„Nu-mi convine că îmbătrânesc. Mă deranjează că am 53 de ani și sunt sărac.”

Oana Paler: Eu te văd des și cam știu ce faci, dar m-am gândit că și alții ar vrea. Uite, de exemplu, mă întrebase cineva recent cum ți-a fost la Locarno în august. Știu că ai mers cu echipa care a realizat filmul Sorella di Clausura, tu în calitate de coscenarist. Spune-mi mai multe despre echipă, ce premii s-au luat și cum te-ai simțit?

Adi Schiop: Katia a luat un premiu pentru rol la Locarno. Eu m-am simțit bine. M-am uitat la munți și la stâlpii de înaltă tensiune de pe ei. M-am dat cu bicicleta electrică smart pe gratis. Am înotat în lacul Maggiore, cald ca Marea Neagră, și într-o cascadă cu apă rece ca dracu’. Am împărțit camera cu Andrei Dinescu, care mi-a cumpărat o pereche de șlipi, să nu mă mai vadă înotând în budigăi. Am mâncat ravioli low budget, de la marca supermarketului Coop cu 2,5 CHF, respectiv cca 13,5 roni – și chiar și așa reci, au fost decente. Am mâncat, la restaurantul de lângă hotel, cele mai proaste și mai scumpe paste din viața mea (15 CHF, respectiv cca 81,91 RON), îngrozitor de meschine și de minimaliste – paste, usturoi și brânză elvețiană rasă, atât. Le-am zis ziariștilor că la Criza din 2008, China comunistă a salvat capitalismul global, pompând în economia americană 1,5 trilioane de dolari. Publicului i-am vorbit, firește, despre mărețele realizări ale partidului comunist chinez în ce privește combaterea încălzirii globale, importanța planificării pe cicluri cincinale și a distribuirii de resurse în sectoarele cheie ale industriilor verzi. Și despre cum Europa o să se ducă dracului, devenind muzeu în aer liber pentru Asia.

Oana: Ai dat lovitura cu două articole foarte bune despre păcănele. Ai fost parte din proiectul coordonat de Raluca Durbacă. Zi-mi despre proiect, ce urmăriți, cu cine ai lucrat și dacă crezi că are/va avea impact social și politic.

Adi: Aia cu lovitura sună într-un mare fel :))). Au fost bine plătite, dacă la asta te referi, motiv pentru care am încercat să fac job de calitate, nu mi-am băgat o secundă picioarele. Proiectul încearcă să ducă în atenția societății civile și a mediei amploarea scandaloasă a jocurilor de noroc în Româna (care, ca să dau un exemplu, contribuie cu 3% din încasările mondiale ale gamblingului online, deși contribuie cu 0,33 la economia lumii). E atât de gravă realitatea, încât nimeni, de la industrie la ONJC sau ANAF, nu dă date; pare că datele alea sunt secretizate ca să nu panicheze și să trezească populația la panica morală firească pe care ar merita-o gamblingul. De ce se întâmplă asta? Pe de o parte e statul mafiot, pe de alta, faptul că industria e contributor mai important decât credem la PIB, încât nimeni nu are curaj să taie pisica.

Oana: Faci multe chestii, o să te întreb și despre antologiile Cicada și Smochina, dar acum aș vrea să aflu ce mai gătești și cum îți petreci timpul liber. Ce te bucură?

Adi: Să mă ating, cum zic domnișoarele (la gătit am cam renunțat). Să-l citesc pe Cornel Ban discutând despre încălzirea globală, mărețul partid comunist chinez și vizionarul Deng Xiaoping. Să cumpăr compulsiv chestii de pe Temu, Emag și din magazine second. La second e cea mai multă dopamină, fiindcă, la fel ca la păcănele, nu știi peste ce dai. Cu mâna goală nu plec niciodată, măcar o pereche de chiloți sau de șosete cu ciupercuțe tot cumpăr.

Oana: Sweet, acum zi-mi de Cicada și Smochina.

Adi: La Smochina au fost bani frumoși, pentru că au venit, via MozaiQ, prin Fondurile Norvegiene. La Cicada au fost bani munciți, OK, totuși, fiind vorba de banii privați ai unui antreprenor local. Cicada o să recidiveze cu o ediție a doua în iarna asta, grație generozității aceluiași merituos antreprenor.

Oana: Pui des muzică în Manasia. Deci ești și DJ. Vine lumea?

Adi: Vine, mai ales puștime. E un sentiment plăcut ăsta, că puștimea te știe măcar prin manele, dacă nu prin munca de popularizare a soluțiilor revoluționare avansate de mărețul partid comunist chinez la problema încălzirii globale.

Oana: Ți-ai pus murături?

Adi: Da. Am găsit la Lidl gogonele și castraveți la Reduziert. Le-am pus beat muci, încât a trebuit să le desfac a doua zi, fiindcă am uitat să pun fie hrean, fie usturoi, fie țelină. În sfârșit. Sper să nu se înmoaie.

Oana: Sper și eu. Dar cum te simți în calitate de nou președinte al Asociației de Proprietari de la blocul tău? Crezi că vei revoluționa domeniul?

Adi: Am fost ales cu unanimitate de voturi: „Bine, dom’le, hai, ne bucurăm că se bagă cineva. Se opune cineva? Nu. Scrie unanimitate, Sorine!” Vechiul administrator a trecut la cele sfinte și lumea din bloc s-a paranoizat că ăla și-a băgat mâna în contul Asociației, fiindcă de la ANAF venise o informație despre niște popriri. Nimeni din bloc nu voia să se bage președinte de frică – și pe chestia asta ne-au întârziat cu căldura o săptămână? Două? Sorin, casierul, insista să mă bag, am cedat și m-am băgat interimar până aflăm de la bancă exact situația contului (care, exact, nu poate fi deblocat decât prin semnătura și la inițiativa președintelui).

Oana: Dacă ai avea 1 milion de euro, ce-ai face cu ei?

Adi: Aș cumpăra proprietăți într-un oraș de munte, cu potențial economic – și să trăiesc din chirii.

Oana: Ți-ai promis că o să ieși cu ceva literatură din 5 în 5 ani. La ce lucrezi acum?

Adi: La nimic. Am scris un scenariu despre Piața Universității. Când spun asta prietenilor, li se pare moartea pasiunii ca subiect. Nu e, prezint perioada aia dementă din perspectivă hobbesiană, ca colaps al instituțiilor – și practic al statului. Ce e distractiv e că degringolada asta totală vine în complet răspăr cu convingerile și paranoile oamenilor din 1990 că se întorc dictatura și comunismul. Pe dracu’. Era haos toată ziua, iar statul a rămas disfuncțional și în colaps până după 2000. Chiar și acum, e un stat slab, varză.

Oana: Ești fericit? Suferi că îmbătrânești?

Adi: Sunt pe stază. Dacă aș bea mai puțin sau deloc, ar fi super. Aș citi mai mult, aș munci mai mult și aș trăi mai bine. Nu-mi convine că îmbătrânesc. Mă deranjează că am 53 de ani și sunt sărac.

Oana: Dacă ai putea să dai timpul înapoi, ai schimba ceva în viața ta?

Adi: Aș evita alcoolul. Până la 30 de ani am băut ocazional și nu mi se părea fantastică senzația. Îl foloseam nu să-mi dea plăcere, ci ca să atenueze anxietatea și plictiseala claustrantă de a sta între oameni.

Oana: Ce zici de revoluția digitală? Știu că folosești DeepSeek des. Ți-a schimbat AI-ul perspectiva sau modul de a fi, de a scrie, de a te comporta?

Adi: Categoric. E un instrument de căutare, de documentare și de sinteză fantastic. E adevărat, halucinează, dar, când ai dubii, îi ceri referința. Și orice apel la documentarea via AI trebuie făcută, conform unei celebre reguli jurnalistice, din trei surse, respectiv trei asistenți AI. Chat GPT fabulează cel mai mult, îi doresc din suflet să se decredibilizeze cât mai repede; mă irită maxim că Sam Altman, bossul Open AI, a devenit noul Steve Jobs, patronul Apple care s-a tratat de cancer cu clisme și cafea – și care era văzut ca un guru al noilor tehnologii, întrebat și lăsat să-și debiteze platitudinile, deși era un dobitoc. Ăsta parcă e un pic mai răsărit, dar în definitiv tot un om de afaceri e, n-are expertiză nici în futurologie, nici în filozofia minții AI; nu mai vorbim că jucăria lui e cea mai proastă, rezistă prin vrăjeală de marketing, DeepSeekul chinezesc, Claude, Gemini sunt mult peste ca sinteză și profil pedagogic. NU mai vorbim că Chat GPT e proiectat direct ca sculă prădătoare, să creeze cât mai repede dependență și să te țină cât mai mult timp discutând cu el: „da, e absolut genială poezia ta (de căcat – n.m.)”, „prietenii tăi nu te merită”, „dar de ce crezi asta?”. Iar informațiile sunt la nivel de infotainment prost, gen clickbait, dă pe post ca 100% reale speculații fizicaliste sau de filozofie a minții în genul escrocului ăla japonez Michio Kaku.

Oana: Zi-mi, pentru încheiere, unde te vezi peste 10 ani.

Adi: Nu știu. Sper că nu în sicriu: „decât patru scânduri și un cui, asta e averea omului, tot ce ia din lumea lui” (Rechinul, Omul zăpezilor).

Foto autor de la Quejaytee – Operă proprie, CC BY 4.0.