Premiul Jean-Jacques Rousseau pentru autobiografie
Grand Prix des Lectrices de ELLE 2020 – Document
Crescută de o mamă divorţată, V. încearcă să umple prin lecturi golul lăsat de tatăl absent. La treisprezece ani, în timpul unui dineu monden, îl întîlneşte pe G., un scriitor cu reputaţie scandaloasă. De la primele schimburi de priviri, e subjugată de charisma acestui bărbat de cincizeci de ani, de atenţia pe care i-o acordă. Mai tîrziu, G. îi declară că o iubeşte şi că n-o să-i facă nici un rău. Deşi are doar paisprezece ani, V. i se oferă trup şi suflet. Intervenţia poliţiei nu face decît să întărească această idilă periculos de romanescă. Dar deziluzia este teribilă cînd V. îşi dă seama că G. a făcut întotdeauna colecţie de iubiri adolescentine şi practică turismul sexual în ţări unde minorii sînt vulnerabili. În spatele aparenţei flatante de om de litere se ascunde un prădător, acoperit de o bună parte din lumea literară. În ciuda rupturii, calvarul continuă, căci scriitorul nu încetează să o hărţuiască. După mai bine de treizeci de ani de la întîmplările de atunci, Vanessa Springora ne oferă acest text năucitor, înfăţişînd un proces de manipulare psihică impecabil orchestrat, precum şi ambiguitatea înspăimîntătoare în care se plasează victima îndrăgostită, care consimte la abuz. Dar, dincolo de experienţa personală, autoarea examinează derivele unei epoci şi conformismul unui mediu orbit de talent şi de celebritate.
„Springora spunea despre cartea ei că este ca un mesaj într-o sticlă. Nu vă imaginaţi însă o sticlă rătăcită pe valurile mării, purtîndu-şi răvaşul disperat în zări îndepărtate. Consimţămîntul e un cocktail Molotov aruncat în faţa establishmentului francez, o operă de o furie extrem de bine controlată, ameţitoare.” (The New York Times)
„O poveste cutremurătoare despre abuzul asupra unui copil şi parizienii sofisticaţi care au întors capul… Springora este o scriitoare elegantă, de o sensibilitate usturătoare.” (Kirkus Reviews)
„De o precizie implacabilă, Consimţămîntul aruncă o lumină rece, necruţătoare asupra zonei tulburi în care trăieşte orice fiinţă aflată sub dominaţia cuiva.” (L’Obs)
„Obosit să mai lupte, G. a încetat să mă mai hăituiască cu scrisorile lui, cu telefoanele la mama acasă, pe care o implora până acum, la orice oră din zi şi din noapte, să mă împiedice să rup legătura cu el.
Youri a început să ocupe din ce în ce mai mult loc în viaţa mea. El mi‑a dat curajul să mă despart de G. şi să rezist încercărilor lui îndârjite de a mă face să mă răzgândesc. Am şaisprezece ani şi m‑am mutat la Youri, care încă locuieşte cu mama lui. A mea nu s‑a împotrivit. Relaţia cu ea nu e tocmai cea mai liniştită. Îi reproşez mereu că nu m‑a ocrotit destul. Îmi răspunde că supărarea mea e nedreaptă, că nu a făcut decât să‑mi respecte dorinţele, că m‑a lăsat să‑mi trăiesc viaţa aşa cum vreau.
— Tu te culcai cu el, şi tot eu sunt cea care trebuie să‑ţi ceară ţie scuze? îmi aruncă ea într‑o zi.
— Şi faptul că aproape n‑am mai călcat pe la şcoală, că nu o dată a fost cât pe ce să fiu exmatriculată nu ţi‑a dat deloc de gândit? Ai fi putut să‑ţi dai seama că lucrurile nu merg chiar grozav, nu?
Dar dialogul e cu neputinţă. Logic, dacă a acceptat relaţia mea cu G. înseamnă că mă considera deja adult. Şi, drept urmare, eu şi numai eu sunt cea care trebuie să‑şi asume alegerile.
Din momentul acela nu‑mi mai doresc decât un singur lucru, să duc din nou o viaţă normală, o viaţă de adolescentă de vârsta mea şi, mai ales, să nu ies cu nimic în evidenţă, să fiu ca toată lumea. Lucrurile ar trebui să fie mai uşoare acum. Sunt la liceu. O să mă întorc la şcoală. N‑o să bag în seamă privirile pe care mi le aruncă ceilalţi elevi pe furiş, o să mi se rupă de bârfele care încep să circule printre profi: „Hei, ai văzut, e fata aia care tocmai a intrat într‑a noua, cică G.M. venea în fiecare zi s‑o aştepte la ieşire, mi‑au povestit mie nişte colegi de la Prévert… Îţi dai seama, şi părinţii erau de acord cu asta!“. Într‑o zi, când tocmai beam o cafea la tejgheaua bistroului unde mai ard gazul elevii între două ore de curs, un profesor se aşază lângă mine. Mă înştiinţează că se vorbeşte despre mine în cancelarie. „Tu eşti fata care se întâlnea cu G.M.? I‑am citit toate cărţile. Sunt un admirator de‑al lui.“
Ar fi fost aşa mişto dac‑aş fi putut să‑i răspund: „Serios? Atunci eşti un porc împuţit…“. Dar, desigur, trebuie să fac frumos acum. Zâmbesc politicos, achit nota şi plec încercând să uit privirea libidinoasă spre sânii mei.
Nu‑i uşor să‑ţi recapeţi virginitatea.
Într‑o altă zi, mă opreşte un tip pe o străduţă de prin împrejurimile liceului. Ştie cum mă cheamă. Îmi povesteşte că m‑a văzut de mai multe ori prin cartier cu G. în urmă cu câteva luni. Îmi aruncă în faţă tot felul de obscenităţi, înflorind pe marginea a tot ce ştiu probabil acum să fac în pat datorită lui G. O adevărată eroină a lui Sade!
Nimic nu‑i excită mai tare pe anumiţi domni în vârstă decât gândul la o fată complet depravată.
O iau la fugă şi ajung în clasă cu lacrimi în ochi.
Youri face tot ce poate ca să‑mi tempereze accesele de melancolie, pe care le găseşte greu de suportat, mai ales că i se par nejustificate. „Dar uită‑te la tine, eşti tânără, ai toată viaţa înainte. Zâmbeşte!“ Numai că eu sunt un ghem de furie care se dă de ceasul morţii să se prefacă necontenit că totul e bine, să lase impresia că e aşa. Încerc să înăbuş furia asta, o ascund îndreptând‑o asupra mea. Eu sunt de vină. Aiurita, curva, uşuratica, complicea unui pedofil care justifică prin scrisorile ei de tânără îndrăgostită charterele spre Manila cu nenorociţi care şi‑o iau la labă uitandu‑se la fotografii cu boyscouts. Şi, când nu mai pot ascunde toată suferinţa asta, mă afund în stări depresive care mă determină să‑mi doresc un singur lucru: să dispar de pe faţa pământului.
Şi probabil numai Youri e‑n stare să vadă asta. El mă iubeşte, cu toată ardoarea celor douăzeci de ani ai lui, dar ce iubeşte el şi mai mult e să facă dragoste. Cum să te superi pe el pentru asta?
La momentul ăsta, în ce priveşte sexul, pendulez între omnipotenţă şi inerţie. Sunt curând cuprinsă de o stare vecină cu beţia, toată puterea asta! E atât de uşor să faci un bărbat fericit. Dar imediat, când vine momentul orgasmului, izbucnesc în lacrimi fără vreun motiv. Prea multă fericire e tot ce pot să‑i răspund când mă întreabă de ce plâng. Zile întregi nu suport să fiu atinsă. Şi pe urmă ciclul infernal se reia, îmi amintesc care e scopul meu în lumea asta nenorocită, să aduc plăcere bărbaţilor. E condiţia mea, statutul meu. Aşa că‑mi ofer din nou serviciile, cu zel şi o hotărâre disimulată de care ajung să mă conving singură. Mă prefac. Mă prefac că‑mi place să fac dragoste, că simt plăcere, că ştiu care‑i scopul tuturor acestor gesturi. În sinea mea, mi‑e ruşine că le execut cu atâta naturaleţe, când alţii abia se sărută pentru prima oară. Îmi dau seama foarte bine că am sărit o etapă. M‑am grăbit, am luat‑o prea din timp şi nu cu omul potrivit. Aş fi preferat să trăiesc toate aceste momente de intimitate cu Youri prima dată. Să fi fost el cel care mă iniţiază, primul meu iubit, prima mea dragoste. Nu îndrăznesc să‑i mărturisesc asta. Nu am încă suficientă încredere în mine, în el.
Şi, mai ales, nu pot să‑i spun că imaginea pe care mi‑e imposibil s‑o alung, de fiecare dată când fac dragoste cu el, e cea a lui G.
G. promisese totuşi să‑mi lase cea mai minunată amintire.”
Vizitați pagina cărții pe site-ul editurii Polirom.
