1. Cum s-a conturat ideea volumului Zaruri și minuni?
După două romane cu ceva succes, am vrut să revin la proza scurtă (am publicat mai de mult două volume de gen). Am simțit nevoia unor respirații mai întretăiate și am vrut să ies din imaginarul marin și aventuros-istoric în care am stat un timp cam îndelungat (nu chiar compact), ca scriitor. Și nu în ultimul rând am vrut să(-mi) demonstrez că pot performa și-n alte zone ficționare, inclusiv stilistic.
2. Cum a decurs scrierea lui?
Relativ ușor, fiindcă unele proze erau scrise deja (publicate doar în reviste și antologii). Din douăzeci și una, câte are volumul, treisprezece sunt total inedite și sunt foarte diferite ca stil și tematică. Titlul sugerează cumva și el asta, fiindcă atunci când dai cu zarul, nu știi ce punctaj îți va ieși și, de obicei, punctajul nu e cel așteptat, uneori te ajută, alteori te deturnează. Pe surprize narative și variație mizez și eu, sunt amestecate povestiri fantastice, parabolice, comice, dramatice, cu substrat religios sau livresc. Le-am scris cu mare plăcere, mi-era dor de acest exercițiu pe spațiu restrâns, care nu-i deloc unul ușor, dimpotrivă, adesea e mai pretențios decât scrisul la un roman. Se spune că performanța adevărată a unui prozator se vede în genul scurt, unde greșelile se văd mai repede ca-n epicul de largă respirație, iar performanța trebuie să fie maximă. Cred că-i adevărată zicerea asta.
3. Cum vă doriți să fie citit volumul Zaruri și minuni?
El poate fi citit de oriunde, pe de la capăt la coadă, de la coadă la cap, transversal sau pe sărite. Fiind scurte, cele mai multe dintre proze se citesc repede, numai bine pentru cititorul grăbit de azi. M-aș bucura să fie citit de plăcere, cu plăcere. Și cu un pic de empatie pentru unele dintre personaje. Și să nu fie abordat în lumina romanelor mele anterioare, cu care nu seamănă deloc.
