Suedia
în Suedia oamenii fac curățenie înainte de moarte,
dar asta nu are legătură cu moartea decât tangențial
de fapt, e un concept oarecare
foarte util și pragmatic
mulți îl folosesc când vine vremea să iasă la pensie
mutându-se într-o locuință mai mică
trebuie să scape de lucrurile vechi
și atunci ce să arunce?
cutii vechi de bomboane, ziare din călătorii
vederi, bibelouri
micile suveniruri care
li se păreau înainte atât de haioase
apoi, de ce și-ar împovăra cu ele copiii?
dar să nu vorbim despre moarte
când încă suntem fizic și moral activi
servicii de cafea
cuțite, cărți și pahare
discuri hârșâite, degetare
ce lăsăm, ce luăm
din ceea ce am fost
sau am fi putut deveni
Karolino-Bugaz
să nu-ți ajungă mereu ceva
pentru fericirea deplină
mie îmi lipsea marea
cu spuma ei albă,
cu algele îngrămădite pe țărm
apoi
într-o dimineață de august
am urcat într-un autobuz burdușit
pielea fericiților pasageri încă mai păstra
mirosul fabricii de porci de importanță unională
de la mine din sat
ne-am întors toți prăjiți și roșii
cu spinările fripte și marea înăuntrul nostru
cerul înstelat se întrezărea deasupra
printr-o crăpătură în tabla
autobuzului LAZ
dar câtă mare puteai lua cu tine în trei zile întinse
și două nopți grăbite, pline de romantism
și de filme pentru adulți
petrecute pe fostul litoral românesc
Karolino-Bugaz
Zara
au existat în viața asta câțiva bărbați
care m-au iubit
deși, poate iubit e mult spus
mai exact ar suna
fuseseră îndrăgostiți de mine
dar dragostea lor nu m-a bucurat câtuși de puțin
cu o singură excepție, privirile acelea mă stânjeneau,
așa cum te stânjenește o haină prea mică de la Zara
o bluză trasă în disperare pe corp
de care încerci să scapi
în cabina de probă
încercând din răsputeri
s-o scoți de pe tine
Coca-cola
într-o vreme (când eram foarte singură)
îmi plăcea să mă uit la
filme americane de dragoste
o masochistă în cinematografele semipustii ale Chișinăului
îmi alegeam cel mai bun loc și
lăsam să se reverse peste mine
lumina multicoloră a așteptării
în filmele alea protagoniștii se iubeau mult
se certau, după care se împăcau pasional și tandru
apoi făceau câte o escapadă la cea mai apropiată benzinărie
să-și cumpere mâncare, gumă de mestecat și cola-cola
urcau într-un hârb de mașină americană
o căzătură scârțâitoare și ruginită
iar eu îi invidam din centrul sălii
și îmi doream mult o mașină din aia răblăgită și un iubit
care să mă ducă
până la magazinul din colț
de asta mi-am amintit azi, când mi-ai deschis larg portiera mașinii
pe care scria să se vadă din avion
mortare și ciment
Tata
tata încălzea casa cu sângele lui fierbinte
pe care i l-am moștenit
tata lucra la câmp jumătate de parcelă
în timp ce noi, ceilalți patru
lucrăm în voia noastră jumătatea rămasă
voia doar să fim cu el
nu i-a ajuns niciodată timp pentru ce i-ar fi plăcut cu adevărat să facă
poate doar puțin, când ieșise la pensie
și nici măcar atunci
iar mie mi-au plipsit mereu părinții
mi i-am dorit mult mai prezenți în viața mea
și tata uneori a fost
cu mine când am intrat la facultate
cu mine într-o cameră a căminului 13
repetând subiectele pentru examenele de intrare
cu mine când nu mai știam ce să fac cu viața mea
cu mine când mi-a zis să nu mă întorc la țară
să mai rabd un pic, chiar de-o fi să rod cârmoji
să stau la oraș, să am și timp pentru citit
că vremurile se vor schimba
cu mine când mi-am pus a doua oară rochia de mireasă
și îl vedeam cât de emoționat era, derutat și bucuros
optimist, atât cât să mă ajute
atât cât să-și înfrângă temerile și îndoielile, atât cât să poată trăi
în lumea asta
care nu l-a apreciat cum a meritat
Tiraspol
o rafală dintr-un kalașnikov
trasă noaptea
peste capetele camarazilor de arme
care ziua îl maltratau
din fericire, n-a murit nimeni
și tot din fericire
tata n-a ajuns să tragă în moldoveni
la dubăsari sau bender, în ’92
s-a opus mama carierei lui militare
speriată de nevasta unui ofițer rus
care striga
aruncând peste geam
perne și valize
m-am săturat!
nadoelo! țipa
și revolta ei ne-a salvat
,,chiar de-o fi să rod cârmoji”: astfel sună o jumătate de vers al Dianei Iepure, suprapunându-și stilemul acelui pitoresc lingvistic de care moldovenii de peste Prut sunt capabili, ei și numai ei. Ne întâmpină o nonșalanță vesel-îngândurată, confirmată cu fiecare imagine, cu fiecare dintre rândurile poetice. Poeții dintre Prut și Nistru nu au nevoie să-și propună etalarea unor biografeme: scriitura confesivă marcat cronotopică le iese fără niciun efort, natural, într-o modalitate inaccesibilă de multă vreme oricărui autor din aria cuprinsă între Orșova și Botoșani ori între Sulina și Sighet.