Trei răspunsuri despre volumul „Am fost la capătul lumii” de la autorul lui, Liviu Stănescu

„Cartea mea nu este un jurnal de călătorie, nici pe departe, ci este mai degrabă rodul zborului minții mele printre stele, gânduri și stări.”

197 vizualizări
Citiți în 4 de minute

1. Cum s-a conturat ideea volumului „Am fost la capătul lumii”?

În niciun fel! Obișnuiam să scriu proză scurtă sau povestioare cu iz fantastic sau suprarealist pentru puținii mei prieteni de pe Facebook. Și, într-o zi, ce sa vezi? Nici mai mult, nici mai puțin, Editura Humanitas mi-a propus să-mi publice trăsnăile. Nu am crezut o iotă, desigur, dar uite că m-am înșelat și volumul „Am fost la capătul lumii” trăiește și o face chiar foarte bine, atâta vreme cât sunt îndemnat de către cititori și editură să scriu în continuare.

2. Cum a decurs scrierea lui?

Neavând nicio presiune și niciun gând de publicare, scrierea sa a fost lină și a avut loc în special în serile lungi când nu puteam pune geană pe geană din pricina fusurilor orare care mă despărțeau de casă. De fiecare data am plecat de la o întâmplare de peste zi, ceva ce îmi smulsese un zâmbet sau chiar o lacrimă. Asta nu înseamnă nici pe departe că povestioara se referă la întâmplarea de peste zi. Cartea mea nu este un jurnal de călătorie, nici pe departe, ci este mai degrabă rodul zborului minții mele printre stele, gânduri și stări! Desigur, există și o excepție care confirma regula. La Polul Sud fiind, mi s-a părut interesant, inedit să țin un jurnal. Doar nu ajunge omul așa, ca și cum s-ar duce la piața, în locul cel mai leneș al Terrei!

3. Cum vă doriți să fie citit volumul „Am fost la capătul lumii”?

Pot spune ce mi-au spus cititorii… Deși este vorba de proză scurtă, majoritatea celor care au avut îngăduința să o cumpere au spus că nu au putut-o citi dintr-odată. Unii mi-au mărturisit că nu doreau să se termine, alții că aveau nevoie de o pauză între exploziile de râs ori, dimpotrivă, simțeau nevoia unui timp de reflecție. Au fost cazuri în care cartea a zăbovit o vreme chiar și lângă vasul de toaletă. Acest ultim lucru îmi confirmă faptul că este o scriere de calitate, altfel cine și-ar pierde vremea în cel mai intim loc, în singurul loc, de altfel, unde fiecare este doar cu el însuși, cu o carte îndoielnică?

În toate locurile unde am lansat cartea, am făcut o înțelegere cu cititorii, ceea ce fac și acum cu cei care zăbovesc asupra acestor rânduri: În cazul în care nu vă veți regăsi în nicio povestire sau în nicio fotografie din carte, promit solemn să vin oriunde mă veți chema ca să îmi dați în cap cu ea!

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cum?”