Trei răspunsuri despre romanul „Vârtej în reluare” de la autorul lui, Péter Demény

„Cine deschide cartea ar fi bine să-și deschidă și inima, și empatia.”

473 vizualizări
Citiți în 3 de minute

1. Cum s-a conturat ideea romanului „Vârtej în reluare”?

Am crescut într-o familie care m-a marcat profund prin „neiubirea” care radia acolo. Copil fiind, n-am putut face nimic, iar când am ajuns adolescent, am reușit doar să urlu. Așa cum unii istorici au teoria „secolului al XIX-lea lung”, eu am teoria adolescenței mele lungi, care a început să se transforme într-o tinerețe mai asumată când mi-am început romanul, adică în 1999, și s-a terminat când a apărut ediția originală, adică în 2006. Prin traducătorul Kocsis Francisko și Editura Curtea Veche, el a devenit românesc și contemporan.

2. Cum a decurs scrierea lui?

Scrierea „Vârtejului” s-a produs în două etape mari. Am scris o primă versiune a romanului intitulată „Crimă cu lichior de cacao” în care încercam să mă ascund și care nu era bună – le sunt și azi recunoscător prietenilor mei care mi-au zis asta. Apoi am început să lucrez la forma finală, pe care am scris-o în niște intervale vulcanice: când apucam să scriu – lucram la un cotidian –, am scris zece pagini, apoi m-am oprit, și tot așa. Astfel, a devenit o carte, sper, autentică și onestă.

3. Cum vă doriți să fie citit romanul „Vârtej în reluare”?

Mi-aș dori să fie citit fără prejudecăți și fără stereotipii gen „toți trebuie să ne iubim părinții”. Fraza asta șterge orice nuanță și orice experiență. Cine deschide cartea ar fi bine să-și deschidă și inima, și empatia: chiar dacă își iubește părinții fără probleme, trebuie să înțeleagă că sunt pe lumea asta oameni care au suferit din cauza părinților lor, și asta nu e ușor, pentru că un copil nu este vreun filozof sau psiholog, ci doar un omuleț care vrea să fie iubit.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cum?”