obişnuiesc să-i amintesc fiului meu
că omul e mai puternic
decât ponderea fiecărei răutăţi;
e preţul care îngrijorează
ca şi potopul de cuvinte.“

XIV

Cu cât consumi mai mult, cu atât e mai mare cifra de afaceri
şi muntele de gunoaie se mai ridică.
Între fumul care stagnează
cutii de ton şi de detergenţi,
cărţile lui Platon cu Erasmus
(nebunie ori pleonasm?).
Printre deşeuri radioactive
motorul cu aburi,
ceasul cu cuc,
cărţi de latină şi gândirea
Maeştrilor din Răsărit şi din Vest.
Pe crevase de stâncă
muzică sacră, cărţi de rugăciuni.
Am văzut Capitalul furat împreună cu Mein Kampf.
Seneca se află alături de Pindar,
Goethe şi Dante cu Homer apar.
Pescăruşii reîmprospătează cimitirul:
aici sunt sărbătorite riturile postmoderne:
camionul care descarcă otrăvuri…
şi apa e plină până la mare:
botez cu apa antilustrală,
care curge din deşeuri,
moartea e sursa.
Aş vrea să-i las pe oameni şi să plec
printre şiruri de pinguini şi flamingo roz.”
„Moartea e pe drumurile tale.”
Stai, iluzie!
„Trăim în noapte.
Civilizaţia rătăceşte în dimineţi
fără zori, fără sori.”
Maranathà”.
„Tăcerea lumineazăcuvintele?

XV

„Nu le spui poveşti copiilor tăi?”
„Există iPad-uri şi desene animate.
„Dar cum poţi lărgi orizontul
sufletului şi să-l îndemni să savureze
minunea cerului înstelat?”
Fiul meu a eliminat bariera
Alpilor, Riviera, valea,
urmele lui nu urmează graniţa
pârâului.”
Ţi-ai smuls rădăcinile?“ 
Eu coborând deja pe pante,
am simţit că îmi trădez poporul…
dar steaua mea era fixată pe firmament.“
Şi pentru mine
pentru mine este o trădare:
am părăsit afacerea familială
şi nu vreau să continui
munca tatălui meu.“
„Acum la marginea vieţii
ce pot să-l învăţ dacă întreabă?
Ia apă în căuşul mâinii tale
asta poţi să-i laşi moştenire.“

XVI

„Pe ce plantă înfloreşte
mintea fiului tău?“
„Roca simte căldura luminii,
privirea ei produce un foc mare.
Văzusem învierea
Cuvântului în revista mea,
precum şi minunea Silviei.“
Spune: „Nimic
nu se întâmplă fără motiv.“
Văd un abis între tine şi el.“
„Treizeci de secole sunt o râpă,
Dar aceeaşi culoare îmbracă sufletul,
încolţită pe câmpul durerii.“
Fiul meu mă sună la telefon:
„Dă-mi speranţă…“
Niciun murmur de-a lungul firului.
Se înfioară fără îndrăzneală, dar nimeni
nu poate face să crească sămânţa din pământ.
Invocă: „Tată, de ce nu mă ajuţi?“[6]
Şi, aplecat peste masa din bucătărie,
se leagă de sticla goală,
cu vise neculese
de-a lungul tăcerii  unei case
fără familie.
Repetă: „Tată… Tată,
mi-ai dat viaţă, dă-mi speranţă!“
În setea lui nu simţi asemănare ?
În ochii vrăjiţi ai fetelor
a defilat în palatul de la Pitti Moda;
a discutat în Senat despre poezie;
prin vervă, prestanţă, inteligenţă
se distinge: vorbeşte cinci limbi…
E idolul tinerilor!“
„Aspiră la nada,[7]
îl aude oriunde se duce,
îl vede în intriga existenţială,
într-adevăr „e mişto să fii antieroi
şi măşti informatice.“
Viaţa se scurge în buzunarele tale.“ 
Fiul tău… ştie să sufere,
a învăţat să vadă lumina…
Dar ai mei? copii deja orfani
cu haine de firmă, conturi în bănci,
o diplomă în viitor
fără efort, maşină, telefon,
vacanţe şi libertatea de sex.
Abandonul e cel mai mic dintre rele?
Şi apoi intrarea în viaţa de adult…
ce prăbuşire să cazi printre muritori!
„Gol în camere,
privind pe fereastră
neatras de chipuri de femei pe ecran…“     
apoi se opreşte, sună,
după clipe de tăcere cumplită
invocă: Tată, de ce nu mă ajuţi?“

Prezentare și traducere de Sonia Elvireanu


[1] Grua e un râu mic care izvorăşte la vest de lacul Orta şi se varsă în Agogna. Constituie limita ideală a ţinutului, „universul paralel” în care autorul şi-a trăit copilăria.

[2] E vorba de psihoza mondială provocată  de presă cu privire la gripa aviară în 2002.

[3] E vorba de pesta porcină în 2009.

[4] Se face referire la grava criză economică din 2009, neprevăzută de specialişti.

[5] Fraza provine dintr-o poveste de Fedru, Musca şi măgarul.

[6] Expresia e extrasă din cântul XXXIII din Infernul lui Dante, v. 63.

[7] Nada, neantul lui Hemingway.

Giuliano Ladolfi (n.1947) este poet, eseist, traducător şi editor. Profesor la mai multe universități şi la Academia de Arte Frumoase din Novara. Jurnalist cultural la reviste italiene şi străine, prezentator de emisiuni culturale la Radio şi TV italiene, fondator şi director de reviste literare, precum Revista de poezie, critică şi literatură Atelier (f. 1996). Din 1988 până în 2021 a publicat mai multe volume de poezie şi studii de literatură italiană, pasionat de poezie, estetică, critică literară. La poesia del Novecento: dalla fuga alla ricerca della realtà, în cinci volume, trasează istoria poeziei italiene de la începutul secolului XX până în zilele noastre.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poezie”

Arborele de oraș

Poeme în avanpremieră din volumul Arborele de oraș, în curs de apariție la Casa de pariuri

Cărtărescu tânăr

‘86 spre ’87, ce iarnă! toamna încă aveam hemoroizi de aur şi toţi doctorii purtau brelocuri

Păunesciană

Pe cerul lor de galbeni se vântură nimicul Trăiesc din vorbe goale, lipsiţi de ideal La

Poeme

Extrase din volumul Par ces voix de fougères qui te sont familières (2017).