Poeme

pișu

pentru că stau aici și sunt întoarsă cu spatele la
restul de bănci pot să dau drumul la liniște & să
doară ca atunci când te ții un pic prea mult și o
prietenă îți spune că de ce nu te gândești la plan-
șeul pelvin? și vreau nu vreau floarea din fața mea
va avea acel iz de urină al bătrânilor cu incontinență
și asta va însemna că voi trăi mult & voi trece prin
altele


*** 

dacă eșuăm în sincron ar curge atât
de puține lacrimi prestanța noastră
        	v-ar dezamăgi și n-ar potoli nici
măcar setea unei plante
 
dar noi ne-am uita în acest pahar
și am fi mândri că n-a rămas
aproape nimic doar
atunci aș putea spune 

durerea ta e o masă la care
        	nu vom mai sta de vorbă dar
                    	o să vină alții și alții și alții și alții
și o să se întrebe de ce palmele


pamflet 
un poem colaborativ (?) cu Lovecraft, În munții nebuniei

lasă dracu burta acasă suntem creații ale științei oamenii
unei epoci & ai unei alte ordini a existenței aici miroase a 
vomă & a balsam de rufe și asta ne bucură nările numai 
așa ne putem închina entropiei numai așa ne punem praful
în cap mai ceva ca cenușa și acceptăm că uneori părinții nu                            
pot fi iertați și că se comit greșeli cosmice când încercăm să            
rostim cuvântul acasă nimic nu slăbește mai frumos ca dragostea
salvarea e în butonul pe jumătate ieșit al tastaturii și în firicelul de 
praf care nu va fi singur pentru mult timp – radiate, vegetale,
monstruozități, vlăstari ai stelelor mă fut în ele niciunii n-am fost în stare
să calculăm de câte lumânări parfumate e nevoie ca să stingem lumina


***

nu îmi place deloc partea asta
 
dădea spasmodic din coadă cred
că era în agonie cred că încerca să se ridice
cum faci să salvezi toate pisicile toți câinii toți
veniți spre mine cu o viteză pe care nu pot să o înțeleg
ca o mașină nu vedeți corpul mic APĂSAȚI FRÂNA corpul
acesta este al meu, doar al meu APĂSAȚI FRÂNA dar
vă grăbiți. vă este foame. am auzit și eu de-acei oameni care
adună victimele autostrăzii și le gătesc (mie de boli nu
mi-e frică) și ca să nu le lase singure visează cum le pun
căpșorul în poală și în sfârșit au ce mângâia mintea mi se
golește când spun: casa mea e un adăpost de animale fiecare
are o poală în care le e mereu cald și aici NU există FARURI
nici telefoane mâncăm de dimineața până seara ce ne place
și ne jucăm cu bulgări sunt feminină și băiețoasă și nimic nu mă
mai interesează

p.s. unele versuri sunt replicile/prelucrarea acestora
dintr-un interviu cu lucrătoare sexuale


***

ce vrea ea să zică
nu-i cu nimic mai prejos
decât bășica degetului IV
și ea e pe cale să dispară,
de bunăvoie,
n-am ros n-am mușcat n-am zgândărit
corpul va continua să arate
ca și înainte și eu
voi continua să-l evit
ca și înainte,
bășicile vor cădea înapoi în 
pielea mea ca niște mici imperii
& colagenul se va undui expresiv