Răsfoind cărțile din biblioteca micului nostru Hugo (cel mai tânăr membru al familiei noastre), am dat peste una publicată de Editura orădeană CASA, intitulată Anotimpurile, o carte menită să le explice copiilor de azi cum se întâmplă de avem (sau aveam?!) patru anotimpuri, anume cum „soarele luminează și încălzește Pământul. Totuși, în decursul unui an, razele Soarelui ajung diferit pe Pământ. Din această cauză se formează cele patru anotimpuri” (Droop, 2020: 2). E greu de estimat felul în care va înțelege generația copiilor de grădiniță (sau chiar cea a școlarilor) prezența/absența unor anotimpuri din calendarul vieții lor anuale în condițiile în care clima din acest mileniu, deși „este o prezență masivă și inevitabilă”, pare „complet dereglată” (Boia, 2004: 5), aflându-se mereu la intersecția proceselor și fenomenelor meteorologice direct legate de încălzirea global, care, s-a demonstrat, „schimbă climatul în episoade de zdruncinare, în care caracteristicile climei sar de la o stare stabilă la alta” (Flannery, 2016: 107). Am avut norocul să îmi petrec întreaga copilărie și adolescență (chiar și o bună parte a tinereții) într-un climat temperat continental, cu patru anotimpuri – primăvara, vara, toamna și iarna –, fiecare dintre ele fiind marcată prin solstiții și echinocții și delimitată prin particularități rezultate „din poziția soarelui pe cer, din dinamica generală a atmosferei” (Gugiuman, Cotrău, 1975: 7). Faptul că asistam la această dinamică activă și diversă a atmosferei și la schimbarea de ritm din timpul anului, mi-a inspirat crearea unei imagini mentale proprii despre succesiunea și prezența fiecărui anotimp, o imagine (e adevărat, bazată pe simțuri), pe care o păstrez și azi în pofida inadecvării ei, anume: iarna văd dâmbul alb pentru săniuș de pe malul Mureșelului, din apropierea casei părintești din Arad; primăvara îmi aduce un incomparabil miros de pământ reavăn; vara înseamnă stropii de ploaie torențială pe pielea arsă de soare la ștrandul de pe Mureș; toamna e asociată cu gustul piersicilor albe cu gust amărui (Georgia Peaches), soi care se cultivă mai rar azi. Am constatat că, asemenea mie, există prozatori care își încredințează căutările (ano)timpurilor personajelor lor din dorința de găsi o corelație viabilă între starea atmosferei dintr-un loc sau altul și influența acesteia asupra individului, în orice parte a lumii s-ar afla el.
Nostalgia anotimpurilor
Probabil că pentru Generația Z, a zoomerilor, a digitalilor nativi, a post-milenialilor, amănuntele descriptive referitoare la vreme, adică, la o anumită stare a atmosferei la un moment dat, surprinse de personajele ce evoluează pe platforma narativă aleasă de autorii lor, nu ajung să fie semnificativ relevante. Însă s-ar putea ca la un stimul anume, să înceapă și ei să înțeleagă, poate chiar să dezvolte, o nostalgie după acele timpuri când elementele meteorologice erau percepute în complexitatea lor și, mai ales, în particularitatea lor de a se putea conecta la realitatea individului și de a putea influența starea de spirit a acestuia, particularitate evocată de protagonistul lui Amor Towles într-un moment critic din viața lui de surghiunit: „Când a început să se foiască, pe la nouă și jumătate, în clipele acelea fără formă de dinainte de trezie, Contele Aleksandr Ilici Rostov savura gustul zilei ce o să vină. Într-o oră o să fie în aerul cald de primăvară, la plimbare pe strada Tverskaia, cu mustața lui înfloritoare. Pe drum o să cumpere The Herald de la chioșcul din strada Gazetni, o să treacă pe lângă brutăria lui Filipov (…), iar apoi o să plece mai departe, spre întâlnirea cu bancherii lui” (Towles, 2018: 30).
Fără a crea ficțiuni climatice propriu-zise, mulți prozatori optează, într-o măsură mai mică sau mai mare, să alăture clima, acest factor de mediu socotit cel mai puternic și influent, dintre toți (vezi Boia, 2004: 22), condiției generale a personajelor lor, luând în considerare, în mod justificat, contribuția sa majoră la generarea diversității speciei umane, în termeni de „diversitate fizică, spirituală, intelectuală, morală” (42). Trecerea prin anotimpuri a personajelor lui Mihai Zamfir subliniază existența inevitabilă a unor modalități diferite de percepere și apropriere a proceselor și fenomenelor climaterice, tipice unei metropole aglomerate din zona temperată a Europei. Ca atare, „cartierul rezidențial în vremea tinereții părinților lui [Stere], înainte de demolări (…), în mahalaua largă prevestită de melodia viorilor și de mirosul fripturilor (…). Boarea caldă a lui septembrie aduce iar râsete și cântece, ca valurile mării la țărm” (Zamfir, 2004: 193), diferă de școala unde a învățat Maria Andone, fostă Cristea: „Viața ei s-a desfășurat în curtea unde intru eu acum, privind la același peisaj în scurgerea anotimpurilor, zăpada gri murdară din ianuarie, februarie și martie, lunile cele mai lungi ale anului școlar, florile de castan la apropierea examenelor; aici a petrecut câteva vacanțe nesfârșite, adăpostită de milă în cămin, atunci când mătușa ei se îmbolnăvise” (239).
Probabil că pentru Generația Z, a zoomerilor, a digitalilor nativi, a post-milenialilor, amănuntele descriptive referitoare la vreme, adică, la o anumită stare a atmosferei la un moment dat, surprinse de personajele ce evoluează pe platforma narativă aleasă de autorii lor, nu ajung să fie semnificativ relevante.
Există o categorie însemnată de teoreticieni interesați să găsească legătura dintre anotimpuri și starea de spirit a individului, felul în care operează creierul uman ca răspuns la ritmicitatea anuală a acestora în cursul procesului cognitiv de adaptare la cerințele variațiilor generate de contextul climatic local/regional; o constatare de acest fel mi-a atras atenția: variațiile anuale în funcția cognitivă a creierului pot contribui la explicarea schimbărilor cognitive intraindividuale care au loc în momente specifice ale anului (vezi Meyer et al., 2016: 3066). Este exact momentul când Arthur Maxley se retrage în umbra unor anotimpuri trecute din viața lui: „Ăsta e timpul cel mai bun din viață (…). Timpul care s-a dus. Timpul verii, când frunzele copacilor se împletesc cu lumina irizată. Întotdeauna se gândea la copilăria lu ca la o vară nesfârșită în care fericirea leneșă îi moleșea și îi încânta trupul și mintea. Să-și amintească vara și alergatul prin iarba înaltă. Soarele îi scălda brațele și picioarele, colorându-le într-o nuanță de cafeniu și el era perfect și nu avea habar de nimic și așa se derulau după-amiezile (…). Și, în ziua nesfârșită de vară care era copilăria lui, ascultaseră împreună [cu mama lui], uimiți și tăcuți, șopotul apei [pârâului], se încălziseră la soare (…). Respiraseră împreună în liniște, cu reverență, conștienți amândoi de respirația pământului” (Williams, 2020: 57-8).
Scurte incursiuni fenologice
Caracteristicile anotimpurilor sunt adesea puse în evidență de autori prin imersiunea personajelor într-un mediu natural vegetal, supus impactului schimbărilor climatice și meteorologice, o metodă – metoda fenologică – pe care cunoscătorii o utilizează în analizarea anotimpurilor prin studierea „fenomenelor vegetale – înflorirea, coacerea – a căror variabilitate trebuie să corespundă acestor variațiuni” (Boia, 2004: 83). Am ales un exemplu care ilustrează și descrie o vară tipic bucureșteană în viziunea protagonistului lui Mihai Zamfir, Alexandru Șerban: „Vara se grăbește. În București ar trebui să fie primăvară suavă, zile de dinaintea Paștelui, muzică revărsîndu-se pe ușile deschise ale bisericilor, primii muguri în tufele de liliac… Peisajul s-a schimbat însă în cîteva zile. Verdele a izbucnit ca o explozie. În locul primăverii dulci, a năvălit căldura, acoperind de praf casele, mașinile, trotuarele; de acum încolo, pînă la primele ploi, respiri pe stradă un aer african, cu milioanele de particule infinitezimale vibrînd în fiecare rază de soare” (Zamfir, 2008: 570); și un alt exemplu al unei primăveri moscovite în viziunea Contelui Aleksandr Ilici Rostov, ca adolescent: „La Ceasul Leneș își făcuse prima dată un obicei din a citi într-un scaun înclinat. În zilele acelea minunate de primăvară, când livezile erau în floare și spicele se înălțau deasupra ierbii, el și Elena [sora lui] căutau un cotlon plăcut în care să trândăvească” (Towles, 2018: 35), și ca adult „A, sfârșitul primăverii… a rostit Contele spre Vasili (…). După tivul de la rochiile tinerelor doamne, să tot fie peste douăzeci de grade pe Tverskaia, deși e șapte seara. În câteva zile băieții o să șterpelească flori din Grădinile Aleksandr și Emil o să presare mazăre în farfurii” (283).
E interesant de observat felul în care se receptează (pe)trecerea anotimpurilor în vortexul evenimentelor de azi, în cărți și în realitate, dacă ele reprezintă o dimensiune existențială sau numai un șir de clișee mediatizate, dacă se urmează adagiul lui Vivaldi – „Anotimpurile trebuie trăite” – sau se ajunge la constatarea seacă a profesorului Nicolae Airinei că „aici, pe Intrarea Vergului, schimbarea anotimpurilor nu prea se observă” (Zamfir, 2020: 255). Alegerea e personală, reprezentativă pentru generațiile prezente, care adaugă o nouă variabilă imaginii despre lume, respectiv, climă, generând un nou context istoric, social, cultural.
Referințe
Boia, Lucian, 2004, Omul și clima. Teorii, scenarii, psihoze, București: Humanitas (trad. din franceză: Valentina Nicolaie)
Droop, Constanza, 2020 (2005), Anotimpurile, Oradea: Editura CASA, colecția DE CE, DE CE, DE CE? (trad. Monica Elena Chiru)
Flannery, Tim, 2016 (2008), The Weather Makers. Stăpânii climei. Istoricul și impactul viitor al schimbărilor climatice, București: Editura Seneca Lucius Annaeus (trad. Daniela Pandichi)
Gugiuman, Ion, Cotrău, Marțian, 1975, Elemente de climatologie urbană cu exemple din România, București: Editura Academia R.S.R.
Meyer, Christelle, Vincenzo Muto, Mathieu Jaspar, Caroline Kussé, Erik Lambot, Sarah L. Chellappa, Christian Degueldre, Evelyne Balteau, André Luxen, Benita Middleton, Simon N. Archer, Fabienne Collette, Derk-Jan Dijk, Christophe Phillips, Pierre Maquet, Gilles Vandewalle, ), Raport al PubMed Central (PMC): Proc Natl Acad Sci U S A. 2016 Mar 15; 113(11): 3066–3071. Publicat online 2016 Feb 8. doi: 10.1073/pnas.1518129113 (accesat în 30 ian.2022)
Towles, Amor, 2018 (2016), Un gentleman la Moscova, București: Nemira (trad. Dana Ionescu)
Williams, John, 2020 (1948), Nimic, doar noaptea, Iași: Polirom (trad. Ariadna Ponta)
Zamfir, Mihai, 2008, Educație tîrzie. Ediția a II-a, București: Cartea Românească
Zamfir, Mihai, 2020, În așteptare, Iași : Polirom
Zamfir, Mihai, 2004, Poveste de iarnă. Acasă, Iași: Polirom
