Născută în Manhattan, din părinți evrei (bunicii ei, migrați în Maria Britanie, respectiv în SUA, fuseseră născuți în Germania, Ungaria, Belarus și Ucraina, cu scurte treceri prin Israel), dar școlită la Geneva, căsătorită și divorțată de scriitorul Jonathan Safran Foer, împreună cu care are doi băieți, Nicole Krauss (n. 1974) scrie o bună parte din aceste zece povestiri la persoana întîi, folosind destule elemente biografice recognoscibile, inclusiv pasiunea sa pentru dans și înot. Într-o formă sau alta, temele sale din romane se păstrează și în aceste povestiri care explorează povești de familie marcate de trecutul Holocaustului sau de migrație (cei tineri se află la New York, iar cei bătrîni la Tel Aviv) și relații de cuplu destrămate, uneori plasate integral în Israel, cu o atenție sporită pentru personajele masculine, bine conturate, chiar dacă nu neapărat protagoniste.
De altfel, într-un interviu din The Guardian de acum doi ani, prilejuit de lansarea volumului, Nicole Kraus era întrebată de ce și-a intitulat cartea astfel: „M-a preocupat mult felul în care mi-am întruchipat (inhabited) personajele masculine în romanele mele și de ce scriu deopotrivă folosind voci de femei și de bărbați. Apoi am început să mă gîndesc la propriile mele experiențe cu bărbații. Și ce înseamnă să fii mamă a doi băieți și ce înseamnă să crești acești băieți în contextul actual cînd ideea de bărbăție este asediată (manhood is so beleaguered), și problematică, și complexă. Am vrut să găsesc prin această carte o altă perspectivă asupra masculinității decît cea din ultimii ani aflați în umbra mișcării #MeToo. Am încercat să gîndesc aspectele bărbăției pe care această mișcare nu le-a chestionat pentru că avea atîtea alte aspecte de chestionat. Vulnerabilitatea bărbaților și complexitatea a ceea ce li se cere în termeni de putere (strength) deopotrivă în societate și la nivel personal; am avut în cap toate aceste lucruri complexe și contradictorii și am încercat să găsesc o formă de a le aborda cu tandrețe, cu apreciere pentru lupta lor (struggle) și, în același timp, să arăt ce înseamnă să fii femeie alături de ei.”
Titlul volumului împrumută titlul ultimei povestiri, ai cărei protagoniști sînt bărbați aflați la diverse vîrste. Partea intro și outro a narațiunii construite destul de neconvențional aparțin unei voci de femei care-și privește tatăl bătrîn, pe cale să iasă din viață, și pe cei doi băieți, pe cale să intre în viața lor de bărbați și să piardă ceva pentru totdeauna. Partea din mijloc este o dublă narațiune la persoana a treia alcătuită din poveștile a doi bărbați din viața unei femei evreice divorțate: un amant german, masiv, viril și elegant, fost boxer, el însuși divorțat și rămas cu sechele deopotrivă fizice și mentale („a pierdut sentimentul pe care l-a avut toată viața, acela că ar fi binecuvîntat și invulnerabil”); și un prieten evreu, fost soldat, marcat de o misiune de comandă în care doar hazardul a făcut să nu ucidă niște copii palestinieni, implicat într-o căsătorie bună, dar de la un punct încolo deschisă, care se dovedește a fi o mare capcană emoțională. Așa cum e construită, povestirea explorează ce afirma scriitoarea în interviu: „vulnerabilitatea bărbaților și complexitatea a ceea ce li se cere în termeni de putere deopotrivă în societate și la nivel personal”.
În „Soțul”, o altă povestire cu multe personaje masculine fragile, unei văduve din Tel Aviv (numită de traducătoare, în mod insistent și inexplicabil, „mamă-sa”, ca-ntr-un basm de Petre Ispirescu) Serviciile Sociale îi aduc acasă un bărbat bătrîn în chip de „Soț” regăsit pe care femeia, din singurătate, îl acceptă. Decizia „mamă-sii” o consternează pe fiica femeii, dar nu și pe fiul ei, un bărbat gay care, împreună cu iubitul lui, tocmai devine tatăl unui băiețel născut de o mamă surogat, bebeluș față de care „Soțul” își asumă cu naturalețe rolul de bunic: „Nimeni și nimic nu e mai îndreptățit să se bucure de bătrîn decît copilul abia născut, străin ca orice bebeluș venit din necunoscut, împreună cu bătrînul străin, care acum începe să îi cînte cu glas șoptit.”
În „Zilele de pe urmă”, o altă povestire de vîrf (însă compromisă din cauza traducerii care face praf concordanța temporală folosind, uneori în aceeași frază, perfectul compus și perfectul simplu) e vorba tot de trecerea înspre maturitate. O adolescentă virgină este martora, în ipostaza ei de floristă, a pregătirii pentru nuntă a unei mirese speriate, pentru ca în aceeași zi, în care un vast incendiu de pădure amenință să intre în oraș, să ajungă acasă la rabinul bătrîn, pentru a depune decizia de divorț a părinților ei, unde însă întîlnește un tînăr rabin, la fel de virgin. Iminența incendiului pe toate planurile!
După patru romane publicate (traduse toate la Humanitas Fiction) aceasta este prima colecție de proză scurtă a lui Nicole Krauss. A lucrat la ea douăzeci de ani.
