Licențiat în Economie, Cosmin Gârleșteanu face parte din categoria tinerilor foto- grafi de stradă valoroși, cu pasiuni ferm declarate pentru arte, în special muzică și fotografie. Este finalist la Miami Street Photography Festival (2018), Street Photography London (2018, 2020, 2021), Brussels Street Photography Festival (2019). Expune în țară și străinătate și manageriază două dintre website-urile cunoscute printre fotografi: On Spot Gallery și CRI- TICAL MESS. Trăiește și lucrează în București, zona lui de confort fiind fotografia de stradă.
Imaginile sale sunt, în primul rând, rodul unei acuități vizuale de invidiat. Echilibrează compozițional cadrul, apelează la corespondențe cromatice ori tensionează scena, iar imaginea devine autentică, dinamică, însuflețită. Un aer proaspăt traversează întregul său portofoliu, poate și pentru că multe dintre cadrele sale au ca substrat umorul, mult mai digerabil decât alte teme pretins importante abordate de către fotografii de stradă.
La Cosmin Gârleșteanu personajele interacționează, într-un fel sau altul, unul cu celălalt și se simt bine în spațiul care le găzduiește. Umbra omului contrabalansează perfect alte două umbre, o inimă și o cruce, iar portretul renascentist de pe o umbrelă nu este decât prelungirea in extenso a unui personaj altfel fără chip. Umorul de situație este însă catalizato- rul, interfața imaginilor sale. Un umor care nu judecă și nu ridiculizează în niciun fel subiec- tul, el fiind doar parte a unui context mai larg despre viața citadină obișnuită.
Majoritatea imaginilor sale propune o abordare clasică a genului, cu omul în centrul acțiunii și focusul în cele mai multe dintre cazuri pe un singur personaj. Fotograful nu uită însă să survoleze și tendințele noi în domeniu ― vechi altfel, dar îmbrăcate în alte haine. Este vorba despre fotografia urbană fără personaj, bazată pe corespondențe cromatice, mai personală tocmai pentru că este o expresie mult mai directă a sinelui, un fel de still life urban bazat pe intermedieri mai mult sau mai puțin conjuncturale.
Dar și, din ce în ce mai utilizate, fotografiile cu multe personaje în cadru, care par să se miște haotic de colo-colo, în genul celor pe care azi le vedem des la Nikos Economopoulos (Magnum), ca să amintim primul nume mare care ne vine în minte, sau la aproape oricare festival de fotografie europeană cu tematici urbane unde, altfel ― nota bene ― restricțiile absurde în a portretiza oameni ucid încet libertatea de a fotografia nestânjenit pe stradă. Aparentul haos e, de fapt, o dezordine fertilă care descrie lumea în diversitatea și complexitatea ei. În babilonia obositoare uneori, dar vivantă, din aceste cadre se ascund însă insule discrete de frumusețe.
