1. Cum s-a conturat ideea romanului „Tarot”?
Ideea e foarte veche, adică mi-a venit în cap acum aproape două decenii, cam după ce francezii ne-au lăsat să intrăm în țara lor fără viză turistică, doar cu pașaportul; eu am făcut parte dintre milioanele alea de români care au stat degeaba la cozile de la ambasade! N-am „pupat” niciodată o viză, oricâte trucuri am încercat (și la cozile de noapte învățai multe). Culmea, prima viză mi-au dat-o americanii! Să vezi și să nu crezi… mă rog, hai să nu mă-ndepărtez de la răspuns: aproape imediat după „ridicarea” vizei obligatorii, am început să strâng bani ca hârciogii ca să pot vedea Parisul. Nimic original, ca mine sunt cei mai mulți, sau cel puțin așa erau, așa eram; generația crescută cu Pif-uri și Rahane! Așa că atunci când am avut liber la Paris, l-am mâncat cu fulgi cu tot. Dar evenimentul decisiv a avut loc la București, într-o librărie, în primăvara lui 2022, dacă nu mă înșel: cum stăteam acolo fără treabă, vine la mine cea mai frumoasă clientă din toată librăria aia (demult o ochisem, m-am tot târcolit, dar n-am avut curaj) și mă întreabă unde ar putea găsi o carte de Tarot. Am rămas efectiv cu gura căscată, pentru că nu spusesem nimănui titlul din mintea mea, era un secret absolut. Dar uite că frumoasa, cu întrebarea ei venită de niciunde, mi-a dat brânciul decisiv. M-am întors acasă și m-am pus pe muncă. Am albit scriind, dar nu-mi pare rău.
2. Cum a decurs scrierea lui?
Greu, foarte greu! Nu încerc să-mi plâng de milă, vreau doar să spun că am scris cartea asta cu costuri imense pentru mine și pentru familia mea. În primul rând pentru familie! Cu toate astea, fetele mele mi-au fost alături tot timpul, ba mai mult, am avut uneori senzația unui sprijin invizibil, de la un fel de „entitate protectoare”, care îmi trimitea vise. Atunci când eu nu eram în stare să dibăcesc un final de capitol, hop că venea un vis de la entitate și capitolul se rotunjea ca sub mâna unui meșter. Care nu eram eu, asta vreau să spun. Bine, teoria asta nu e nouă, a povestit-o și Topîrceanu după ce a scris „Balada chiriașului grăbit”; cine dorește, cine poftește, poate considera c-am furat-o de la el. Ar fi de fapt o onoare pentru mine! Să furi de la Topîrceanu… câți se pot lăuda cu una ca asta?
3. Cum vă doriți să fie citit romanul „Tarot”?
Cu onestitatea cu care l-am scris. Mai mult nu-mi pot dori. Și nici n-ar fi realist.
