Start
854 vizualizări
Citiți în 3 de minute
aerul nu e azot oxigen dioxid de carbon

momentele tale de liniște sunt aproximate între 
termene limită și cuvinte pe care puteai să le spui
ai ales să rămâi tăcută pentru că
doar atunci 
ești blândă
iar ăsta e singurul lucru apreciat
nu e vorba de curent literar personalitate context socio-politic alegeri parlamentare și decizii importante
mereu e vorba de cum poți să te transformi în altcineva
care are habar
cum se trăiește cum 
se fluidizează 
realitatea
aerul nu e azot oxigen dioxid de carbon
e un azil pentru oameni care n-au unde să se ducă și de unde să se întoarcă
e singura direcție e prezent e orice ești tu acum și de care nu ți-e rușine
că ai devenit pe parcurs e un tobogan pe care se dau oameni de care ți-e frică

 
retina mea filtru de minciuni

distanța între mine și ceea ce văd stă
între pagini citite
pe care nu mi le însușesc
e imaginea mea în oglinda concavă mă văd prin filtre departe de realitate
masă de lemn prosop de bucătărie căpșune 
căpșune

natură moartă ca orice altceva în care nu există
gând
gând analiză perspectivă
e fals tot ce nu vezi prin geam
retina mea filtru de minciuni
creierul e cel mai ușor de mințit
cuvinte dulci seci crispate imaginea se transformă din culori clare în culori difuze
în cuvinte în orice vreau eu
se dilată și se micșorează la fiecare schimbare de temperatură


 
familiaritatea vine mergând pe un drum cunoscut de care ți-a fost mereu frică

familiaritatea vine mergând pe un drum cunoscut de care ți-a fost mereu frică
pavele borduri ciment transformarea ta în ce urmează
știi liniștea și tot ce vine cu ea
claritatea e departe de orice există în mintea ta acum
nu e nici aglomerație nici familiaritate
geanta pe care o cari cu tine un set de unelte folositoare unui școlar
gândurile tale alimente la aprozar
nimic cunoscut și totul familiar

mecegaiul de la metrou permite dispersarea fricii
pe chipul ei și pe al lui
sclipirea spre ieșirea la soare la raze uv de care ochelarii nu i-au protejat niciodată
nimeni nu poartă ochelari de soare decât ca să se ascundă
protagonista tristă sătulă de viață dintr-un roman francez
departe de orice realitate și totuși familiar

oboseala motorul fiecărui structuralist care degeaba caută 
un schelet 

familiară e doar părerea ei 
și a lui

Carla Boboc (n. 2002) este studentă în anul III la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București. A publicat în revista Planeta Babel și pe platforme online precum O mie de semne, Noise Poetry și altele. A susținut lecturi publice la Zilele Poeziei la Cărturești și la festivalul Dâmbovița Delivery. Îi place să citească și să scrie, și spune că are încredere în postmoderniștii englezi.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Mornin' Poets”