... Jumătate de oraș e sub ceață, jumătate – deasupra norilor. Diminețile de dinainte de internet. Fotografiate, ciorile par frunze negre mișcate de aer. E aproape iarnă. Să fac curățenie, să fac o baie, să merg la un eveniment. Dar până atunci diminețile de dinainte de facebook: trezirea mai lentă, cu mai puține urări de la mulți ani, fără condoleanțe sub postările prietenilor. Câte imagini cu mamele din copilăriile noastre mai putem rula în minte după 40? Chipul ei de acum se pliază peste chipul tânăr, mama de atunci e mama de acum. Așa ți-o amintești. Mama cea tânără e în fotografii. Și în inima tatălui. Mama de acum îți pregătește când vii acasă ardei umpluți și musaca, îți îndreaptă cutele sacoului când se așază în spatele tău la biserică, mama de acum rulează direct în inimă imagini cu toate vârstele tale, cu toate vârstele surorilor tale. Și înainte de ziua ei visează că ai fentat pandemia și ai reușit totuși să vii. ... O casă frumoasă nu are etaj, nici piscină. Are dulapuri ascunse sub oglinzi, țiglă roșie, grădină uriașă cu meri bătrâni, un pridvor înalt lângă care doarme un câine lățos. Casa e înconjurată de flori și scaune, are un pod din lemn, iar bârnele păstrează căldura mâinilor unui străbunic priceput. Bârnele sunt puternice ca neamul din care se trag locuitorii casei. Sub ele atârna cândva o oglindă și un brici. Acum buchete de sunătoare se clatină în vânt – clopote de lână eliberând în jur lumina. Oile nu mai rad trifoiul gras din spatele casei. Nici boii nu mai încălzesc grajdul lângă care doarme un câine cu vederea slabă. Dar casa a rămas la fel de frumoasă. Ferestrele ei proiectează cruci străvezii pe pereții albi. Ușile sunt praguri. De la singurătate la dragoste cu miros de colaci, la foșnetul pădurilor de fagi. Ceapa crește în straturi strălucind după ploaie. Înaintea porumbului – bujori și gherghine. Mierle, sturzi și pițigoi curăță crengile pomilor și cărările dintre rândurile de cartofi. Curcubeie se întind peste acoperiș ca în desenele preșcolarilor. Poarta e verde. Obligatoriu verde. Fiindcă verde e lumea, fiindcă o casă frumoasă are o mamă și un tată. ... Când îmi deschid brațele pieptul absoarbe lumea ca partea de jos a unei clepsidre. Dintre toți oamenii pe care îi cunosc, doar eu pot spune de zece ori pe zi sunt fericită. Crassula crește la picioarele mele fără să se miște în vânturile aspre de pe Pietrarilor. E imaginea mea din avioane, adâncul meu neîmpărtășit. Crassula, catalpa, norii care se dau de-a dura pe sârmele de telegraf. Tot ce mi-aș mai putea dori sunt 10 oi și 1 vârf de munte. Tot ce ți-aș mai putea dori sunt 10 rațe și 1 colț de mare pe care vara să le împarți cu mine. ... De la fereastra salonului 509 se vede blocul în care ar trebui să mă mut și mă gândesc la Moise când a privit de pe munte Țara Făgăduită. Așa dramatizăm noi, oamenii zilelor ușoare, cu televizoare și analgezice, cu alergii la soare și flori. Am ieșit din salon și când m-am întors eram un om diferit, acum pe planetă sunt câțiva oameni în plus în fața cărora am stat ca trupul bunicii pregătit de ultima îmbăiere. Dar eu am deschis ochii și le-am strigat: exact asta am visat eu ieri! Era un fel de garanție pe care țineam să le-o dau – știu tot ce s-a întâmplat. Îmi doresc să fac zece pași până la fereastră. ... Chiar dacă a trecut mult timp de când am văzut Soprano prima oară, țin minte cum a jucat el, cum mișca palma când era furios sau când trebuia să fie furios, cum se zbătea pe patul de spital. Și îmi aminteam de tata, el a trecut pe bune prin spital, dar Gandolfini părea la fel de adevărat. Fiul lui avea 10 ani când l-a găsit mort în camera de hotel, el – cu 10 mai mult decât mine. Și mi se pare nedrept pentru că Tony Soprano ar fi fost rampa lui de lansare în cinematografia de vârf. Nu pot să mă mai uit la film. Mă scoate din minți scenaristul cu glumele lui proaste și cinice, ori de câte ori Paulie sau Criss râd pe seama ta, că ești gras, că poate o să mori de infarct. Am convingerea că toți știu cât ești de bolnav, cât de greu respiri, dar le convine. Așa trebuie să fie Tony Soprano, James Gandolfini – un om bolnav de inimă, care dă totul pentru un serial tv.
Cele mai recente din „BOX OFFICE. POEZIA”
de Cătălina Matei
Poeme de Livia Ștefan
de Răzvan Țupa
de Diana Cornea
de Ștefania Mihalache