Poeme

N.D

nicio lacrimă.
în urma ta,
au rămas mestecenii în care vara abia s-a copt & o lumină moale ca pupilele unui animal.
lumea e tot oglinda spartă din baia unei spelunci în care
în unele duminici se rujează o femeie îmbrăcată în rochie verde.
o țigară bătrână – cu automatismele ei – a mai incinerat un oraș, 
câinele a prins o coropișniță în grădină &
prin carnea ta au cotrobăit azi mai multe degete
care diseară vor traversa cu sete suprafețele cuiva iubit.
(în pliurile lor ne ascundem când nu mai vrem să murim)
o vedere din ’82 –
scrisul tău de mână în care ți-am căutat de atâtea ori rănile.
pe potecile lui am găsit doar pescărușii contorsionați și tăcuți.
nu spasmele
nu frica
nu furia.

nicio lacrimă.
în urma ta,
doar pacea &
gândul
că eu ți-am călcat cămașa în care ai murit.


Astronomia corpului – ’87

Îi ziceau Maria orfana și uneori îi dădeau de pomană

avea 22, 
mă-sa se prăpădise de un an când
au intrat peste ea,
i-au sfâșiat capotul,
i-au demontat adăpostul de piele,
au umblat prin el,
și-au înfășurat palmele în jurul claviculei ei și au strâns.
nu a știut dacă să se apere,  
nu s-a opus,
a tăcut
iedul fricii s-a închis.
se auzea un câine lătrând foarte departe
se auzea vântul traversând podul
se auzeau cucuvele în prun.
a ținut mereu ochii deschiși,
s-a gândit că
până la urmă i se intâmplă doar ceea ce le este dat să li se întâmple 
copiilor născuți din păcat.
la plecarea larvelor i-a fost frig 
dăduse prima zăpadă,
soba s-a stins & 
a fost o noapte fără lună în care niciun bastard din lume nu a dormit

*

îi ziceau Maria nebuna și uneori îi dădeau de pomană

de atunci
nu a mai încăput în ea frumusețea.
a topit rujurile, într-un bol, pe aragaz,
a ciuntit rochiile,
le-a transformat în cârpe de praf
a aruncat pantofii
a acoperit ferestrele cu pături groase,
nu a plâns.

(în sat se zicea că văzuse ielele și s-a scrântit
în sat se zicea că văzuse ielele și s-a pocit)

nu a văzut-o nimeni borțoasă
nu a vazut-o nimeni nici când a rămas fără burtă
nu a văzut-o nimeni când a agățat o funie de un copac,
când a stat acolo cu orele,
când nu a avut curaj,
când s-a întors în casă, când
s-a aruncat în albul patului & peste lume s-a trântit o liniște ca după o moarte

*

îi ziceau Maria curva și uneori ii dădeau de pomană

după un timp, a ieșit iar în lume
s-a iubit cu tot satul, apoi și-a găsit un bărbat
i-a turnat trei copii, i-a spălat nădragii
i-a încasat pumnii, el a făcut-o curvă, a tuns-o, l-a iertat, a grădinărit
a spălat, s-a uitat la stele, a mâncat-o cancerul, nu a plâns.
când a simțit că i-a venit vremea,
s-a aruncat în albul patului, a așteptat.
iedul fricii s-a închis.
s-a auzit un câine lătrând foarte departe
s-a auzit vântul traversând podul
s-au auzit cucuvele în prun &
peste lume s-a trântit o liniște ca după o moarte

*

oasele fătului le-au găsit după doi ani sub o tufă de trandafiri 
când au vrut să facă o fântână 

nu i-au mai pronunțat numele niciodată
niciodată nu i-au mai dat de pomană.


Lucruri pe care mi-ar plăcea să ți le spun când lumina se îngroașă ca sângele

din mama mea nu s-a născut o altă mamă
am știut-o de când am decapitat prima păpușă și
apoi m-am ascuns.

*

o primăvară aspră așa cum sunt toate anotimpurile pe care le primesc mai întâi prin tine.
parcul, banca, trecătorii.
între noi – ceva din singurătatea plină de demnitate a unui cal bătrân.
mintea mea mereu sterilizează realitatea
în mintea mea
te-am construit cu grija cu care un copil își face ghiozdanul. 
am adunat în acest cuib toate lucrurile care aveau să detoneze o poveste:
tu ai putea să descifrezi ceva mai mult din partea nevăzută a munților
tu ai putea să descifrezi mai multe despre capitulare
tu ai putea să încasezi mai ușor cruzimile mele
tu ai putea să descojești piersicile arse & să-mi alegi miezul neatins de foc,
de viermi ori de terori.

*

dragostea nu vine niciodată să salveze, dar
dacă vrei sa te iubesc
spune-mi că ești mic și tulburat &
am să vin să te pieptăn și
să-ți torc
dacă vrei să te iubesc
spune-mi, spune-mi.

*

sunt doar un alt oraș mizerabil și ondulat în care se fantazează până la epuizare

din mama mea nu s-a născut o altă mamă
iar sângele acesta furibund
care a existat înainte de mine
care trece prin mine
pe care speri că o să-l scot pe masă la leapșa 
se va opri aici.


Meduzele seamănă uimitor cu o explozie nucleară

meduzele nu au creier, inimă, urechi sau dinți & de aceea
unii oameni când văd prima lor meduză se gândesc la Nagasaki &
practică înecatul
eu nu am văzut niciodată o meduză, 
nu am văzut niciodată un înecat,
am văzut doar un pește plimbându-se prin burta unei pisici transparente & nu am știut cum să-l salvez.
eu am fost copilul de la marginea mării care-și urmărea tatăl înotând dincolo de dig și care a crezut că îl va trage înapoi la mal cu privirea
mai puternică oricum decât orice curent

eu am plutit prin pântecul tatălui meu și nu am găsit niciodată geamandura
                                                                   eu
am plutit prin pântecul tatălui meu și acolo am stat la cafele cu cei 70.000 de morți 
                                                                                                                          eu
am plutit prin pântecul tatălui meu & le-am învățat numele tuturor.
                                 
*

toți copiii care și-au așteptat tatăl la mal au trecut prin mine
toți peștii care au înotat prin burți de pisici au înotat și prin mine.
toți copiii plutitori m-au ținut de mână pe mine.

tatăl meu nu a văzut niciodată o meduză.
eu nu am văzut niciodată un tată viu.