mersul pentru bunica de la aprozarul din cartierul Precista Evit să merg prea aproape de peronul metroului țip la mama când suntem în șir indian să stea departe de marginea periculoasă. Evit să strâng prea tare un om în brațe, de teamă că alt om va ieși definitiv din îmbrățișare și aș rămâne doar ațe. Evit să pun bob cu bob în punga eco, mă reped să strâng un pumn de fasole și le las să-mi curgă printre degete înainte să le torn în pungă de la raftul cu vrac, să le gătesc și să le simt gustul cărnos, care-așteaptă să fie asezonat. Înainte de asta, a venit o bunică la mine și am evitat să îi răspund verbal, doar i-am arătat cum se cântăresc ardeii. M-a mai întrebat: Da’ nu se poate mai puțin, că am numa’ zece lei și trebuie să iau și ulei. Am zâmbit trist și am vrut să fac gestul, dar n-am reușit să evit destul efectul, așa c-am abandonat cu nerușinare și m-am preocupat cu mersul. Să nu, dar să După ce curentul s-a luat în odăi, fire din sisteme prearanjate, încâlcite pe câmp abandonate, sleite stimulul pe care-l aștepți, însă atâtea seisme se iscă, când un lucru mic și inadaptat își face simțită prezența, iese ușor la suprafața suprafeței și-și muncește asiduu prestanța. Un mit a fost nașterea mea și un mit stingerea, n-aș fi mai puțin sinistră lângă tine, dacă aș bea apă din aceeași sticlă de demult din care au băut încă trei ca mine. Desigur, iubirea a scos un os de plută spre gura de canal, pe care ei o muncesc dimineața, la un pahar. Peste care trag o dungă albă și o lasă așa, reflectându-ți cafeaua sorbită cu calm. Sentimentul de intimitate îți scade glumele din tolbă, o reușită așa diformă îți mișcă sufletul și uiți că nu trebuie să fii amuzant 100 de kilometri pe oră. Că nu trebuie să râzi de fiecare dată când ieși în oraș, Că vârful cel mai înalt al emoției va fi strâmbat de un vitezoman cu toba spartă sau de o salvare de la colț sau de pompieri sau de o basculantă mai cu moț. Corpurile care se întind spre noi și doresc afecțiune se retrag acum spre apă și se fărâmă. M-am uitat la ele și a fost cumplit de blând sentimentul că sunt fix un pui de gând și atât de departe a mers amorțeala, că bărbatul abuziv din preajma blocului a lovit un câine și doar m-am înecat cu-o bucată de pâine și mi-am dat repejor ochii din fața părului. Curentul s-a luat, iar tu odată cu el te-ai lepădat de ură, spune-ți în gând asta, privește bradul plantat de vecini în grădina din spatele blocului și varsă o cană cu apă deasupra lui, chiar dacă stai la etaj și nu vei ști când seva-l va hrăni. Să nu te rănești corporal în fața pisicii tale sau în fața țestoasei tale, dar să plângi în fața lor. Să nu privești filme violente împreună cu cățelul tău sau împreună cu copilul tău. Să nu îți plesnești pisica ori cățelul ori chiar puiul de iepure ori chiar propria frunte cu pumnul. Să nu lași singur mai multe zile copilul, fie el cu blană sau fără, cu mâncare sau fără, cu apă în castron, biberon sau fără. Să nu-ți împingi copilul spre suicid, chiar dacă el se va-ndrepta la un moment dat spre moarte. Să nu Să nu Dar să rămâi în acest gând, să fii acest gând și să dospești altele ca tine, ca el, să te lași în genunchi o secundă mai mult decât s-a lăsat pe spate pisica și a așteptat curioasă ispita. Să îi dea pedeapsă 1. ascult mădălina manole și dalida înainte să te zăresc. mi-am pierdut căpăcelul de silicon de la o cască. Am regretat amar, mă duc direct acasă. Dar stai, te rog, nu-ți place mădălina manole deloc? Îmi pare rău, o să te las acum, să vedem data viitoare ce ne mai iese în drum. 2. plouă mărginaș în șanț mă tem de o mie de lucruri și mai ales de viața bărbatului căzut sub lanț, cu o sticlă de spirt la cap, vede viitorul și eu mai puțin îl văd pe burniță; mă înclin, ajută-mă să-l ridic, sună, aruncă, ține-l, hai. Va fi bine pe o parte, descheiat la gât spre piept. Ești un om bun, mi-am zis încet nu fac asta, ca să-mi zic asta. Dar fii un om bun, o femeie bună, o ființă prielnică, o ființă de gumă. 3. accept un copil care se bagă în fața mea la covrigi panda, dar nu accept mama care-și împinge copilul în față să ia covrigi panda. Atunci îmi spun: sunt dezastre enorme pe lume, termină și stai în rând. Dar vine maria tănase la rând, în urechi, și spune printre girofare și blestem crunt: să îi dea pedeapsă, să-i faci vânt. Dar nu fac asta, pentru că nu fac asta.
TEONA FARMATU (n. 1999) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu o teză de licență despre Mariana Marin, iar în prezent urmează cursurile masterului de Studii Literare românești. A citit la Institutul Blecher și la Nepotu’ lui Thoreau (unde a avut și rolul de moderator).
1 Comment
Comentarii Anulați răspunsul
V-ar mai putea interesa
Cele mai recente din „BOX OFFICE. POEZIA”
de Cătălina Matei
Poeme de Livia Ștefan
de Răzvan Țupa
de Diana Cornea
de Ștefania Mihalache
Excelentă prima parte a studiului dedicat, de către Teona Farmatu, în revista Transilvania, personalității și poeziei Marianei Marin, de la a cărei dispariție înainte de vreme ieri, 31 martie, s-au împlinit douăzeci de ani. Pornind de la psiho-estetica posturii, autoarea cartografiază câteva dintre mărturiile colegilor de generație 80, dar și ale altora, în privința unei figuri deja mitologizate a literaturii române. Există un scrupul diacronic academic, care începe la noi cu M.Kogălniceanu – vom critica cartea, iar nu persoana – și continuă, între alții, cu M.Dragomirescu, probabil cel mai estetizant dintre discipolii lui Maiorescu, scrupul conform căruia, în logica anti-Sainte-Beuve a lui Proust, între eul biografic, empiric și eul artistic ale unui artist distincția este netă, categorică. Mariana Marin și interesul crescut al ultimelor decenii pentru biografie ne arată că lucrurile sunt mai complicate și că, de foarte multe ori, cel puțin în tumultuoasa noastră postmodernitate, ierarhia valorilor și interesul pentru un autor depind apreciabil și de biografic, mai cu seamă atunci când acesta e-n acord cu ethosul operei și, într-o formă sau alta, sfidează convenționalul cotidian.