/

Iliada și Odiseea, varianta grafică a lui Garth Hinds

Ne îndrăgostim de cărți așa cum ne îndrăgostim de oameni, exagerând-le calitățile și ignorându-le defectele, ceea ce e absolut OK, atâta vreme cât nu încercăm să le vârâm cu forța pe gâtul celorlalți.

406 vizualizări
Citiți în 8 de minute
Iliada și Odiseea, romane grafice de Gareth Hinds, traducere de Andrei Pogacias, Humanitas Junior, București, 2021

„Bună, mămici, fetița mea nu vrea nici în ruptul capului să citească. Cu ce îi recomandați să înceapă?” Întâlnesc întrebarea asta săptămânal pe grupurile dedicate cărților pentru copii și de fiecare dată mă instalez comod în fața ecranului cu o imaginară pungă de popcorn în brațe, pentru că știu ce urmează. Inevitabil, jumătate dintre cei care răspund vor recomanda cărțile cu care au crescut ei, cu douăzeci, treizeci sau patruzeci de ani în urmă. La Medeleni. Oliver Twist. Singur pe lume. Toată colecția Jules Verne și romanele cu Winnetou. Cineva va pomeni probabil și de Harry Potter, dar cireașa de pe tort (pun intended), sunt Cireșarii lui C. Chiriță.

Sigur, cumva e și firesc. Într-o măsură mult mai mare decât poate realizăm, purtăm cu noi moștenirea lecturilor formatoare din prima parte a vieții, cele care ne-au deschis ochii asupra lumii exterioare sau lăuntrice. Ne îndrăgostim de cărți așa cum ne îndrăgostim de oameni, exagerând-le calitățile și ignorându-le defectele, ceea ce e absolut OK, atâta vreme cât nu încercăm să le vârâm cu forța pe gâtul celorlalți.

Chiar așa, ce cărți îi recomanzi unui copil sau unui adolescent care nu vrea să citească? Ideal e să afli cam ce-l interesează și să pornești de acolo. Știu că ție ți-a plăcut la nebunie Harry Potter și îi crezi nebuni pe cei care nu rezonează cu seria scrisă de J.K. Rowling. Dar n-o să ai succes dacă îi servești unui începător șase cărămizi de cărți care împreună ocupă o jumătate de raft de bibliotecă. Chiar dacă uităm asta din când în când, și copiii sunt oameni, ceea ce înseamnă că au preocupări, sensibilități, preferințe și antipatii. Deci, caută-le. Totuși, dacă informațiile astea lipsesc, sunt mari șanse să-l convingi să înceapă cu un roman grafic sau cu niște benzi desenate.

Trebuie înțeles că o bandă desenată sau un roman grafic nu reprezintă un înlocuitor al cărții clasice. Dacă e să ne luăm după Scott McCloud, extraordinar practicant și teoretician al culturii BD-urilor, istoriile create folosind mijloace care privilegiază partea grafică sunt cel puțin la fel de vechi ca acelea care uzează de cuvinte. Așa că nu, BD-urile nu sunt mai puțin decât ceea ce ți-au băgat ție în cap profii în anii ‘70-‘80 că ar însemna literatură adevărată. Ele sunt pur și simplu o formă de exprimare alternativă.


Mărturisesc că nu m-am dat niciodată în vânt după mitologie, mai ales după cea greacă. La vârsta la care subiectul ar fi trebuit să-mi stârnească interesul, standardul promovat de establishment erau celebrele Legende ale Olimpului scrise de Al. Mitru. Carte de căpătâi pentru orice școlar din anii ’80, mie mi se părea cam greoaie. Nu reușeam să mă descurc în puzderia de nume și ființe dotate cu superputeri, în ciuda faptului că se dedau unor fapte reprobabile care ar fi trebuit să-mi stârnească măcar curiozitatea. Găseam mult mai fascinante legendele și miturile Americii de Sud, pe care le găsisem culese într-o antologie publicată în colecția bpt. Ar fi fost imposibil să știu atunci că accesul la zona asta mi-ar fi fost mult ușurat de o carte ce urma să apară peste câteva zeci de ani, sub forma unui roman grafic.

Garth Hinds e un tip care se ocupă, printre altele, cu transpunerea în registru grafic a unor opere literare monumentale, acele cărți celebre intrate în conștiința culturală colectivă, pe care toată lumea se laudă că le-a citit, dar cel mai probabil n-a făcut-o. De-a lungul timpului, Hinds a făcut adaptări după Macbeth, Beowulf, Romeo şi Julieta, Regele Lear, Neguţătorul din Veneţia sau povestirile lui Edgar Allan Poe. În 2011 a primit Premiul Literary Lights for Children acordat de Boston Public Library.

Iliada și Odiseea sunt două cărți scrise (cel mai probabil) de un grec pe nume Homer care a trăit acum aproape trei mii de ani. Stați liniștiți, n-o să vă povestesc ce se întâmplă în ele și nici spoilere n-o să vă dau. Că vă dați sau nu seama, cunoașteți deja povestea din miile de cărți și filme care s-au bazat pe ea. Iar varianta lui Garth Hinds e imbatabilă.

Limbajul e ales de el cu grijă, iar povestea e ușor schematizată, fiind foarte ușor de urmărit chiar și pentru cineva cu un attention span sensibil diminuat. Adică e un text gândit anume pentru copii, cu un fir narativ atât de limpede, încât mi-a lămurit și mie niște zone gri. Ambele volume sunt un excelent punct de plecare nu doar pentru lectură în general, ci și pentru a pune bazele unui bagaj minim de cultură generală. Chiar dacă sunt recomandate după vârsta de 12 ani, merg fără probleme și la vârste puțin mai fragede.

Alex Moldovan s-a născut în 1977 la Cluj, unde locuiește și acum. E pasionat de literatura pentru copii, de jazz și e voluntar la o asociaţie pentru protecţia animalelor. A terminat Filozofia, a tradus peste treizeci de cărţi și a fost librar. După ani, a simţit din nou nevoia să scrie și și-a făcut un blog. I-a spus Bicicleta galbenă. În 2016 a publicat la Editura Arthur primul său roman pentru copii, Olguţa și un bunic de milioane. Băiețelul care se putea mușca de nas e primul său album ilustrat.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Cartea pentru copii”

Regina broaştelor

După ce te pierzi și te regăsești printre ilustrațiile uluitoare și pline de viață, povestea poate

Cireșarii

Cartea asta este una dintre veșnicele recomandări de
lectură pe care adulții care au crescut cu ea

1001 de nopți

Prezenta ediție e o repovestire pentru cei mici a basmelor arabe și îi aparține scriitorului Eusebiu