Interesul familiei noastre pentru literatura de anticipație este constant, așa cum o dovedesc rafturile cu volumele genului, adunate de-a lungul a câtorva decenii și completate cu apariții și autori din zilele noastre, căpătând astfel un caracter istorico-referențial, care poate ușor satisface curiozitățile mai multor generații de cititori. Totuși, pentru mine, această categorie, abordată în cărți sau filme, a rămas cumva la limita intereselor mele culturale până acum câțiva ani când am început să o privesc din perspectiva unei realități căreia trebuia să îi fac față eu însămi prin simpla folosire a programelor cu care e dotat laptopul meu sau a aplicațiilor introduse în telefonul dăruit de fiii mei. Am constatat că am de parcurs un drum serios de alfabetizare digitală pentru a ajunge la un grad de literație care să îmi permită să stăpânesc și să controlez, într-o măsură minimală măcar, oferta inventivă a tehnologiei de care tinerii de azi se bucură din plin. Trecerea majorității activităților diurne la varianta online a fost o provocare serioasă pentru mine, care, asemenea atâtor profesori, a trebuit să restructurez modelul de abordare și predare a cursului meu, precum și căile de interacțiune cu studenții, colegii, colaboratorii mei, restricțiile pandemiei dovedindu-se a fi o perioadă de serioasă pregătire și achiziționare de competențe digitale, necesare desfășurării unei existențe personale și profesionale cât mai confortabile. M-a inspirat și webinar-ul la care am participat, „Educația digitală asimptomatică”, organizat de Eduped.ro și Fundația World Vision România, pentru că a aliniat evenimentele și practicile pedagogice din ultimul an în perspectiva găsirii unei modalități adecvate de le integra eficient într-un viitor sistem școlar, pe de o parte, și pentru că mi-a oferit un cadru referențial în înțelegere a inevitabilității acceptării, adaptării, supunerii noastre la dominația „aristocrației software” (nu mai știu unde am dat peste acest termen, dar mi-a plăcut). Un mare număr de prozatori au introdus cadrul digital în textele lor pentru a înlesni protagoniștilor lor să profite de acest factor de articulare a societății de azi, să se confrunte cu capcanele tehnologiei și să se apropie tot mai mult de cititorii pentru care „mașina aritmetică” a lui Blaise Pascal (1623-1662) este un auxiliar integrat în cotidian, „un adevărat amplificator al inteligenței lor și al potențialului lor uman” (Nicolau, 1979: 5).
Actanții revoluției cognitive
Viața multor personaje a fost transformată, respectiv adaptată, pentru a răspunde cât mai convingător mediului actual, invadat de semnale, „din ce în ce mai numeroase și obsedante, care cer reacții comportamentale din ce în ce mai rapide” (Alexandre, Besnier, 2019: 131), asigurându-le în evoluția lor ficțională, o instrucție adecvată pentru putea să controleze și să integreze aceste noi mecanisme tehnologice în sistemul lor de gândire, analiză și utilizare eficientă a rezultatelor cerute înainte de a lua o decizie; este constatarea importantă apărută în evaluarea lui Lincold Rhyme, eroul de referință a lui Jeffrey Deaver, când acesta investighează o crimă cibernetică: „Lincoln Rhyme află că se obțin informații de la un miner de date (…). E o companie de servicii referitoare la informații – indivizii sapă după informații referitoare la clienți, la cumpărăturile, casele și mașinile acestora, istoricul creditelor, la tot ce-i privește. Analizează datele și le vând (…) ca să ajute firmele să urmărească tendințele pieței, să găsească clienți noi, să stabilească ținte pentru reclame trimise direct prin presă și pentru planificare” (Deaver, 2010: 164 ).
Personajele, indiferent de vârsta sau statutul lor social sau profesional, sunt utilizatori ai serviciilor de internet, bazate pe tehnologii corelate cu Inteligența Artificială, mai ales ai site-urilor de socializare care adună peste „un miliard de persoane care împărtășesc detalii personale” (Bostrom, 2016: 100), care își postează comentariile cu lejeritatea proximității device-ului folosit și cu sentimentul accesibilității nelimitate a acestei rețele informaționale, așa cum face Ben(one) Bulgaru într-un moment critic al vieții sale: „Intră pe Facebook și-și făcu un cont sub numele Nabucodonosor12. Apoi scrise la repezeală un comentariu (…); voia ca ea [Li Zeta] să-l recunoască. Însă, în același timp, era mult mai confortabil să nu știe nimeni că el ia parte la chestii de genul ăsta, mai ales că în atâtea rânduri îi disprețuise pe cei care pierdeau timpul cu rețelele de socializare (…). În seara aia intră de mai multe ori pe pagina Li Zetei, luându-și diferite identități (…). Chatuia”. (Ruști 2013: 189). Același site web este activat sistematic de prim-ministrul țării pentru a afla gradul de interes politic al alegătorilor săi potențiali, la momentul respectiv: „verifică dacă pe români îi interesa realegerea lui Obama (…). Câteva pagini de comentarii la mișto îl făcură să zâmbească. Dacă n-ar fi cu piratul, tipii ar fi chiar buni.” (195)
Forța imperiului GAFA (Google, Apple, Facebook, Amazon), care a ajuns să reducă omul la „algoritm și metabolism”, cu care, se constată, „se delectează cultura digitală și schițează contururile umanității de mâine” (Alexandre, Besnier,2019: 22), este resimțită prin aplicațiile apărute în urma cercetărilor în domeniul Inteligenței Artificiale, în acțiuni cotidiene, în atitudini și comportamente firești, uzuale, mai cu seamă în rândul adolescenților, cum sunt frații Reddy, anume, Ben, care „derulează întruna pe Facebook, zâmbind afectat şi în comuniune cu lumea aceea invizibilă în care îşi petrece o parte aşa de mare din timp” (Pearson, 2019: 31), respectiv, Emily, care, împreună cu trei prietene invitate la o petrecere în pijama, stau în camera fetei „într-o linişte desăvârşită, cu capetele plecate peste telefoanele mobile de parcă ar încerca să desluşească sensul Cărţii prefacerilor”(114), vorbind prin mesaje.
Scepticism funcțional
La fel ca în viața reală, există personaje care, deși recunosc calitatea calculatorului de a fi „un partener permanent” (Nicolau, 1979: 20), afișează o atitudine tehno-sceptică (fără să fie luddiți!) față de fenomenul amplu de digitizare, digitalizare, respectiv, de transformare digitală, inerent procesului de augmentare a potențialului și a eficienței umane, exprimându-și, asemenea lui Sherry Tucker, îngrijorarea, chiar nemulțumirea față de „supunerea noastră extatică în faţa tehnologiei digitale”, o supunere ce poate duce la „o atrofiere a unor caracteristici umane precum empatia şi autoreflecţia.” (Franzen, 2019: 88); psiholog clinician, ea sugerează revizuirea perspectivei noastre asupra tehnologiei, pe de o parte, și pe de altă parte, asupra importanței conversației ca principiu organizator, de neînlocuit cu comunicarea electronică din mai multe motive, anume, „Conversaţia presupune solitudine, pentru că doar în solitudine învăţăm să gândim cu mintea proprie şi să ne dezvoltăm un simţ stabil al sinelui, esenţial pentru a-i accepta pe ceilalţi aşa cum sunt (…). Prin atenţia acordată de părinţi copiilor în conversaţii, copiii dobândesc senzaţia unei conexiuni de durată şi obiceiul de a vorbi despre sentimentele lor, nu doar de a le simula.” (89). Tehnologia digitală, în opinia personajului/autorului, este „un capitalism în hyperdrive”, care poate duce la „erodarea valorilor umane”, un preţ pe care majoritatea oamenilor sunt dispuşi să-l plătească pentru confortul „gratuit” oferit de GOOGLE, pentru plăcerile Facebookului şi pentru compania demnă de încredere a iPhone-urilor”(92).
O îngrijorare asemănătoare se citește în constatările lui Kate Reddy cu privire la tendința copiilor săi de a petrece mai mult timp în realitatea virtuală, pe care vor ajunge să o distingă tot mai greu de real: „Unde o să ducă toată comunicarea asta fără vorbe? Stră-stră-strănepoţii mei se vor naşte cu degete prehensile pentru trimis mesaje pe telefon, fără corzi vocale şi fără capacitatea de a citi expresiile faciale umane” (Pearson, 2019: 114). S-ar putea transforma treptat în exemplare de Homo communicans, definit ca fiind un tip care „consimte să nu mai existe decât în trecere, în goana spre înainte, confundă bucuros aclamația demagogică cu deliberarea, exhibiționismul cu încrederea, transparența cu autenticitatea” (Alexandre, Besnier, 2019: 121). Este o constatare care servește ca argument celor pentru care cărțile reprezintă relații de lungă durată, nu trecătoare (de acord!), căci numai ele „invită la dialog cu sinele, cu autorul și cititorii, cu umanitatea din noi înșine și din ceilalți.” (Alexandre, Besnier, 2019:131).
Mă număr printre cititorii pasionați ai generației mele, pentru care Galaxia Gutenberg are o conotație specială, dar nu pot să mă sustrag revoluției cognitive care se petrece în timpul vieții mele, să mă resemnez în a rămâne un spectator (cârtitor!) al acesteia, să refuz provocările mediului digital, mai ales că, prin forța împrejurărilor, așa cum am menționat, a trebuit să-mi completez peisajul competențelor și performanțelor mele profesionale și cu practici ale tehnologiei IT; și, sincer vobind, am ajuns cumva să mă simt parte a unei lumi care există doar în paginile cărților din biblioteca familiei, pe care le cam evitam.
Referințe
- Alexandre,Laurent, Besnier, Jean-Michel, 2019 (2016), Pot face roboții dragoste? 12 întrebări despre transumanism, București: Humanitas (trad. Maria-Magdalena Coresciuc)
- Bostrom, Nick, 2016 (2014), Superinteligența. Căi, pericole, strategii, București: Litera (trad. Doru Căstăian)
- Deaver, Jeffrey, 2010 (2008), Fereastra spartă, Bucuești: Editura RAO (trad.Liviu Radu )
- Franzen, Jonathan, 2019 (2018), Sfârşitul sfârşitului lumii, Iaşi: Polirom (trad. Daniela Rogobete)
- Nicolau, Edmond, 1979, Creierul electronic, București: Editura Științifică și Enciclopedică
- Pearson, Allison, 2019 (2017), Cât de greu poate fi?, Iaşi: Polirom (trad. Mihaela Buruiană)
- Ruști, Doina, 2013, Mămica la două albăstrele, Iași: Polirom
