plantele, îmi spuneai, reușesc să te calmeze. mirosul aproape imperceptibil al florilor pe lângă care am trecut o să-mi rămână încapsulat în nări ca un gândac într-o coastă, ca sunetul scurtcircuitului închis în panoul electric – Rilke a știut că blândețea poate ucide. sunetul panoului electric, sunetul cablurilor ce îndură electricitatea la fel cum uneori îndurăm distanța. nemilos, aș zice: un pumn de pulbere de care nu poți să te bucuri până la capăt. un strat mare și negru de pulbere care acoperă întregul cer ca o mare de ceață. să nu disperi. în zilele de iulie amintește-ți: straturile sunt temporare. le poți da jos până în punctul în care ajungi la nucleu. cum cade lent de pe vârful degetelor, plutind în aer, de la nucleu nu rămâne decât bezna înconjurătoare, particulele de piele în urma frecării palmelor noastre. n-ai să-ți închizi ochii pentru că toată lumea vrea să simtă distanța dintre două obiecte noaptea. electricitatea imobilizează, uneori înlătură. orice am spune nu va avea efect. voi sta nemișcat cu bărbia în părul tău.
