/

Poeme

Extrase din volumul Par ces voix de fougères qui te sont familières (2017).

471 vizualizări
Citiți în 8 de minute

Sylvestre Clancier s-a născut la Limoges (Franţa), în 1946. Poet, eseist şi critic literar, preşedinte al Academiei Mallarmé şi al PEN Clubului francez. Carieră universitară ca profesor de filozofie la Québec şi profesor de literatură şi civilizaţie franceză la universităţile Paris 13 şi Paris 1. De formaţie filosofică, a efectuat cercetări asupra alegoriei şi simbolismului, precum şi în domeniul imaginarului (Freud, concepts fondamentaux de la théorie et de la psychanalyse). A scris mai multe volume de eseuri (La Vie quotidienne en Limousin au XIXe siècle – 1976, La Voie des poètes – 2002)şi o fabulă filosofică (Le Testament de Mao – 1976). A publicat în special poezii şi fantezii în proză, fiind tradus în engleză, spaniolă, greacă, italiană, croată, ebraică, macedoneană, olandeză, portugheză, română, slovacă şi slovenă. Poemele de faţă sunt din volumul Par ces voix de fougères qui te sont familières (2017). (D.C.)


Vezi acest cer

Îți inventezi vieți pe care n-ar fi fost imposibil să le fi avut
ele sunt vești date dimineața
păsărilor, câinelui tău.
În grădina ta secretă le plăsmuiești
la umbra ceasului lent
unde albă înflorește bucuria
ori tristețea
atunci în caverna gurii cuvintele
înlănțuite până la tăcere prind a glăsui.

Vezi acest cer aducător de ploaie
închide ochii
ca alte pleoape să primești
și poate chiar soarele.

Nu în exil te afli

În toiul nopții fulgere presimți
clipa încărcată de mistere
nu în exil te afli, ba dimpotrivă.

Bezna se face lumină
și harul îl primești
chiar în miezul trezirii ești.

Iei seama la curgerea timpului
săgeata lui te face să-ți întorci fața
spre o zi mai umană.

Dor de ducă

Sunt aceste spații în care roiesc planete
sunt aceste pasaje solare ce lumina lunii ni le scoate în cale
și mai e acest dor infinit de ducă, el împinge orizontul hăt departe.
Iar tu stai la pândă la jumătatea vieții
să prinzi fluturii vorbelor de o albeață imaculată,
vocalele imposibile ce-ar face din străin
un frate, grădina fără nor și saltul nesfârșit
în veșnicia nopții.

Pui degetul pe buze

Visezi o țară fără frontiere
tărâmul acesta ar fi centrul lumii,
un non-loc  îți apare în fața ochilor, când mare, când munte
când lac mlăștinos – nici o suflare de vietate nu adie
decât pana mătăsoasă a unei gaițe.

Iată-te ajuns aici unde cuvântul vine la viață.
Mireasa cărui soare e natura ?

Pui degetul pe buze
ca taina zilelor și a nopților
pecetluită să rămână în lumina morții ce va să vină.

De mireasma florilor de nu-mă-uita

Ai copilărit printre dune și ochiuri de apă
de mireasma florilor de nu-mă-uita înconjurat
și de rondul de nalbă din grădină
dimineața o chemare neașteptată
te atrăgea către mare.

Traversai câmpuri și saline
învăluite de ciorchini de brumă
cu urechile ciulite la trilurile prevestitoare
de începuturi mărețe.

Tânguirea valurilor
ce se loveau de dig te făcea să alergi și mai iute
privirea oceanului regăsit în fiecare vară
te prindea întotdeauna în mrejele unei înfierbântate așteptări.

Ce contează că salpetrul a invadat pereții

Acum casa, curțile și grădina
sunt în tine. Tu știi cine e aici, de dincolo,
te privește, îți face semn în liniște
ca viața să-ți fie locuibilă,
trecutul să nu-ți mai fie povară.

Ce contează dacă bicicletele agățate pe zidul din capătul holului
sunt toate abandonate,
ce contează că salpetrul a invadat pereții,
în camera în care serveam masa,  în spatele lăzii de pâine,
de-a lungul scărilor,
ce contează că Frénaud nu mai deschide obloanele ferestrelor
dinspre grădină.

Știi că ea este centrul tău
unde fiecare clipă trăită și-a aflat nume
pentru a traversa timpul, a fi una cu viața ta,
cu sângele, cu orizontul tău.

Suverana așteptare

Ridici în slăvi zăpada, năruirea umbrelor
în limpezimea inimii
aici totul pare neîntinat
aici dublul tău ești chiar tu.

Preamărești clipa redevenită lumină
motiv de alinare
            ce domolește durerea
suverana așteptare
            în poiană
când zorii stau să mijească
            cerul ți se lasă peste pleoape.

În freamătul sălciilor

Dacă trăiești și nu e iluzia sau visul
unui stăpân al neantului,
atunci fie ca tu să viețuiești în aceste glasuri de ferigi
pe care le cunoști,
în freamătul sălciilor
de pe malul heleșteului sau în vântul
care brusc îți aduce norii veniți de peste ocean.
Dacă trăiești, trăiești pentru că e viață e reală
nu o himeră,
fie ca tu să viețuiești în frunzele tremurătoare ale plopilor de munte
și-n țipătul bufniței ce te strigă noaptea,
atrăgându-te în liniștitoarea lume a umbrelor.

Traducere din limba franceză: Denisa Crăciun

Sylvestre Clancier s-a născut la Limoges (Franţa), în 1946. Poet, eseist şi critic literar, preşedinte al Academiei Mallarmé şi al PEN Clubului francez. Carieră universitară ca profesor de filozofie la Québec şi profesor de literatură şi civilizaţie franceză la universităţile Paris 13 şi Paris 1. De formaţie filosofică, a efectuat cercetări asupra alegoriei şi simbolismului, precum şi în domeniul imaginarului (Freud, concepts fondamentaux de la théorie et de la psychanalyse). A scris mai multe volume de eseuri (La Vie quotidienne en Limousin au XIXe siècle – 1976, La Voie des poètes – 2002) şi o fabulă filosofică (Le Testament de Mao – 1976). A publicat în special poezii şi fantezii în proză, fiind tradus în engleză, spaniolă, greacă, italiană, croată, ebraică, macedoneană, olandeză, portugheză, română, slovacă şi slovenă.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poezie”

Arborele de oraș

Poeme în avanpremieră din volumul Arborele de oraș, în curs de apariție la Casa de pariuri

Cărtărescu tânăr

‘86 spre ’87, ce iarnă! toamna încă aveam hemoroizi de aur şi toţi doctorii purtau brelocuri

Păunesciană

Pe cerul lor de galbeni se vântură nimicul Trăiesc din vorbe goale, lipsiţi de ideal La

Poeme

Secvențe din volumul bilingv francez-italian Au milieu du gué. (Attestato), Editions Laborintus, Lille, 2021.