/

Orașul impermanent – poemele distopice

Start
240 vizualizări
Citiți în 8 de minute
1
art. 26 pct. 2* 

persoana
fizică
are dreptul
să
dispună
de ea
însăși

*Constituția României

interpretări

persoana
ar avea asupra propriului corp
un drept de proprietate
intransmisibil și
imperfect disponibil
titularul aparent
al unui drept
poate să producă efecte
ca și cum ar fi valabile
dacă a creat aparența
invincibilă
potrivit căreia
calitățile sale
corespund realității.

*mix Codul civil și interpretări ale Codului civillimitări

nu constituie 
o încălcare a 
drepturilor prevăzute 
atingerile 
care 
sunt permise. 
pot exista 
atingeri 
(nesancționabile).
(amestecul unei 
autorități în exercitarea 
drepturilor 
la viață 
privată).
ingerința
să aibă un scop.
(drepturile
personalității 
care au ca obiect valori morale, 
consacrate 
respectului vieții private 
și demnității persoanei 
nu sunt nelimitate) 

* remix Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudențăSubiect. Implant transcript

e ușor, ți se spune. să o iei iarăși de la capăt. trebuie doar să supraviețuiești. încă o zi. tentaculara corporație din creier aranjează eficient coordonatele cotidiene. să livrezi. să produci. caut noțiunea interzisă, conceptul. pierd timp ascunzându-mă aici, printre pietrele galbene. par blânde, par că mă pot ascunde. aici unde totul e fără umbră. fără sunet. aici unde politica îmi garantează insecuritatea. un imens labirint făcut pentru ea. atât de indecentă, cu botul ei metalic pe urmele mele.

 
Subiect. Implant transcript 

tu aștepți să greșesc și greșesc. tu îmi vorbești despre mine, captiv în circuitul tău impecabil, tu mă cunoști. îmi spui că mă cunoști, numele meu nu contează. ai în fața ta lista cu toate relele pe care le voi săvârși. știrile sunt extraordinare azi. prime time-ul mă prinde din urmă, iar tu doar asta aștepți – să se întâmple toate exact așa. poate chiar un pic mai rău. doar mă știi. Dincolo de ecrane îți umezești buzele cu limba, îți aranjezi ochelarii. Inima mea este mult mai respingătoare decât pielea mea. numele meu nu contează, sunt la fel ca toți ceilalți, sunt la fel. pentru că m-am născut, voi suporta consecințele. respingere, izolare. tu strălucești senin, fluxul te înconjoară, tu vezi totul. sunt subiectul perfect. ești prădătorul perfect.  nu am scăpare. 

 
HR. Implant transcript 

cu picioarele desfăcute pe balansoarul ruginit, blindată în tăcere, aștepți. dorința ta transformă totul în deșert. știu gura asta. cunosc felul în care formează cuvintele. sute de cuvinte spuse în sute de feluri. și sărutul. alunecos. invaziv. picături de sudoare ți se scurg pe gât și dispar în locuri secrete. îți știu mișcările aproape imperceptibile. știu totul ca și când aș uita totul. și tu aștepți să se-ntâmple.

 
Subiect. Implant transcript

am obosit să alerg. să rezolv cu supraviețuirea. să înfrunt mașinării. mașinațiuni. uneltiri. am obosit singur. orgoliu. ideea că sunt mai bun ca. că merit mai mult decât. mai bun ca el. ea. celălalt el. celălalt eu. suntem toți doar o masă de hăituiți? buni de anihilat? cineva acolo sus salivează. cineva acolo sus se preface că știe mai bine. 


 
HR. Implant transcript

vreau. vreau să joc jocul. să produc. să consum dorința. am nevoie să spun, să văd, să te văd. să te urăsc după. corpul meu, mintea mea liberă: Soldații dorm./ În turnul cel mai înalt/ Împăratul plânge – urâtă libertate. 
ce îmi doresc? să intri într-o cameră, să ai picioare desculțe, urma tălpilor tale să lucească pe dale. îmi doresc să te-ating. să te urăsc imediat după. jumătăți de adevăr cu jumătăți de iluzii. erotismul ăsta obscur. corpul de sub rochie să fie foc. dă-mi credința în viciul ăsta. îmi privesc mâna. simt cum se mișcă deasupra unui corp care nu-mi aparține. o călătorie este o călătorie este o călătorie este o petrecere terminată.  

 
HR. Implant transcript

corpul tău. corpul meu. față în față în mijlocul rețelei. abonament nelimitat. te creez din nou. te re-creez. te invoc: corpul de sub rochie să fie foc. să te distrug din nou. distopia ta sunt eu. 


Subiect. Implant transcript
nu a venit repede, a venit ca o pisică. miorlăind. torcând. m-a indus în eroare. o fiară ca asta nu miorlăie îmi spun. îmi aud vocea. vorbele. soarele îmi arde ceafa cât ochii ei roșii îmi ard fața. să mă trag în spate, în spate zidul. în față laser. ea vine și toarce. din ce în ce mai aproape. dacă ar avea o respirație, i-aș simți-o pe gambe cum urcă. dacă ar avea limbă, de pe ea ar picura bale încinse. simt doar metal care toarce. două labe reci îmi mângâie coapsele. corpul mă trădează, mintea e îngrozită. îmi simt lava clocotind înăuntru. și ceva își spintecă drumul în mine. 
end transcript. subiect eliminat. 

1 Comment

  1. În aceste creații ale Liviei Ștefan descoperim vechea tensiune dintre natural și social, luând aici forma unei contondente întâlniri dintre frazeologia impersonală a textelor oficiale și impulsurile unei subiectivități mereu la pândă, într-o alertă cronicizată, despre care poți spune că întruchipează o zestre genetică, dar în același timp dă măsura persoanei vii, ilustrând interioritate și reactivitate. Efectul poetic e rezultatul nespectaculos al unui lexic aparent banal, numind însă trăiri pe care le simți totale, angajând pe de-a-ntregul o viață, un destin, un om în carne și oase. Ne aflăm undeva la jumătatea distanței dintre o irepresibilă nevoie de confesiune și detașare, identificată parcă în ultima clipă drept o soluție de ieșire din impas. Însă atenție: detașarea e mai degrabă o mască verbală, un subterfugiu prin care se ascund, fie și temporar, umbre ce se vor dacă nu depășite, cel puțin epurate de scoriile unui trecut apăsător. Ceva calm, senin se întrevede la orizont. Chiar dincolo de poezie.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „BOX OFFICE. POEZIA”