Romina Hamzeu

circuit

cînd intru în tine e ca și cum aș trece prin sticlă 
sunt un marsuin înotînd la apus care repetă
mișcările noastre lente din timpul sexului pe
plajele cu nisip alb în camere airbnb
cocktailuri și amfetamină care să țină la distanță
realitatea la care ne întoarcem cu degetul pe trăgaci
suntem doar un circuit al durerii

 
singurătate 


singurătate e și atunci cînd alergi la umbra
copacilor urcînd dealuri în Elveția cu apusul în spate
cînd nu te lovești de nimeni și sentimentul de gol
se adîncește în tine ca o găleată pe fundul
unei fîntîni
tristețea dispare pentru cîteva clipe cînd monitorul îți
arată kilometrii parcurși și lanurile cu flori
locul ăsta plus altele pe care poate n-o s-apuci să le vezi 
în realitate niciodată speranța că poate

n-o să dispari înainte de 30
și ajungi să ridici o casă
                 să plantezi un copac
                 să crești un copil

să astupi singurătatea așa cum faci cu
o crăpătură descoperită într-un perete


 
anything could happen.
mi-ai spus și m-ai lăsat să-mi
imaginez singură 
unde au dispărut adulții care în copilărie
garantau pentru mine
oamenii care n-au ținut destul la mine încît
să nu mă schimbe
iubirea care nu m-a salvat de boala singurătății
vina pe care o simt pentru ce au făcut alții
din viața mea
visele urîte în care țipătul era semnul că sunt 
încă în viață
memoria care s-a încăpățînat să nu șteargă nimic

 
noroc

duminică dimineața devreme de la muncă spre casă
traversez cartierul încă amorțit
după noaptea trecută și mă gîndesc la cei care atît de beți
nu și-au mai găsit drumul la întoarcere și au adormit 
pe băncile din parc sau stațiile de autobuz
mă gîndesc apoi la cei care au așteptat un semn de la ei
și au mers la culcare îngrijorați sau teribil de supărați
după ce le-au umplut cu mesaje căsuța vocală
cît de norocoși sunt în comparație cu mine care dacă voi
rătăci vreodată drumul nu e nimeni care să fi lăsat
becul de la intrare aprins