După 48 de ani, opera majoră a scriitorului Sașa Pană, Născut în ’02, publicată într-o nouă ediție în colecția ANANSI. World Fiction

Recent, o nouă ediție, revăzută, a autobiografiei scriitorului Sașa Pană, volumul Născut în ’02, o fascinantă frescă a societății românești din prima jumătate a secolului XX și un valoros portret de grup al avangardiștilor români, a fost publicată în cadrul colecției ANANSI. World Fiction a Editurii Pandora M. Noua ediție apare sub îngrijirea fiului autorului, gazetarul Vladimir Pană, unul dintre cei mai respectați colecționari și specialiști în fenomenul avangardei autohtone.

1137 vizualizări
Citiți în 6 de minute

„Sunt anumite cărți care trebuie să fie prezente mereu în librării pentru ca noi să putem afirma, fără dubiu, că avem o piață de carte sănătoasă. Născut în ’02 este o asemenea carte, o autobiografie unică, o capsulă a timpului ce documentează mai multe epoci, dar și o mărturie fascinantă din interiorul fenomenului avangardei românești”, a declarat scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției ANANSI. World Fiction.

Publicat pentru prima dată în anul 1973, cu opt ani înaintea morții autorului, volumul Născut în ’02 este una dintre acele cărți esențiale care lipseau din librăriile și bibliotecile celor mai tineri cercetători ai istoriei literaturii române. Textul noii ediții îi urmează fidel structura și compoziția. Au fost operate mici modificări, păstrându-se însă unele forme ce reflectă particularitățile limbii unei epoci și ale stilului celui care a făcut notațiile.

„AMINTIRI? EVOCĂRI? MEMORII? În primul rînd, amintiri.

Amintiri dintr-o viață dublă, triplă, cvadruplă: de scriitor, de medic, de militar «de carieră» și de luptător social… Memoria mea e bună. Un proverb rusesc (citat de Ilya Ehrenburg în primele pagini ale amintirilor sale) spune: «Viața e grea pentru cine își amintește totul». Sînt dintre aceștia. Mai sînt colecționar, aproape maniac. Nici o carte poștală, scrisoare sau bilețel primite începînd de prin 1919 nu am aruncat…

Născut în ’02 nu va fi doar cartea unei vieți, ci totodată, și mai ales, a unei epoci. Decenii am ținut un jurnal în care am consemnat evenimentele la care participam zi de zi. Dar și altele pe plan european, mondial, cînd era cazul. Poate, cîndva, acele caiete vor interesa ca atare, ca materie primă. Deocamdată ele vor fi un adjuvant al memoriei…”

(Sașa Pană)

Pe numele său real Alexander Binder, Saşa Pană s-a născut pe 8 august 1902, la București. Apreciat exponent al literaturii române de avangardă din prima jumătate a secolului XX, fondatorul revistei unu, întâiul editor al scrierilor lui Urmuz, al primelor poeme ale lui Tristan Tzara și traducătorul unora dintre operele valoroase ale lui Paul Eluard, Jean Cassou sau Loys Masson, Sașa Pană a urmat Facultatea de Medicină. După ce obţine, în 1927, diploma de medic militar, încercând să calce pe urmele tatălui său, se dedică vocaţiei sale adevărate – scrisul, animând mişcările literare de avangardă din România.

A debutat editorial cu volumul de poeme simboliste Răbojul unui muritor, în anul 1926. A continuat să scrie, publicând un număr substanțial de volume: Diagrame, Echinox arbitrar, Viața romanțată a lui Dumnezeu, Cuvîntul talisman, Călătorie cu funicularul, Iarba fiarelor, Vladimir, Munții noaptea neliniștea, Atentat la bunele tabieturi ș.a.

În 1929, înfiinţează revista de avangardă unu şi editura cu acelaşi nume, pe care le autofinanţează şi sub egida cărora vor apărea cele mai reprezentative volume ale promotorilor mişcărilor avangardiste, printre care şi Urmuz, Tristan Tzara, Ilarie Voronca. „Manifestul” lui Pană, publicat în paginile revistei unu, exprima cel mai clar crezul artistic al mişcării – dorinţa explicită de a rupe legăturile cu tradiţia literară şi intenţia de a reinventa literatura: „Combină verb / abcdefghijklmnopqrstuvwxyz  / = arta ritm viteză neprevăzut granit / guttenberg reînvii”.

În 1966 a apărut prima antologie a operei sale poetice, Poeme şi poezii, iar, în 1973, impresionantul volum de memorialistică Născut în ’02 despre care criticul literar Paul Cernat spunea că este „cea mai substanțială istorie a avangardei autohtone scrisă de un insider”.

Sașa Pană moare opt ani mai târziu, la 22 august 1981.



ANANSI. World Fiction este cea mai recentă colecție dedicată traducerilor din literatura universală de pe piața de carte din România. Noul proiect editorial, coordonat de scriitorul și editorul Bogdan-Alexandru Stănescu, a fost lansat la finalul lunii septembrie 2020. Așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, colecția ANANSI. World Fiction include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Știri și anunțuri”