1. Cum s-a conturat ideea romanului „Neptun 83”?
Inițial am vrut să scriu un whodunit. O poetă din RDG dispare la Neptun în vara lui 1983, un căpitan de miliție e trimis de la București să ancheteze dispariția, ancheta se desfășoară la Vila Scriitorilor de la Neptun, după câteva zile e găsit cadavrul poetei, din cercetări reiese că mulți dintre oaspeții Vilei aveau un dinte împotriva victimei, Nichita devine încet-încet principalul suspect. Povestea e spusă prin ochii și prin vocea unei adolescente al cărei tată e un prozator cunoscut și prieten bun cu Nichita.
În momentul în care m-am apucat efectiv de scris, totul a luat-o razna din cauza predispoziției mele nesănătoase pentru hiper-documentare. Am început să citesc zeci si sute de pagini (nu exagerez) despre cum s-a construit Vila Paltinul, despre cum arăta Neptunul în 1983, despre viața lui Nichita și relațiile dintre scriitorii momentului. Tunelul hiper-documentării m-a dus până la documente din arhivele CNSAS, plus alte cărări lăturalnice pe care m-am rătăcit aproape complet. În paralel, interesul superficial pentru hipnoză și autohipnoză s-a materializat într-o experiență bizară, pe care am vrut apoi să o valorific cumva. Sub efectul acestor bruiaje, povestea s-a modificat radical. Au rămas doar personajele și vocea naratoarei. Mult timp n-am știut cum se va termina romanul, aveam doar o idee foarte vagă despre cum aș vrea să pară, să se simtă sfârșitul. Când mi-am dat seama că pot să transcriu impresia respectivă într-o scenă concretă, m-am bucurat foarte mult, am abandonat infinita documentare și m-am pus pe treabă.
2. Cum a decurs scrierea lui?
Scrierea a decurs amestecat. Mi-a plăcut să scriu anumite pasaje, altele m-au chinuit și m-au obosit. Ce s-a întâmplat frumos a fost că m-am împrietenit cu Nichita, pe parcurs. Mie nu îmi place poezia lui și nu mi-a plăcut niciodată aura de geniu boem și tot restul. Într-o zi, când scriam deja la roman, am văzut prin niște filmări de arhivă o secvență cu Nichita povestind o întâmplare din tramvai. Era deja Nichita din ultima fază, îmbătrânit, încetinit de boală. Povestea o banalitate, cum un tânăr dintr-un grup zgomotos de adolescenți, care la prima vedere i se păruse foarte nesuferit, cedase locul unei femei însărcinate, sau unei bătrâne, nu mai știu exact. În ideea că nu e bine să te repezi cu judecata. Atunci a început prietenia mea cu Nichita, nu neapărat pentru ce spunea, cât pentru tot ce mi-a transmis prezența lui în acele câteva minute de filmare. Ca să spun și eu o banalitate cu pretenții, atunci mi s-a părut că i-am văzut sufletul și am avut încredere să îl fac companionul eroinei în aventura ei complicată din roman.
3. Cum vă doriți să fie citit romanul „Neptun 83”?
Îmi doresc să fie citit așa cum citesc eu o carte care mă interesează. Cu un amestec aproape imposibil de abandon al oricăror așteptări și în același timp atenție concentrată. Bine-nțeles că asta e doar așa, ca un răspuns la întrebarea „Ce dorință ai vrea să îți împlinească peștișorul fermecat”. Un răspuns mai cu picioarele pe pământ ar fi că m-aș bucura să fie citit oricum :).
