În ultimele luni, la imprinturile Grupului Editorial Art au apărut mai multe cărți scrise de autoare și autori români care tratează subiectul perioadei comuniste prin prisma istoriilor personale.
La mai bine de trei decenii de la Revoluția din 1989, tema a fost relativ puțin exploatată în literatura pentru copii de la noi. Am citit de curând pe Facebook comentarii legate de relevanța – mai precis, de lipsa ei – a re-vizitării acestui subiect. Adică, vezi, Doamne, ar exista suficiente texte despre comunism ca să mai fie nevoie de noi cărți pe subiect. E o opinie care le aparține, fără îndoială, doar celor care nu știu cum au stat lucrurile pe piața cărții pentru copii de la noi în ultimii treizeci de ani. Mă refer la faptul că până nu demult era aproape imposibil pentru un autor român să publice o carte pentru copii la o editură de prestigiu din România indiferent de subiect, excepțiile notabile pot fi numărate pe degetele de la cele două mâini. Așa că literatura care evocă anii dictaturii ceaușiste n-ar fi avut cum să apară nici dacă ar fi avut cine s-o scrie. Ceea ce, iarăși, n-a fost cazul.
În ceea ce mă privește, cărțile de genul ăsta mi se par o recuperare absolut necesară, dacă nu chiar revelatoare, iar experiența mea de teren – adică întâlnirile cu copii de gimnaziu la care particip de câțiva ani – mi-a întărit convingerea că accesul la tot ce înseamnă istorie recentă trebuie gestionat cu foarte multă atenție și inteligență.
Adina Popescu scrie de vreo douăzeci de ani cărți (și) pentru copii. Trilogia ei, O istorie secretă a Țării Vampirilor, este de departe cel mai ambițios proiect de recuperare în cheie modernă a mitologiei românești, iar în Povestiri pe Calea Moșilor, o altă carte de-a ei apărută tot la YoungArt, Adina Popescu își retrăiește copilăria petrecută în Bucureștiul secolului trecut.
A fost prima ei carte care m-a prins 100%, și n-am lăsat-o din mână până n-am terminat-o. Bucureștiul ei e unul pitoresc, plin de culori și de farmec – însă și de fantome: fantoma sărăciei, a fricii de a trebui să fii mereu în gardă ce vorbești și cu cine vorbești, fantoma lipsurilor de tot felul și a magazinelor goale prin care te plimbai ca la muzeu. Iată că spectrele acestea familiare se întorc acum într-o nouă colecție de povestiri, care sondează tot acel comunism al lucrurilor mărunte, comunismul „domestic” din anii ’80, după cum îl numește chiar autoarea într-un interviu recent.
Vine vacanța cu trenul din Franța, volum apărut în 2022, adună amintiri din vacanțele petrecute de autoare în anii ’80 „la munte”, „la mare” și „în orice împrejurare”, acestea fiind și titlurile pe care le poartă cele trei părți ale cărții. Există trei personaje principale, Adina și părinții ei, Doina și Anton. Întâmplările petrecute în diferite stațiuni turistice ale patriei, în tabără sau la Cluj, la bunici, au pe lângă valoarea literară, o foarte utilă valoare documentară. Pentru cineva curios cum era să bați țara în lung și-n lat într-o perioadă în care lipsurile de tot felul întunecau deja în bună parte bucuria pe care ar trebui s-o aducă concediul/vacanța, cartea asta e aur curat. Memoria Adinei Popescu e prodigioasă, iar observațiile punctuale legate de traiul de zi cu zi stârnesc ecouri nebănuite în mintea celor care au trăit vremurile alea. Bine, eu sunt de două ori subiectiv: pe de o parte, mă număr printre cei care au copilărit în anii ‘80, iar de altă parte a cântărit greu faptul că o parte dintre vacanțele din carte s-au petrecut în cartierul clujean în care m-am născut și unde am trăit toată viața.
Deși amuzantă în multe momente, la un nivel mai adânc cartea emană un inevitabil aer de tristețe. E copleșitor uneori contrastul dintre așteptările fetiței născute în 1979 și realitate, pe de o parte, și felul în care era prezentată de către regimul comunist întreaga industrie a ospitalității, pe de altă parte. Mi-a plăcut mult de tot să reconstitui puzzle-ul de emoții și informații pe care ni-l pune la dispoziție volumul și mi-a făcut poftă de o nouă lectură a povestirilor de pe Calea Moșilor.
Pe site-ul editurii, cartea apare ca fiind destinată copiilor/adolescenților peste 14 ani. Ilustrațiile Bilyana Velikova însoțesc discret, dar foarte adecvat textele, iar albumul foto de la ultimele pagini, care conține fotografii din copilăria autoarei, e înduioșător și adaugă o notă de autenticitate unui volum perfect închegat.
