/

Tot ce e înăuntru și chiar mai mult

Voce activă a comunității imigranților haitieni și implicată în producția de documentare care abordează problemele comunității, cărțile sale de eseuri, memorialistică sau ficțiune sînt construite invariabil în jurul aceleiași teme și încearcă să răspundă la o întrebare fundamentală […]: cum poți descrie durerea celuilalt?

161 vizualizări
Citiți în 8 de minute
Edwidge Danticat, Tot ce e înăuntru, traducere de Anca Dumitrescu și Elena Marcu, Editura Black Button Books, 2021

Cîștigător anul trecut a trei mari premii literare (National Book Critics Circle Award, Story Prize și Vilcek Prize in Literature), acest volum de povestiri al, de altfel, ultra-premiatei și respectatei prozatoare americane de origine haitiană Edwidge Danticat (n. 1969), cuprinde opt proze cu imigranți haitieni din Miami despre relațiile de familie, de cuplu sau cu țara lăsată în urmă – cartea adăugîndu-se, astfel, seriei de volume de povestiri pe tema condiției imigranților traduse la noi în ultimii ani: Jhumpa Lahiri, Interpretul de maladii (Editura Nemira), Viet Thanh Nguyen, Refugiaţi (Editura ART), Junot Díaz, Sufocare și Chimamanda Ngozi Adichie, Ce simţi în jurul gîtului (ambele la Black Button Books).

Ajunsă în State la vîrsta de 12 ani, pe urmele părinților, după ce fusese crescută de unchi și mătuși, Edwidge Danticat a studiat literatura franceză, a absolvit cursul de creative writing de la Brown University, iar acum predă ea însăși la New York și Miami. Voce activă a comunității imigranților haitieni și implicată în producția de documentare care abordează problemele comunității, cărțile sale de eseuri, memorialistică sau ficțiune sînt construite invariabil în jurul aceleiași teme și încearcă să răspundă la o întrebare fundamentală, formulată ca atare în eseul Create Dangerously: The Imigrant Artist ar Work: cum poți descrie durerea celuilalt?

Finalul prea explicit este însă simptomatic pentru felul în care Edwidge Danticat alege să expună condiția haitienilor. În „Ofertă de logodnă la Port-au-Prince” o fată săracă și naivă este păcălită de o astfel de promisiune și se îmbolnăvește cu HIV. În „Răsărit, apus” o bunică cu început de Alzheimer pare că înscenează o situație cu potențial tragic doar pentru a o scoate, prin șoc, pe fiica ei din depresia post-partum.

Motiv pentru care, naratorii povestirilor lui Edwidge Danticat sînt scriitori sau artiști, jurnaliști sau activiști, martori, uneori implicați, ai durerii haitienilor fără nume, mulți rămași sau întorși acasă. În povestirea „Cadoul” (vîrful cărții), o pictoriță se confruntă cu încercarea de a surprinde într-un tablou suferința unui bărbat, căruia îi devenise amantă, atunci cînd acesta își pierde, în cutremurul din 2010, soția, fiica și un picior. „Cînd pictezi un cutremur, pictezi monștri tectonici devorînd pămîntul? Sau îi desenezi pe iubitul tău, pe soția lui moartă și pe fiica lui moartă?”, se întreabă amanta artistă. Întîlnirea celor doi (foști) amanți, după șapte luni de la tragedie, și taman de 4 Iulie, este plină de tensiune și de întrebări, dintre care cele mai multe nu pot fi rostite.

În „Șapte povești” o scriitoare din Brooklyn este invitată să viziteze o țară din Caraibe de însăși soția președintelui, nimeni alta decît fosta ei tovarășă de joacă din copilărie, pe cînd se refugiase împreună cu mama ei în urma asasinării tatălui, prim-ministrul de atunci al nenumitei țări. Scriitoarea vede deopotrivă luxul protipendadei și sărăcia oamenilor de rînd, iar finalul sejurului, cînd participă la nunta ministrului de Finanțe cu o faimoasă atletă pe o plajă mirifică numită Ma`afa (termen în dialect pentru sclavagismul african), conferă povestirii calitatea de parabolă.

Finalul prea explicit este însă simptomatic pentru felul în care Edwidge Danticat alege să expună condiția haitienilor.

O altă proză construită pe relația dintre martori și suferinzi este „Baloane cu aer cald”, unde naratoarea, fiică de imigranți ajunsă la colegiu datorită unui program educațional, are drept colegă de cameră la cămin pe însăși fiica șefului departamentului de Studii Caribiene, care și-a tatuat versul „Je est un autre” și se pregătește să renunțe la studii pentru a lucra ca ong-istă cu victimele violurilor de „acasă”, din Port-au-Prince. Cele două fete reprezintă, așadar, două tipologii de imigranți haitieni, săraca și privilegiata, fiecare cu propriile amintiri și perspective, suferințe și frustrări, responsabilități și vinovății legate de țara natală, respectiv țara de origine.

Finalul prea explicit este însă simptomatic pentru felul în care Edwidge Danticat alege să expună condiția haitienilor. În „Ofertă de logodnă la Port-au-Prince” o fată săracă și naivă este păcălită de o astfel de promisiune și se îmbolnăvește cu HIV. În „Răsărit, apus” o bunică cu început de Alzheimer pare că înscenează o situație cu potențial tragic doar pentru a o scoate, prin șoc, pe fiica ei din depresia post-partum. În „Neînregistrat”, un imigrant ilegal, salvat de la înec de o imigrantă văduvă cu un copil, intră în rolul soțului/tatălui doar pentru a muri și el într-un accident pe șantier, perpetuînd tragedia.

În „Dosas”, o asistentă, care are în îngrijire un bătrîn invalid, își oferă toate economiile fostului ei soț, întors în Haiti, pentru a plăti răscumpărarea actualei sale iubite răpite, nimeni alta decît fosta ei prietenă cea mai bună. În ciuda situației, povestirea are umor și, precum „Cadoul”, o notă erotică ce mai relaxează tonul întunecat al cărții.

MARIUS CHIVU, n. 1978. Scriitor, traducător şi cronicar literar. În 2003 a câştigat prima ediţie a Festivalului de Poezie „Prometheus“ de la Sfântu Gheorghe, Tulcea. A debutat cu volumul de poezie Vântureasa de plastic (Editura Brumar, 2012 / La ventolière en plastique, traduit par Fanny Chartres, Éditions MEO, 2015; premiul pentru debut al USR şi cel al revistei Observator cultural; nominalizări la premiile Cartea Anului, acordat de revista România literară, şi Cartea de Poezie a Anului, acordat de Radio România Cultural). A publicat jurnalele de călătorie Trei săptămâni în Anzi (Humanitas, 2016) şi Trei săptămâni în Himalaya (Humanitas, 2012, 2016), volumul de proză scurtă Sfârşit de sezon (Polirom, 2014) şi cartea de interviuri Ce-a vrut să spună autorul (Polirom, 2013). A mai publicat poezie în antologiile: Tu, înainte de toate (coord. Cosmin Perţa, Paralela 45, 2018), Bucureşti ’21. Epopee participativă (coord. Svetlana Cârstean, ARCUB, 2015), Lumina din cuvinte (coord. Irina Petraş, Editura Școala Ardeleană, 2015), Poets in Transylvania (coord. Radu Vancu & Dragoş Varga, Editura Armanis, 2014) şi Cele mai frumoase poeme din 2012 (coord. Claudiu Komartin & Radu Vancu, Tracus Arte, 2013). A editat antologiile de poezie: Singurătatea nobleţele ei de Petre Stoica (Cartier, 2017), Dans de Nina Cassian (CD-carte, Casa Radio, 2017), 111 cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română (împreună cu Radu Vancu, Nemira, 2016), 111 cele mai frumoase poeme de G. Bacovia (Nemira, 2015) şi Trandafirul negru de Ştefan Aug. Doinaş (CD-carte, Casa Radio, 2012). Este redactor-editor al revistelor Dilema veche şi Iocan (alături de Florin Iaru & Cristian Teodorescu), precum şi realizatorul emisiunii cu scriitori „All You Can Read“ de pe www.UrbanSunsets.com. Poezia sa a fost tradusă în franceză, suedeză, engleză, polonă, spaniolă şi catalană. Pasaje din Vântureasa de plastic sunt reproduse în Muzeul Mamei din Petrila, creat de ilustratorul Ion Barbu în 2013.

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Flashbook”

Tolstoi pedigree

Tolstaia sugerează că literatura personală, trecută prin proba timpului și, mai ales, prin filtrul capricios al

Dragostea și imigrația

Protagoniștii sînt, cu o singură excepție, imigranți indieni din Boston, imediat după stabilirea în State, confruntați

Femei neliniștite

În volumul de față întîlnim și adolescente încurcate de menstruație sau de fizicul neatrăgător, și femei

Proza scurtă: 5 din 2020

Cu numai două cărți publicate în 17 ani (cealaltă fiind Povestea vieții tale, Nemira), multi-premiatul și