Start
325 vizualizări
Citiți în 15 de minute

Mă uit la soră-mea cum se piaptănă și mă gândesc cum aș putea să îi pun gumă de mestecat în păr. Vara a explodat în zeci de perechi de pantaloni scurți pe care Andra le-a înșirat pe patul ei și acum le probează pe rând. Blugi rupți, cu dungi, buline, sclipici, gata să îi stea pe cur până la final de vacanță.

— O să iei bătaie, nu fi proastă, îmi spune în timp ce își dă cu un ruj lucios pe buze.

— Proastă ești tu!

— Pe bune. Dacă te vede tata cu șuvițe blonde nu o să-i mai pese că ești ochelaristă.

E adevărat că am privilegiul ăsta. Singura diferență între noi două e că atunci când furia tatei se descarcă asupra noastră, Andra o încasează direct peste față, iar eu oriunde altundeva. Ochelarii sunt scumpi și am nevoie de ei ca să văd ce scrie pe tablă la școală. Din fericire, sora mea oricum se dă cu o tonă de fond de ten pe față ca să ascundă toate relele.

— Vreau una singură. Doar o șuviță, așa în față, îi zic și flutur prin fața ei o revistă de benzi desenate cu personajul meu preferat în acțiune.

— Hai, mă lași cu tâmpeniile tale cu supereroi? Și cum vrei să te decolorezi?

— Mă duc la doamna Sanda.

— Doamna Sanda? Care o tundea pe mama?

Nu-i răspund. Mă așez turcește în patul meu și o privesc din colțul camerei cum își arcuiește corpul în fața oglinzii. Poartă un tricou tăiat deasupra buricului și o pereche de blugi care se termină cu franjuri sub fesele ei rotunde. Cu fermoarul de la pantaloni desfăcut și gura întredeschisă, își face o poză cu telefonul, apoi începe să tasteze cu un rânjet tâmpit.

— Cui îi trimiți poze din astea?

— Treaba mea.

Se încheie la pantaloni și își mai trece o dată mâna prin părul lung, negru și des ca al mamei. Aș putea să-i tai o șuviță zdravănă de undeva din față. Să aștept o zi din aia în care vine acasă beată după ce se întâlnește cu băieții de a doișpea și încearcă din răsputeri să pară că e complet trează, dar adoarme repede și adânc și începe să sforăie. Nu ar fi deloc greu să iau foarfeca din sertar și țac!

Mă amenință în timp ce iese din cameră.

— Să nu cumva să te vopsești, ai auzit?

— Ba da. Școala oricum s-a terminat. Și am bani din alocație. Mi-am făcut deja programare la coafor, deci lasă-mă-n pace!

Andra oftează așa cum făcea mama când simțea că nu mai avea cu cine să se înțeleagă. Își ia ghiozdanul și dispare din cameră. Ciulesc urechile la conversația din bucătărie.

— Unde pleci așa? întreabă tata.

— Mă duc la…

— Nu te duci nicăieri așa.

— Dar trebuie să merg…

— Treci și schimbă-te, altfel nu pleci nicăieri.

Andra se întoarce ca o furtună în dormitor și trântește ghiozdanul pe pat. Își ia un tricou larg și o fustă la nivelul genunchilor peste hainele ei de prostituată. După ce trece de raza vizuală a balconului de unde tata poate să o vadă plecând, are o scară de bloc fără interfon unde intră de obicei să se schimbe în ce vrea ea. Iese iar din cameră cu pași hotărâți. De data asta nu mai aud nimic altceva decât ușa de la apartament trântită cu toată forța ei de slăbănoagă.

E rândul meu să evadez.

— Tu unde te mai duci? mă întreabă tata și trage lung din țigară.

— La Veronica, facem schimb de cărți. E mama ei acasă și a zis că ne face clătite.

Ținuta mea – blugi evazați, tricou M de la băieți, șapcă – nu ridică vreo problemă. Tot ce mă face să tremur e că știu că nu mă duc unde spun că mă duc decât după un mic ocol pe la coafor. Mi-am pus câteva cărți și benzi desenate în ghiozdan ca să fiu acoperită.

— Bine, mormăie el într-un final.

Ies din casă fără să trântesc ușa. Când ajung la doamna Sanda, forfota e sufocantă. Aud voci de femei care se amestecă în sunet de uscător de păr, voci care povestesc întâmplări din familie, ce a zis cutare, ce a spus aialaltă, la ce episod au ajuns din telenovela de la ora trei, ce au văzut la știri, cu cât s-a scumpit kilogramul de roșii în piață, cât a costat o operație de cezariană și ce nepot frumos a ieșit și, nu în ultimul rând, care e cea mai bună coafură dacă ai fața rotundă.

Roșcată, tunsă scurt, cu o șuviță roz și una albastră, doamna Sanda vorbește rapid și vesel cu toate clientele. Când află de ce am venit și începe să mă ia la întrebări. Ce face tata? Știe că am venit aici? Cum mai e pentru noi acasă? La școală e bine? De ce vreau eu să-mi stric frumusețe de păr natural, nu-i păcat? Ba da, scumpa mea, e frumos, chiar dacă e mai pisicos. M-a supărat cumva vreun băiat de vreau eu să mă tund?

În cele din urmă am plecat de acolo fericită. O singură șuviță blondă în claia mea de păr castaniu, plictisitor. Nu-mi mai pasă de nimic. Arăt cool. Merg acasă la prietena mea Veronica și ea îmi spune că arăt cool. Iar mama ei care ne face clătite cu gem de caise îmi spune că arăt interesant. În fine, ea nu se pune.

Ajung acasă și îmi dau seama că am întârziat la masa de seară. Încep să tremur și îmi bate inima ca la un concert de muzică trap. Mi s-a uscat gura de tot. Transpirația mi-a umplut părul de grăsime și știu că deja nu mai arată așa de frumos ca atunci când am plecat de la coafor. Nici nu îndrăznesc să ridic privirea din pământ și intru în bucătărie, unde tata și Andra stau deja la masă, dar nu îndrăznesc să mă uit la ei. Mă așez pe scaunul meu fără să spun nimic și îmi dau jos șapca în timp ce mă holbez la mâncarea de mazăre din farfurie. E ca și când aștept un trăsnet.

Dar trăsnetul nu vine. Ceva nu e în regulă. Ditamai omul începe să bălmăjească niște cuvinte ca un copil mic care încă nu știe să lege propoziții cum trebuie. Mă uit la el cu coada ochiului. Pentru o secundă sper că tata are un atac cerebral.

— Două curve. M-a lăsat pe mine aici cu voi. Eu am zis că s-a dus în rai, dar cred că a coborât la ăla de jos să dea directive. Ce-mi faceți voi mie. A dracului soartă. Numai curvele se poartă așa. Faceți ce vreți. Pe mine să mă lăsați în pace, nu mă mai interesează.

Încă nu îndrăznesc să mă mișc. Ridic privirea spre Andra și casc gura fără să vreau. Sora mea, campioană la selfie-uri sexy și cauza tuturor erecțiilor din liceu, și-a tăiat tot părul.

Tata pleacă de la masă bombănind doar pentru el, își ia cheile și iese din casă. E rândul meu să bălmăjesc.

— Ce ai… De ce te-ai tuns?

Are fața umflată și un obraz mai roșu, acolo unde furia tatei a căzut deja. Se vede că a plâns, dar stă dreaptă pe scaun și îmi vorbește cu aceeași indiferență ca întotdeauna.

— Ca să întrebi tu, d-aia.

— Te-ai tuns singură?

— Nu. Am mers la doamna Sanda după ce ai fost tu.

— Te-ai tuns pentru mine?

Tace și se uită în farfurie.

— Te-a întrebat și pe tine doamna Sanda dacă te-a supărat vreun băiat?

— Da. Cred că e cel puțin îngrijorată pentru noi.

Zâmbim stins împreună.

— M-am dus cu o poză cu Rihanna, îmi spune. Din videoclipul ăla cu umbrela.

— Doar tu puteai să te duci la coafor cu o poză cu Rihanna și să ieși arătând ca Aeon Flux.

— Iar mă iei cu faze de tocilară?

— Aeon Flux e un agent secret, e o tipă dintr-o distopie cu tot felul de mutanți. Luptă cu răufăcătorii purtând doar niște tanga din latex.

Mi-o și imaginez pe Andra strivind o muscă între genele ei rimelate, așa cum își prinde prada o plantă carnivoră.

— Ești cea mai ciudată ființă din lume, îmi spune. Și acum mai și arăți ca un raton.

Îmi dau părul transpirat după urechi. Mă uit la obrazul ei roșu care a înregistrat toată furia pe care tata a avut-o în el pe ziua de azi și nu îmi vine nicio replică deșteaptă.

— Mulțumesc, îi zic.

Stăm în liniște o vreme, fugărind boabe de mazăre în farfurii. Doar noi două, un raton și un agent secret.

Adriana Jderu s-a născut în 1987 la București. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea din București și a urmat programul de masterat „Teoria și practica imaginii“ la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii. Din 2018 a participat la ateliere de scriere creativă în cadrul Creative Writing Sundays, organizate de Revista de Povestiri. În 2019 a urmat un curs de scriere creativă cu Florin Iaru și Marius Chivu, iar în 2021 cu Marin Mălaicu-Hondrari. A publicat proză scurtă pe revistadepovestiri.ro. Spații mici este cartea ei de debut.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „BOX OFFICE. PROZA”