Puține lucruri mi se par mai grele decât să scrii o picture book. Una valoroasă, normal. Ca să fie totul clar, e vorba despre acele cărți destinate celor mai mici dintre copii, editate de obicei în format mediu sau mare, care conțin text puțin spre deloc, compensând în schimb prin ilustrații generoase. Genul de carte pe care nu puțini dintre vizitatorii librăriilor sunt tentați s-o cântărească sceptici în mână sau din priviri și să zică ceva de genul: „Pe chestia asta trebuie să dau eu 30 de lei?” sau „Dacă aș avea timp, aș putea scrie zece cărticele din astea pe zi.” Nu, n-ar putea. Sau ar putea, dar cu rezultate deplorabile, așa cum și sunt majoritatea producțiilor de gen de la noi sau de aiurea.
Pentru că par facile, s-au scris atât de multe albume ilustrate, încât pot fi trecute la categoria false friends. De fapt, avem aici chintesența literaturii pentru cei mici. E o formă comprimată care, grație conciziei forțate la maximum, trebuie să frizeze perfecțiunea, să obțină un maxim de efecte folosindu-se de un minim de mijloace. Când ai doar o frază pe pagină, fiecare cuvânt contează enorm, pentru că reprezintă un procent însemnat din corpul cărții. Totul e la vedere, și cea mai mică scăpare sau lipsă de cursivitate e taxabilă imediat. Mi se pare semnificativ faptul că astfel de cărți se regăsesc în topurile cu cele mai bune cărți ale tuturor timpurilor, că autori precum Maurice Sendak sau Oliver Jeffers au trecut de bariera recunoașterii internaționale alături de scriitori consacrați, autori ai unor cărți substanțial mai consistente.
E o fabulă modernă ilustrată incredibil despre o comunitate de broaște care duce o viață idilică, petrecându-și zilele „făcând ce fac de obicei broaștele: săreau și prindeau muște, dormeau după-amiaza sau se jucau cu libelulele”.
Din fericire, și publicul de la noi și-a sporit în ultima vreme exigențele, astfel că s-a trecut de la acceptarea nediferențiată a unor produse mediocre la o triere atentă a cărților ilustrate în funcție nu doar de calitatea autorilor, ci și a tiparului și a prezentării grafice. E un fapt la fel de îmbucurător ca încercarea editurilor, uneori cu eforturi considerabile, de a-și lucra cu tot mai multă grijă planurile editoriale pentru a răspunde acestor cerințe.
*
Italianul Marco Somà e unul dintre ilustratorii mei preferați. S-a născut în 1983, e profesor, lucrează ca ilustrator independent și e implicat în diverse activități educaționale cu copii. Cărțile lui au fost publicate la edituri din Italia și din străinătate. A participat la numeroase concursuri internaționale, cum ar fi Bienala de Ilustrație de la Bratislava din 2013, Târgul de Carte de la Bologna din 2011, 2013, 2014 și 2016 sau Expoziția de Artă Originală a Societății Ilustratorilor din New York din 2017. La noi, cea care și-a asumat sarcina de a-i edita cărțile e Editura Signatura, și a făcut-o în condiții grafice excelente. Pentru fani, urmează și alte volume în viitorul apropiat.
Regina broaștelor e cel de-al treilea titlu ilustrat de Somà tradus la Signatura, după Negustorul de fericire și Infinitul, fiind a doua oară când face echipă cu scriitorul Davide Cali, specializat și el în picture books și romane grafice.
Sub influența anturajului și a dorinței de mărire care se ascunde în orice om, pardon, în orice broască, proaspăta regină ajunge o privilegiată doar în virtutea faptului că există și are ceva pe cap.
E o fabulă modernă ilustrată incredibil despre o comunitate de broaște care duce o viață idilică, petrecându-și zilele „făcând ce fac de obicei broaștele: săreau și prindeau muște, dormeau după-amiaza sau se jucau cu libelulele”. A, și cântând OAC, OAC, OAC. Asta până când una dintre ele, doar pentru că ajunge întâmplător să poarte o coroană, se trezește proclamată conducătoarea broaștelor de pe lac. Totul se schimbă dramatic. Sub influența anturajului și a dorinței de mărire care se ascunde în orice om, pardon, în orice broască, proaspăta regină ajunge o privilegiată doar în virtutea faptului că există și are ceva pe cap. Cam ca în viață, ar putea spune un cârcotaș, ieșind din convenția literară. Una peste alta, regina își pierde coroana și, odată cu ea, privilegiile, fiind detronată cu scandal de către suratele sătule să trudească pentru ea, iar „pe lac lucrurile revin la normal. Nu mai există nicio regină și fiecare broască își prinde singură muștele acum. În nopțile de vară, toate broaștele cântă împreună același vechi cântec, cel care spune OAC, OAC, OAC”. Pe final, demitizarea e totală, dar vă las plăcerea de a descoperi singuri cum se produce.
După ce te pierzi și te regăsești printre ilustrațiile uluitoare și pline de viață, povestea poate fi folosită ca un excelent punct de plecare pentru o discuție despre relații de putere, corupție, guvernământ și despre oameni în general. Din fericire, umorul, construcția inteligentă și talentul lui Calli se ridică la înălțimea părții grafice, ceea ce, sunt sigur, a fost o provocare aproape la fel de mare ca plăcerea pe care o simți ca cititor al acestei cărți unice.
