S-a întâmplat ca în ultimii ani să întâlnesc tot mai mulți oameni care practică arte marțiale (Karate, tai chi sau taekwondo), yoga sau alte metode de meditație, relaxare și cultivare a sănătății fizice și spirituale (eu însămi urmez cu regularitate cursuri de Pilates și terapia yumeiho!), încurajați fiind de faptul că s-au deschis unități specializate (săli de sport cu aceste profiluri, săli de fitness cu includerea unor asemenea cursuri), precum și de crearea de centre de meditație indiană sau de organizarea de retreat-uri ca parte a unei excursii de team-building; sunt câteva experiențe de sorginte orientală, aflate la îndemâna celui interesat – așa cum bunăoară, indică și existența câtorva centre de meditație chiar în Oradea: Vipassana, Ari, Hare Krishna, Omni Yoga Studio –, sau facilitate de accesul la cursuri de meditație online (exemplul oferit de Internet la o cercetare sumară: Sahaja Yoga, reprezentând „uniunea minte, trup, suflet, între om și univers”, după cum o descrie site-ul de referință). Henri Lefebvre vede viața cotidiană ca fiind compusă din suma bunurilor (commodities) pe care le consumăm în spațiul real care ne este alocat (vezi Moran, 2005: 128), acesta cuprinzând registre tradiționale sau inovative, structurate să creeze o schemă personală a unui stil de viață, „liber ales de fiecare individ, fără a face apel la vreo legitimitate istorică” (Friedman, 1994: 35), sau, în cazul personajelor de roman, un stil ales în conformitate cu anumite intenții auctoriale, menite să stabilească identitatea culturală a acestora, cel mai adesea dimensionată de practicile și rutina vieții de zi cu zi.
„Toate lucrurile bune vin din Orient”,
susține unul dintre personajele lui G.K. Chesterton (1985: 246), într-o perioadă în care paradigma postmodernă nu apăruse încă (anul publicației cărții este 1914) ca să susțină traiectoriile de reconfigurare a tradițiilor culturale, de recunoaștere valorizată a altor culturi decât cea personală, de regândire a imaginii celuilalt și a vizibilității acestuia.
În cărți, ca și în realitate, există în zilele noastre o tendință accentuată de a încuraja amplificarea și răspândirea bunurilor comerciale în materie de produse, servicii sau experiențe, indiferent de poziționarea lor istorică sau geografică, întru satisfacerea apetitului consumatorilor (personaje sau cititori) pentru diversitatea și varietatea culturală; este o direcție oferită generos sub umbrela globalizării, cu îndemnul celebrării unui pluralism și a unei diversități aproape nelimitate, stabilite ca o „variantă de a asigura coeziune socială între grupuri diferite etnic şi cultural prin recunoașterea şi valorizarea diversității” (Reitz, 2009: 1); înseamnă, de fapt, acceptarea particularităților culturale din varii domenii ca o provocare intelectuală, cognitivă, ca în exemplul oferit (și publicitat de The New Yorker în numărul din 23 august, 2021), anume că „Sâmbătă, 21 august 2021, la 10.00 dimineața, Muzeul Brooklyn găzduia o oră de yoga pe scările din fața intrării vizitatorilor de la acea oră”.
Când autorii își expun personajele explorării, chiar a adoptării, altor culturi (în exemplele noastre, cele orientale), o fac pentru a oferi cititorilor o nouă perspectivă, diferită și diferențiată, de întâlnire cu acestea, așa cum se întâmplă, bunăoară, în cazul participării la o ședință de meditație budistă într-un centru din Elveția, descrisă de Ann Pratchett: „Zen-Dojo Tozan se află între Sarnen şi Thun (…), în mijlocul ierbii înalte şi al florilor albastre. Ocupa o cabană mare, ridicată sus, pe coama unui munte. Fusese casa de vacanță a unui bancher din Zürich. Vara, el şi soția lui înotau în lac cu cei cinci copiii ai lor, iarna schiau, iar în restul anului (…), se așezau toţi șapte pe perne zafu (rotunde, moi), închideau ochii şi-şi curățau mintea la fel cum aerul de munte înviorător le spălase plămânii. Casa a fost cedată unui trust pentru a crea Zen-Dojo Tozan (…). De două ori pe an, centrul găzduia ședințe de retragere, când închiria un autobuz pentru a-i duce şi a-i aduce pe vizitatori de la pensiunea din Thun.” (Patchett, 2019: 287).
Opțiunea ca retreat-ul, această perioadă de deconectare de la obligațiile diurne, de evadare din spațiul și activitățile cotidiene să fie într-un ashram, un ermitaj deschis tuturor celor dornici să urmeze un propovăduitor, îi inspiră pe participanți (personaje/cititori) să experimenteze ineditul într-o formă autentică, după un ritual original, neschimbat, așa cum îl descrie Elizabeth Gilbert în memoriile sale; acesta începe întotdeauna cu: „arati de dimineață, prima rugăciune a zilei, care se intonează în fiecare zi la ora 3.30, când ashramul se trezește” (Gilbert, 2016: 144). Meditația poate liniști și echilibra mintea dacă se urmează anumite exerciții fizice și spirituale, deprinse în urma unor cursuri de inițiere, de preferință intensive, ca cel urmat de Holly Cousins, unde ea a învățat principiul de bază al practicii: „Inspiri, expiri, ești atent la respirație şi lași gândurile să vină şi să plece fără să le analizezi” (Pratchett, 2019: 289); așa încearcă, la rândul ei, să își instruiască mama, pe Teresa, care, însă, nu e pregătită să urmeze rigorile metodei, căci după ce „s-a așezat lângă fiica sa pe o pernă şi a închis ochii (…), mai întâi i-a zburat gândul la durerea din genunchiul stâng”, apoi „s-a simțit șocată de faptul că mintea îi rătăcea fără țintă, de parcă stătea pe marginea autostrăzii, scotocind prin gunoi, după care se oprea vrăjită de fiecare ambalaj de gumă de mestecat lucios”, ca în final să se trezească „gândindu-se la salata de fasole de la cină” care era „un soi cu boabe roz, pe care nu le mai văzuse din copilărie” (290).
Spații de meditație
Spațiul fizic în care personajele evoluează în materializarea exercițiilor lor de meditație este reconfigurat și redimensionat în conformitate cu profilul centrului ales pentru reculegere, respectiv, pentru acoperirea nevoilor spirituale (și culturale, uneori) ale acestora; Joan Ashby experimentează valențele propriei sale alterități la Dharamshala, reședința lui Dalai Lama, constând dintr-un „templu, o mănăstire, un muzeu, o bibliotecă și arhiva aferentă (…). Un cort alb (…) îi găzduiește pe credincioșii care se adună aici zilnic (…). La intrarea principală a templului, doi idoli așezați în postură de meditație mărginesc statuia de piatră a lui Buddha” (Wolas, 2017: 336, trad. mea). Interiorul templului epitomizează, într-un fel, percepția pe care o are ea despre Orient, așa cum deseori o clișeiza Edward W. Said ca fiind un loc romantic, exotic, populat de ființe neobișnuite, bântuit de amintiri și obsesii, susținut de experiențe deosebite (vezi Said, 1989: 36); ca atare Joan Ashby se lasă antrenată în descifrarea însemnelor din interiorul lăcașului dominat de puterea resimțită prin prezența lui Dalai Lama și a celorlalți idoli ai săi: „Prima încăpere e luminată de lămpi micuțe, și e pătrunsă de mirosul uleiului din ele și al fumului emanat. Scrieri și picturi acoperă pereții (…); sunt imnuri sacre și mantre, precum și reprezentări picturale ale învățăturilor budismului” (Wolas, 2017: 337). Este locul experiențelor complexe, menite să-i echilibreze spiritual pe cei care decid să urmeze această cale, exerciții care pot însemna o kora chiar la începutul traseului, o sesiune de meditație de jur împrejurul templului, apoi un ocol în sensul acelor de ceasornic, pe urmă rotirea „tuturor roților rugăciunilor în sensul acelor de ceasornic pentru a trimite rugăciuni în toate direcțiile” (338).
Pentru a-și găsi un guru care s-o ajute să-și reorganizeze destinul (dacă așa ceva e posibil să se întâmple!), Elizabeth Gilbert a ales pelerinajul la un templu indian, ce implica participarea ei la cursurile organizate în ashram și la ritualurile de închinare „la o statuie de-a lui Siddha Yogi (sau Maestrul Desăvârșit), cel care „prin anii ’20 a înființat o tradiție a învățăturii sacre și care e încă venerat ca un sfânt în toată India” (Gilbert, 2016: 152). În mod alternativ, cuplul Salinger – Claire and Jerome David – a optat pentru un templu din Maryland (bănuiesc că asemănător cu cel din San Marco, CA., the Swami Self-Realization Fellowship/Frăția Swami de împlinire de sine, la care m-a dus prietena mea Smaranda F.), o clădire nesemnificativă din cărămidă roșie, situată „într-un cartier mai nevoiaș (…), mobilată sărăcăcios” (Slawnski, 2012: 266; trad. mea), unde cei doi au participat la serviciul religios și la meditație, după care au primit de la Swam Premananda (un fel de terapeut energetic specializat) „instrucțiuni asupra exercițiilor de respirație (…) și o mantra pe care s-o repete” (266), precum și primele lecții despre împlinirea de sine.
Când autorii exhibă interesul personajelor lor pentru tehnici și practici orientale de echilibrare fizică, morală, spirituală, presupunem că nu fac decât să îi ancoreze în contextul spiritului epocii noastre, modelat de forțele globalizării (sau localizării?!), de procesul acaparator al digitalizării, de ambiguitatea, relativitatea și incertitudinile unui postmodernism în destrămare (se vorbește de meta-, respectiv, de post-postmodernism). Așadar, refugiul în practici și exerciții de meditație orientale substanțializează azi nevoia de evadare, de regăsire a sinelui pentru că, așa cum observă căpitanul irlandez Patrick Dalroy, „opulența Orientului oferă întreaga ambianță necesară aventurii” (Chesterton, 1985: 118).
Referințe
- Chesterton, G.K., 1985 (1914), Hanul zburător, București: Editura Univers (trad. Antoaneta Ralian)
- Friedman, Jonathan, 1994, Cultural Identity & Global Process, Londra: Sage Publications
- Gilbert, Elizabeth, 2016 (2008), Mănâncă, roagă-te, iubește, București: Humanitas (trad. Alexandra Baciu)
- Moran, Joe, 2005, Rading the Everyday, Londra: Routledge
- Patchett, Ann, 2019 (2016), Comuniune, Bucureşti: Editura Humanitas Fiction (trad. Rodica Ştefan)
- Reitz, Jeffrey G., 2009, Assessing Multiculturalism as a Behavioural Theory, în Multiculturalism and Social Cohesion. Potentials and Challenges of Diversity, Springer Science+Business Media, Toronto
- Said, Edward W., 1989, Orientalism. Western Conceptions of the Orient, Londra: Penguin Books
- Slawenski, Kenneth, 2012, J.D. Salinger. A Life, New York: Random House Trade Paperbacks
- Wolas, Cherise, 2017, The Resurrection of Joan Ashby, Londra: The Borrough Press
