/

Cioran la Istanbul

La nici un an de la debutul său în Hexagon, Cioran ajunge în atenția publicului francofon din Turcia.

682 vizualizări
Citiți în 7 de minute

La 12 iulie 1950, în cotidianul turc de limbă franceză Istanbul apărea un articol despre decernarea premiului Rivarol unui scriitor de origine română, E.M. Cioran, premiul fiind acordat pentru prima sa scriere publicată în Franța, Précis de décomposition. La nici un an de la debutul său în Hexagon, Cioran ajunge astfel în atenția publicului francofon din Turcia, acesta fiind, după toate probabilitățile, primul articol dintre cele consacrate cărții sale care apare în afara Franței.

După ce-l ratase la mustață în 1949, când participase la concurs cu cartea sa aflată încă în manuscris, Cioran obținea în cele din urmă premiul Rivarol – singurul pe care l-a acceptat de-a lungul carierei sale. Între timp, Tratatul de descompunere apăruse la Gallimard, în toamna lui 1949, fiind aclamat de critică. Nume sonore s-au exprimat elogios în presa franceză la adresa lui: Maurice Nadeau (Un «penseur crépusculaire», în Combat din 29 septembrie), André Maurois (Pavane sur une civilisation défunte, în Opéra din 14 decembrie), Claude Mauriac (Précis de décomposition, par E.M. Cioran, în La Table ronde din ianuarie 1950), printre alții. Cu aceste atuuri în buzunar, lui Cioran i se acordă premiul Rivarol, în unanimitate – ce-i drept, abia la al treilea tur de scrutin, competiția fiind acerbă, cu aproape 150 de lucrări înscrise în concurs. În juriu s-au aflat scriitori de renume, ca André Gide, Gabriel Marcel, Jean Paulhan, Jules Romains, Jules Supervielle și Henri Troyat. Deși decizia a fost unanimă, cel puțin unul dintre membrii juriului ridicase obiecții, nemulțumit de faptul că premiul urma să recompenseze o carte cu un conținut mai degrabă sumbru, demoralizator. Academicianul Émile Henriot, căci despre el e vorba, nu fusese prea entuziasmat de ideile lui Cioran, chiar dacă îi aprecia scriitura de înalt nivel. Și-a exprimat reținerile într-un articol publicat în Le Monde, la 5 iulie, după decernarea premiului Rivarol. E chiar articolul care a fost preluat peste o săptămână de cotidianul Istanbul.

În Franța, ecourile decernării premiului Rivarol nu au fost foarte numeroase – poate și datorită faptului că evenimentul a avut loc în toiul verii, un anotimp nu tocmai propice unor astfel de manifestări culturale. În presa vremii, doar câteva ziare au consemnat, îndeobște lapidar, sub forma unor scurte notițe, faptul că premiul Rivarol a fost luat de Cioran – printre altele, Le Monde, Les Nouvelles littéraires, Le Figaro. Un scurt articol apare și în Elveția, în Journal de Genève din 11 iulie, în care se consemnează că evenimentul a avut loc la hotelul Pont Royal, pe 24 iunie, fiind dată lista membrilor juriului, precum și numele scriitorilor care au primit voturi la primele tururi de scrutin, printre aceștia din urmă regăsindu-se și Arthur Adamov.

În 1925, un sfert din tirajul total al ziarelor din Turcia era tipărit în limba franceză. În acest context, apariția în ziarul Istanbul a unui articol despre un premiu literar dedicat francofoniei (…) pare pe deplin justificat.

Cu atât mai surprinzătoare ar putea părea apariția articolului semnat de Émile Henriot în cotidianul Istanbul. Să ținem însă cont că istoria presei de limbă franceză din Turcia numără, începând din 1795, peste 700 de titluri. Franceza era, de-altfel, limba oficială utilizată în relațiile diplomatice ale Imperiului Otoman în secolul XIX și începutul secolului XX. În 1925, un sfert din tirajul total al ziarelor din Turcia era tipărit în limba franceză. În acest context, apariția în ziarul Istanbul a unui articol despre un premiu literar dedicat francofoniei (Antoine de Rivarol primise în 1874 laurii Academiei Regale din Berlin pentru faimosul său „Discurs asupra Universalității limbii franceze”) pare pe deplin justificat.

Deși îl laudă pentru talentul excepțional și reușita stilistică, Émile Henriot îl privește pe Cioran cu morga și suficiența celui aureolat cu laurii de academician, care nu vede dincolo de orizontul strâmt al prejudecăților sale. Merge până la a pune la îndoială temeinicia deciziei juriului, întrebându-se „dacă am avut dreptate să-i dăm domnului Cioran premiul Rivarol fiindcă mânuiește bine limba noastră pentru un străin, sau dacă, dimpotrivă, în vremea lui Rivarol nu cumva i s-ar fi refuzat acest premiu, având în vedere ceea ce făcea «universalitatea limbii franceze», și anume indisolubila fuziune între lucrul bine spus și gândirea justă, universal valabilă.” Văzând în cartea premiată expresia unei ideologii distructive, care are potențialul de a periclita, la o adică, ordinea socială (!), Henriot își încheie articolul cu o concluzie aproape oximoronică: Tratatul… este o carte remarcabilă, dar detestabilă.

Contează însă mai puțin că un academician, destul de obscur de altfel, îl prezintă într-o lumină nu tocmai măgulitoare pe românul nostru. Mai semnificativ e faptul că, la scurt timp de la debutul său parizian, faima lui Cioran a străbătut continentul, ajungând până pe țărmurile Bosforului…

N. 1957, Oradea. Licenţă în filologie la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj (1981), doctor în filosofie cu o teză despre Cioran (2020). Redactor al revistei Familia, 2008-2022.

Cărţi publicate: Trăirea geometriei - poezii (Gym, 1992), Infernul nostru cel de toate zilele - publicistică (Multiprint, 1998), Litanie putredă - poezii (Limes, 2018), Cioran, omul incomplet - studiu monografic (Tracus Arte, 2021).

Ediţii: Spiritul artelor marţiale (Multiprint, 1994), Paul Goma, Scrisori întredeschise. Singur împotriva lor (Multiprint, 1995), Sergiu Vaida, Într-o lumină aurie (Biblioteca Revistei Familia, 2017; Cartea Românească, 2023).

Traduceri: Simon Judit, Peisaj citadin cu români şi maghiari (Scripta, 2000).

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Reconstituiri”