1. Cum s-a conturat ideea romanului Coborârea în cetate?
Povestea a fost stârnită de Laurențiu-Ciprian Tudor, care mi-a dezvăluit legătura dintre ceremonialul de astăzi al Junilor Brașovului și o întâmplare veche de 400 de ani, când junii din Șchei s-au întâlnit cu Mihai Viteazul.
Există un moment în toată acea furtună care se abătuse asupra Europei la sfârșitul sec. al XVI-lea, în timpul Războiului cel Lung, când sașii au închis cetatea în fața lui Mihai Viteazul, păstrând înăuntru, prizoniere, pe Doamna Stanca și pe soțiile căpitanilor români. Pe atunci, voievodul a cerut ajutorul junilor. Planul era ca ei să spargă Poarta Ecaterinei, să intre în cetate și să o predea lui Mihai Viteazul.
Ceea ce fac astăzi Junii Brașovului cu ocazia paradei anuale este să refacă pașii evenimentului de atunci: coboară din Șchei în Brașov, bat cu buzduganele în poartă, intră călare în cetate și – în prezent – le este oferită cheia orașului. Numele dat acestui ceremonial a fost dintotdeauna Coborârea în cetate sau Ziua de călări.
2. Cum a decurs scrierea lui?
Mai întâi a fost o călătorie pe care am făcut-o prin documente, cronici și lucrări istorice. Am aflat astfel că românii din Șchei erau cei mai buni grămătici ai Casei Sfatului – primăria cetății, numită pe atunci magistrat – și cei mai căutați negustori călători. Pentru că ajungeau cu caravanele lor până la Viena, Liov sau Lipsca (Leipzig), magistratul le plătea, la întoarcere, și veștile pe care le aduceau de pe drum. S-a păstrat în documentele Case Sfatului numele unuia dintre acești exploratores – Grama.
El a devenit personaj în cartea mea. Pentru a adăuga un pic de verosimilatate textului, am folosit pentru un alt personaj numele de Neacșu. Cum știm, scrisoarea sa către judele Brașovului, anunțând că vin turcii, a fost găsită în arhiva Casei Sfatului. M-am gândit că această referință va crea o rezonanță familiară pentru cititori, ca un punct de sprijin cunoscut, care să-i ajute să se scufunde în atmosfera epocii.
Scrierea acestui roman a fost așadar o încercare de a transforma praful de pe arhive în viață cu puls și respirație, în poveste vie. Adesea, după ce încep să scriu, poveștile par să se adune în jurul meu – am descoperit că una dintre colegele mele din Brașov este moștenitoarea neamului acelui Grama de demult. Personajul s-a strecurat așadar de pe hârtie în viața reală: un fel de istorie care refuză să rămână în arhive.
3. Cum vă doriți să fie citit romanul Coborârea în cetate?
Mi-aș dori să fie citit ca și cum, de fiecare dată când cineva deschide cartea, să descopere că poartă veșmintele de atunci, că aude vuietul neîntrerupt al nenumăratelor mori de apă din Șchei și că pe lângă el tocmai a trecut în fugă un copil care aduce vestea că vine Mihai Viteazul. Mi-aș dori ca atingerea cărții să aibă efectul neașteptat de a uita că există pe lume telefoane mobile, deadline-uri și ceasuri.
Mi-aș dori să fie citită de la prânzișor (9-10 dimineața) până la chindie (16:00-17:00) duminicile și din amurg până la miezul nopții în timpul săptămânii. Și mi-aș mai dori ca cititorii să simtă nevoia să mai păstreze o vreme cartea alături chiar și după ce au terminat-o.
