Poezii de Gabi Eftimie

Prea mult aer cînd ies din casă. 
Înveți să înoți și iei o înghițitură mică de apă.
Trag aer în piept fără vreun efort.
Inspir zăpadă fără soare.
Podețul pocnește mirat sub greutatea mea.

Surprize la tot pasul: 
sub petalele albe de ochiul-boului, o fustă roșie de balerină. 
Floarea-paștelui se schimbă după dispoziție, e ba roz, ba albă. 
Mălinul se dovedește a fi ceva neașteptat. 



*

Cînd deschid ușa șopronului cu cheia de fier 
păianjenul urcă două etaje.

Verdeața profită de ocazie,
plouă în casă, inundă cotloane.
Frasinul a mai inventat un model de pulovăr. 
E unul geometric, abstract sezonul ăsta.
Mesteacănul nu se lasă nici el.
Din mașină, norii se golesc de vopsea, inundă capota.
Ploaia vine tiptil, se apropie pe vîrfuri. 
Face tam-tam și pleacă. 
Firele de iarbă mai insistă puțin sub acoperiș, 
zzzzz zz fojgăiește hârtia de mătase. 

Inventariez împrejurimile, îndes toată flora într-un pahar.
Aștept să aprobi lista cînd te întorci din plimbare. 
Nu mi-e jenă să bag și kitsch-uri. 
Îmi țin isonul albina, păpădia și sturzul cîntător din vârf de copac. 
Slow TV cu un grangur. 
De nerăbdare, 
dau play la un cufundar polar ca să-l ademenesc la mal. 
 


*

Ta-daaaa! 
În grădină își face apariția MIERLA. 
Se rostogolește ca azvîrlită de undeva, complet buimacă. 
Nu e o intrare tocmai studiată.
Execută un dans după o coregrafie știută doar de ea.
Cînd mă vede, nu-și ia zborul, sprintează. 

E mai, feriga o face încă pe misterioasa, 
cu capul băgat la capac,
în iunie, în schimb, mă primește cu toate brațele deschise. 
Pe lentilele binoclului meu, 
speciile se suprapun an după an. 
Cocori, mierle, privighetori, lamele
ca diafilmele manevrate de tata.



*

Din zece în zece metri, pîrîul își schimbă dispoziția.
Ba mormăie sfătos ca un vecin care te oprește la poartă,
ba te ia la șuturi, arțăgos,
sau se răstoarnă zgomotos, ca o găleată.
Ajuns la lac, rămâne fără replică, își pierde vocea.

În ziua următoare, ploaia mă ia prin învăluire,
o face pe deșteapta, 
îmi udă pătura uitată pe bancă,
mă admonestează cu indexul,
desfășoară repede trei anotimpuri dintr-odată.
Grădina, pokerface, pretinde că „nu se aștepta la una ca asta”.
Grătarul – ce să facă și el – 
tace banal, 
complet neîncadrat în peisaj.


 
*

Stejarul ne deschide ușa primitor, scârțâind 
din toate încheieturile. 
Minunița ne mai bagă din cînd în cînd în sperieți, 
uită de afterwork 
și de soare. 
Șopîrla iese din culcușul extrasezonier când raza 
atinge peretele casei.
Dintr-o lume paralelă, 
cocorul trâmbițează panicat după stolul plecat. 
Ușurați după atîta plîns, 
norii se destramă în fîșii de dantelă roase.