Cartea cu miliarde de portrete

Provocarea cărții lui Mircea Stanciu este destăinuirea micului om din fiecare dintre noi, cititorii, pe care, de altfel, orice povestitor îl cunoaște, la fel de tainic, în vis, cu ochii închiși chiar.

328 vizualizări
Citiți în 6 de minute
Provocarea cărții lui Mircea Stanciu este destăinuirea micului om din fiecare dintre noi, cititorii, pe care, de altfel, orice povestitor îl cunoaște, la fel de tainic, în vis, cu ochii închiși chiar.
Mircea Stanciu – Cartea omuleților, ilustrații de Ștefan Georgescu, editura Frontiera, 2021

Un povestitor visător ochește cititori caraghioși, curioși, aiuriți sau gânditori, prefăcându-și-i în personaje, le șoptește din când în când un refren magic – „și am început să visez că poate ești…” – după care trage cortina și suntem gata prinși în lumea câtorva dintre omuleții pe care îi născocește cu atât de mult talent.

Provocarea cărții lui Mircea Stanciu este destăinuirea micului om din fiecare dintre noi, cititorii, pe care, de altfel, orice povestitor îl cunoaște, la fel de tainic, în vis, cu ochii închiși chiar. Ne-am obișnuit din cărțile lui cu relatări simple, dar foarte autentic colorate. Pentru unii, povestirile acestea sunt oglinzi: ne putem vedea nostalgici fie după micii noștri oameni interiori, pe care i-am pitit demult, fie după aceia de care am vrea să ne lipim inimile. Fără îndoială că, după prima lectură, rămânem cumva dependenți de bunătatea pe care personajele o închipuie. În plus, pasiunile lor, năzuințele ori încurcăturile în care se prind uneori sunt, de fapt, propriile noastre istorii. Dintre miliardele de omuleți, autorul alege numai câțiva – îndeajuns de expresivi încât să umple un univers întreg.

Cu poftă de explorare, fetița călătoare face trasee prin locuri doar imaginate, însă nu se îndoiește vreodată că nu s-ar afla oriunde o poartă gândul: „Te afli pe vârful Himalaya – acum doar cu gândul, însă acolo unde îți rămâne gândul vreme îndelungată, acolo vei ajunge și tu într-o bună zi. Explorezi neîncetat”.

Pentru personajele fanteziste ale cărții realitatea este uneori prea strâmtă: lumea din afară nu li se adaptează, iar universul lor e mereu în altă parte. Așa apare, de pildă, fetița care cântă și desenează, într-o secvență care face cât un poem întreg și minunat scris: „Pentru tine, viața este o poezie care se scrie în inima ta. Visezi și cânți și nu-ți faci nicio grijă dacă astăzi 1+1 nu fac 2. Te bucuri mai mult de cealaltă matematică, a stelelor și a inimii (…) Privești pe geam cum plouă mărunt peste parcul unde teiul lui Eminescu își ține încă rădăcinile, iei un creion și, pe un petic de hârtie portocalie, începi să desenezi o creangă cum cade din tei, pentru că șase pitici se joacă în ea de-a v-ați ascunselea și se dau cu sania pe frunzele cu nervuri groase ca niște hârtoape și râd și se iau la harță. Intitulezi desenul Nu te supăra, frate și îți privești colegii ca după un geam”.

Unii omuleți par a fi comedieni, ca băiatul care și-a uitat pantalonii acasă și care pierde mereu ceva, alții vor să schimbe lumea inventând lucruri mărețe, pe când alții vor să o frângă în mii de semne de întrebare. Ceea ce nu-i scapă din vedere povestitorului, și nici personajele nu o pierd niciodată, este umanitatea dindărătul fiecărui chip și al fiecărei povești; „simțeam că-i înțeleg pe fiecare, fiindcă ceva anume îi unea pe toți”, ne spune la un moment dat, aruncându-ne în brațe una dintre cheile lecturii, anume aceea că diversitatea ne face umani.

E destul de dificil să încerci o descriere a cărților lui Mircea Stanciu poate și pentru că, aparent, nu ți se pun înainte foarte multe instrumente: o relatare simplă, care aduce mai degrabă a poem, și câteva personaje descrise elementar. Însă printre rânduri și personaje, cititorului i se oferă un mic spațiu al libertății de a se lăsa cucerit, pe care îi este îngăduit apoi să-l umple cu versiunea cea mai frumoasă a imaginației sale.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Critică”

Corporalități afective

Multe discuții indigeste (și inutile) au hăituit discursul criticii autohtone atunci când ele au avut ca

Noua smerenie

Proaspăt absolvent al rezidenței literare online „Qpoem”, Vlad Mușat își marca în 2020 debutul editorial cu