Cartea

654 vizualizări
Citiți în 1 minut
Mai știi întâia carte ce ți-am dăruit?
În icoană tu sfios ai așezat-o,
Sărutând un înger de mir învăluit,
De fapt cartea mea ai sărutat-o.

Flacăra chircită se ruga-n candelă,
În liniște, spre seară, chiar ar fi grăit,
„Fecioara din icoană mi-e martoră fidelă
Cât de sfântă-i cartea ce i-ai dăruit!”

Odaia se înclină, nerăbdător aștept,
Fecioara să clipească, purtându-mă departe,
O sărut pe frunte – nu strânge prunc la piept,
Dar strânge cu sfințenie o înțeleaptă carte.

Candela lăcrimează – o lacrimă căzând
Pe coperta cărții, uimită o deschise, 
În ea plângea un înger – știa că de curând
Femeia din icoană pe carte ațipise.

În zori, priveam icoana învăluită-n fum
Și buzele-mi uscate cu sete o atinse,
Minunea săvârșită e mai frumoasă-acum,
Căci Doamna din icoană o carte devenise.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Un singur poem”

Un singur poem

fumăm în fața cabinetului de taxidermie, pe strada pavată ce dă în canal, cu blocuri joase