Poeme

familist
 
îmi puneam singur piedică pe dimitrie cantemir. niciun suflet nu-mi zâmbea deși eram amuzant. mă mir. căutam doar să atrag atenția mă simțeam în viață de prea mult timp. și ceva îmi spunea că încă nu-i gata detenția. veneam de la interviul de angajare eram dichisit asta are asta n-are. care e câștigătoare mi-a zis hr-ista și zâmbea ca trista. eram binedispus am spus că sunt dispus să lucrez moca atunci pieptul ei a fremătat dospind ca coca. eu nu vreau bani eu sunt o comoară eu vreau liniște și pace dar dacă află soția mă omoară
 
acum iată-mă pe trotuar într-un moment maniacal. adun rahatul de câine în care ar putea călca trecătorii orbi. îl arunc în pubelă și-mi pare rău că deranjez civilizații întregi de microbi. îmi pun piedică singur. de când mă știu m-am autosabotat dar mi-a zis odată o fată că nu prea contează asta dacă ești bun la pat. decât bun la pat mai bine bun pe patul de moarte. să-ți privești sfârșitul cum ți-ai privit nașterea cu inconștientă seninătate
 
aștept la semafor și când se face verde mă așez să fac flotări pe bietele zebre. și niciun suflet nu râde. le simt tălpile negre cum mă calcă pe degete niciun suflet nu râde. le simt tălpile negre cum mă calcă pe degete. orașul e o placă zgâriată care se învârte asta nu e muzică astea sunt gemete
 
mă plictisesc de momentul vizionar mă simt ca un călugăr budist neînțeles de flăcările care îl cuprind. așa că mă caut în buzunar scot bani și opresc un taxi de la firma baobab mă duci șefu până la periferie? dar mai întâi la dristor kebab. am acasă femeie gravidă vrea cu sos de usturoi. mă așteaptă la margine de pădure cu pântecul cald sânii goi și gura plină de mure. o să scuipe spre mine cerneală dacă nu îi duc haleală. te rog bossulică dacă vrei rămâi la masă că am făcut ieri saramurică. du-mă la femeia mea să râdă de mine o să nască băiat mâine-poimâine. în fiecare zi îi spun: bun la pat bun pe patul de moarte. ce contează-i să-ți privești sfârșitul cum îți privești și nașterea cu inconștientă seninătate


marcel

să vă povestesc cum am mers prima dată la mare eram copil aveam deja buletin mă credeam mare. era o zi caniculară într-o joi sângele meu clocotea și mai tare decât de obicei. stăteam cu tricoul ud sub acel dud din fața porții unde experimentasem deja gândul morții. și unde îmblânzisem atâtea erecții în puterea nopții
 
toți prietenii erau prin case până și frate-miu se culcase. io nu aveam liniște deloc de când învățasem să aprind singur acel foc care arde totul dacă nu știi să îl stingi pe loc. era vârsta aia dificilă la care nu concepi o atitudine umilă în fața ofertei vieții. și mă gândeam să dispar înainte să se trezească băieții. să-i pun pe gânduri măcar. cum am ajuns noi copiii soarelui să cădem secerați la ora la care fetele tânjesc să ne transforme-n bărbați
 
din bătrânul dud a coborât un oftat ca și cum nu e cine știe ce să fii bărbat. că ești tot un copil doar că ai mai multe pe cap. 
 
m-am uitat la marcel am uitat să vă spun că stătea la umbră și el. credeam că doarme cum dorm caii din picioare dar el mă studia și parcă rumega toate gândurile care mă frământau. avea o față super serioasă s-a smucit brusc când a auzit un glas în casă. stăpânul vorbea în vis oribil ins se gândea marcel animalu-l tot amenința că bagă furca în el
 
am vrut să-l binedispun pe căluțul terorizat de stăpân. i-am zis bancul cu calul care intră într-un bar dar marcel nici nu a zâmbit măcar. era slab abia stătea pe picioare dar l-am întrebat dacă vrea să meargă cu mine la mare. ne aflam în județul dolj satul moțăței departe de litoral. mă tot abureau ai mei că cu ce să mergem la mare călare pe cal? uite că ideile bune vin din disperare și am plecat călare la mare
 
am venit cu o propunere și marcel a aprobat să mergem mai întâi la dunăre la calafat. de acolo până la craiova am luat locomotiva. în tren m-au întrebat unii dacă marcel e de vânzare au făcut mișto de el dacă poate duce un om călare. și-atunci cu mândrie i-am anunțat că mă duce pe mine la mare 
 
în craiova am luat covrigi mici bere la halbă și-am plecat spre mare amețiți cum se pleacă. noaptea ne-a prins pe la slatina marcel a venit cu ideea să o luăm la pas în somn agale că el poate să doarmă din picioare. numai bine a mai zis când te trezești suntem deja la pitești
 
la prima oră de dimineață eram deja pe autostradă. am oprit la o benzinărie pentru pipi caca marcel a băut cafea cu găleata. și vrum am pornit la drum autostrada plină marcel a depășit chiar o mașină. toți caii putere erau invidioși pe marcel pe cum poate el să fie liber. potcoavele scoteau scântei care ajungeau până acasă la ai mei și negociau pentru mine blândețea viitoarelor bătăi. marcel era plin de spume cum văzusem de-atâtea ori că era și marea în filme
 
am mers la trap până când hap ne-a înghițit primul bulevard din capitală. eram plini de chimie nu simțeam oboseală dar după nebunia din trafic am decis să ne odihnim un pic. noaptea am petrecut-o în parcul tineretului unde marcel a păscut și după câteva ore eram deja pe autostrada soarelui

aici am plâns amar când am trecut pe lângă un accident mortal. unul dintre răniți înainte să-nchidă ochii a spus uite un cal cum delirează oamenii înainte de final. doar că el avea dreptate fusese până la sfârșit plin de luciditate. marcel a zis sper că acolo sus va avea parte de mai multă dreptate
 
gustul lacrimii sărate mi-a adus aminte că marea nu este departe. și pentru că nu mai aveam bani am trecut fără să plătim taxa de la năvodari. oamenii au interpretat totul ca pe un gest politic. au ieșit toți din mașini și au scandat că vor o țară cum e prin vecini
 
i-am lăsat în urmă și marcel mi-a explicat care-i treaba cu spiritul de turmă. și mi-a mai zis că și dincolo de mare există bestii care bagă furca-n animale. hai frate că sigur există pe pământ și bunătate și marcel mi-a dat dreptate că nu e genul care le știe pe toate
 
când am văzut marea și că nu se mai termina m-am simțit pentru prima dată înțeles în melancolia mea. copleșit de emoții mi-am aprins o țigară e vârsta la care se apucă băieții prima oară. stăteam așa în șa și priveam marea marcel și-a băgat copitele-n ea și a scos încet un iha
 
în depărtare unul dintre vapoare era cât omida pe care mi-o dăruise dudul bătrân înainte de plecare. fugisem de acasă și în același timp eram acasă. săru’mâna mamă ce caldă e apa din vană 


a spus da
 
stăteam în pat cu ilinca cum ne place nouă duminica. la ora la care pe alții cade biserica gemetele noastre își încep predica. mahmuri și plini de păcate căutăm unul în altul acel strop de bunătate care ne ajută să trecem prin toate

chiar când îmi șoptea tu me sens? soneria a-nceput să vorbească ca în boris vian. mergi și vezi cine e nu mă duc femeie hai du-te a insistat. m-am născut din ea prematur într-o lume nașpa îmi venea să-njur. am sărit din pat am ieșit din dormitor și m-am uitat pe vizor
 
nu e nimeni strig atunci ei i se face frig și începe: iar cheamă ăștia poliția cum o cheamă de fiecare dată când noi ne pierdem mintea. când sărim unul la altu-n brațe și uităm c-avem gânduri sau mațe. când în sfârșit ne eliberăm și facem gălăgie țipăm. când tu vrei să dispari de pe lume și cauți ieșirea aia prin mine. 
 
deschid paranteză noi încă nu știam că vecina paralizată obeză căzuse în propriile nevoi. și cel care a sunat la ușă la noi era soțul ei domnul drăgoi. disperat că nu are cu cine să își ridice femeia în pat. de la atâta boală și greutate s-a rupt căruciorul cu ea bombănea și tremura din proteză închid paranteză
 
ilinca nu se mai oprea din scenarii credea că vecinele pudice au trimis din nou poliția să ne amendeze pentru deranjarea liniștii publice. dar soneria s-a auzit iar și atunci l-am recunoscut pe domnul drăgoi după freză și am aflat și noi ce voi știți deja din paranteză. nici nu mi-am dat seama că sunt gol însă ieșisem deja pe hol. ilinca mi-a aruncat un cearșaf cu care m-am învelit și am apărut la locul faptei ca un adevărat personaj biblic
 
vecina se văicărea înfrântă pe podea am încercat să o liniștesc. uitați ce zi minunată ea se tot scuza n-o să mă puteți ridica că sunt o umflată. a înșirat niște boli domnul drăgoi i-a șoptit câteva nume de flori. așa a liniștit-o cu povești despre lalele cum mai cad și ele și sunt tot frumoase. eu încercam să-i găsesc niște oase de care să o apuc dar era și mai grea de când căzuse în visare de la acel nume de floare 
 
bătrânul s-a opintit i-a scăpat o bășină eu am băgat mâna direct în urină. doamna delira inima mea se ruga de mine să nu abandonez. a apărut și ilinca allez allez cam dezamăgită să vadă că nu fac față la așa corvoadă. s-a transformat în spectator pus pe criticat că nu apuc bine carnea că nu fac contact. atunci am zis ce o fi o fi și am îmbrățișat corpul plin de pipi. femeia mea parcă se bucura că cea de care-s lipit nu e tânără și frumoasă ca ea. altfel nu știu dacă mă lăsa să-i salvez viața
 
am numărat unu doi și am ridicat în același timp cu domnul drăgoi. am repetat figura ilinca fuma făcea cerculețe avea ochii ăia care pot să te-nghețe. și atunci ea a făcut ceva a suflat spre mine fumul uite-așa tare că am simțit o strânsoare. a mai suflat o dată și atunci am ridicat-o pe pat
 
domnul drăgoi a izbucnit într-un plâns uscat că se simte prost că ne-a deranjat. mă uitam la ilinca fără ajutorul ei nu o puteam ridica. știu că nu fumul suflat m-a ajutat ci dragostea pe care o poate simți un bărbat
 
doamna gâfâia și ne arăta muie cu ochii închiși ziceai că-i statuie. a scos de pe degetul mijlociu un inel cu piatră rubiniu. să ni-l ofere drept răsplată noi am refuzat am vociferat dar domnul drăgoi a îngenuncheat. a pus inelul pe degetul femeii mele o cerea de nevastă în acea zi nefastă cu lalele. 

ilinca a vrut să mă facă gelos și i-a zis da bătrânului libidinos. care râdea laleaua râdea și ea sau poate murea. iar ilinca tot repeta da da că așa e ea obișnuită să zică duminica


(din volumul maruth,
în pregătire la Editura ART)