glod. purpură. lumină

POEME

Start
641 vizualizări
Citiți în 6 de minute
sînt

sînt o colecție zîmbitoare
de răni
pe care timpul nu le-a vindecat
ci doar le-a conservat
din care nu știu dacă
țîșnește uneori lumină
sau doar gîlgîie întunecat
sîngele

oare asta înseamnă
să fii om?

 
dezgheț

de-un an n-a mai căzut
niciun fulg de zăpadă
firul de grîu îi duce dorul
neînfrățit
nu e nicio încălzire globală
spun oamenii

cobor în stradă
pe trotuarul răscolit
plin de noroi și pete cafenii
un cățel cu urechile în vînt
aleargă în salturi
tîrîndu-și stăpînul 
cu gura la urechi de fericire

trec pe lîngă
un tînăr supraponderal 
ce pășește voios inspirînd
soarele ascuns după nori
apoi un alt cățel fluturîndu-și
senin botul și coada 
tîrînd un alt bărbat zîmbitor

mă uit la mine
la nava mea amiral
the flagship of all battles
ieșind întreagă din banchiza 
zdrențuită
din colții recifului de la țărm
unde se scufundă 
aproape toate corăbiile
unde se pierd 
aproape toate luptele
între canonada prietenilor
și torpilele inamicilor

privesc zîmbind
nava mea ieșind în larg
după ce a cîștigat toate bătăliile
ce puteau fi pierdute

 
copilul e gata de drum

strigătul de victorie
al copilului ieșit în lume
din pîntecele mamei sale

copilul înălțîndu-se spre soare
pe umerii unui bărbat și ai unei femei
care stau și ei pe umerii
cîte unui bărbat și ai unei femei
ce stau pe umeri de bărbat și femeie
ce stau pe umeri de bărbat și femeie
și tot așa prin veacuri 
pînă la începutul speciei

copilul e gata
să pornească la drum
să iasă în larg
să croiască în lume cărări

dar cît de greu și nesigur
e fiecare pas
cînd duci pe umeri de mic
un bărbat și o femeie
ce duc pe umeri fiecare
un alt bărbat și o altă femeie
ce duc pe umeri fiecare
un alt bărbat și o altă femeie
o piramidă de bărbați și femei
crescînd pînă la cer

bărbați și femei striviți 
de muncă și viață
de povara fluviului de gene 
bărbați morți prea tineri
în războaie sau dictaturi
femei cu pîntecele sfîrtecat
de nașteri și violență
străduindu-se fiecare să facă
un pas înainte 
sau măcar să nu cadă

copilul stînd pe umerii
unor oameni pe care-i ține 
pe umerii săi
în fața lumii care așteaptă
ca el să-și întindă aripile

 
mulțumesc, tată

de la o generație la alta
limba se schimbă atît de mult
încît unele cuvinte nu mai ajung
să fie traduse la timp

aceasta e rînduiala firii și limbii
e legea și legitatea 
e necesitatea înțeleasă a lumii

cuvîntul cel mai nerostit
e „mulțumesc”
adresat bărbaților

bărbaților ce duc tăcut lumea în spate
ce frămîntă pîinea amară a vieții
ce renunță la viețile lor
pentru ale altora

cît de des și sfințit rostim
binecuvîntatul „mulțumesc” către mamă
și către toate femeile
vrednice de sărutarea mîinii
și memoriei pașilor lor
încă din viață

cît de greu însă
cît de rar
cît de tardiv spre niciodată
traducem 
„mulțumesc” pentru tați

tați care cresc întotdeauna
copiii altora
ținîndu-i de mînă doar cît să nu cadă
veghindu-i din umbră
sau în zbuciumul nopților cu febră
punîndu-le pîinea pe masă
și vîntul în aripi

intraductibila sintagmă
mulțumesc, tată

pentru bărbații
care cresc mereu
copiii altora
copiii mamelor lor


Orlando Balaș (n. 1971, Oradea), licențiat în Litere și Peisagistică, doctor în literaturi germanice. Profesor de limba și literatura germană. Autor al volumelor: Borderline (versuri, 1995), Limba germană. Simplu și eficient (2004-2023), Limba germană. Exerciții de gramatică și vocabular (2005-2023), Reprezentări ale feminității în eposul germanic medieval (2007), Tanuljunk németül! Nyelvtani és szókincsfejlesztő gyakorlókönyv (traducerea maghiară a cărții Limba germană…, 2008), Terra 2.0 (versuri, 2021), Incomod (teatru, 2021), Három kényelmetlen darab (traducerea maghiară a volumului Incomod, 2022). A tradus din germană mai multe volume, între care Heinrich Harrer, Întoarcerea în Tibet (Polirom, 2016). În prezent, are în lucru scrieri în proză și un volum de versuri – glod. purpură. lumină.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Poezie”