Edward Lucas este un excelent jurnalist, analist și un neobosit observator al realităților din Europa de Est. În calitate de corespondent al The Economist, a radiografiat acest spațiu începând din 1986. Ultima lui carte se numește Joc dublu. Spionii, minciunile și mistificările Rusiei în Occident, apărută la editura Humanitas în 2018. Ea analizează într-un mod foarte articulat cum Rusia (URSS) din 1991 reușește să se reinventeze, hibridizând vechile obiceiuri și practici de tip KGB cu noua paradigmă social-media, precum și cu noi operațiuni menite a recâștiga teren geopolitic. Dacă până în 1991, URSS și structurile de securitate erau conduse de partid, noua securitate va prelua puterea după venirea lui Putin, controlând total politicul și restul societății. O reţetă, după unele voci, care ar fi găsit teren fertil şi în România sau fostul spaţiu de influenţă sovietic. De asemenea, folosirea tribunalelor şi a justiţiei împotriva duşmanilor este la ordinea zilei.
Memoria și simbolurile sovietice au rămas în noul ADN rusesc. De altfel, conform unor statistici, Stalin rămâne una din personalităţile cele mai populare ale Rusiei. Stabilitatea, autoritarismul, victoria din cel de-al Doilea Război Mondial şi afirmarea ca superputere mondială au contribuit la consolidarea simbolului stalinist.
Noua securitate rusească, sau „noua nobilime” cum o numește Andrei Soldatov, sintagmă preluată și de Lucas, este cea care dă tonul în Federația Rusă. Colapsul URSS în 1991, o „mare tragedie” cum o numește Putin, a fost cenușa din care a renăscut noul imperialism rusesc. Observăm cum noua elită din Rusia, sau „oligarhia dominată de securitate”, deși în război și cu o antipatie puternică față de Occident, nu ezită să-și trimită copiii la Oxford sau Harvard, să facă shopping în cele mai tari magazine din vest, în general trăind ca vesticii. Aparent nu există nicio contradicţie între modul de viaţă occidental şi dilema naţionalismului rus.
Autorul face o comparaţie interesantă între SVR (serviciul de informaţii externe) şi GRU (serviciul de informaţii al armatei). Elita ofiţerilor din SVR provine preponderent din mediul urban, educat, în general din pepinierele familiilor bune, conectate la sistem, în timp ce ofiţerii GRU vin din medii marginale, familii simple, mai de la ţară. „Munca murdară”, execuţiile duşmanilor Rusiei sunt lăsate în mâna GRU. Fostul lider cecen Jokar Dudayev, ucis în timp ce efectua o convorbire telefonică, fostul preşedinte cecen Zelimkhan Yandarbiyev, lichidat în Qatar, sunt opera în principal a GRU. Antrenarea şi dotarea cu armament a forţelor din Abhazia şi Osetia de Sud a fost făcută tot de GRU. Chiar şi execuţia lui Litvinenko ar fi fost opera celor de la GRU.
Mai mult, ziare britanice extrem de faimoase precum The Independent sau London Evening Sdandard sunt în mâinile unor ruşi, primul fiind deţinut de fiul unui fost ofiţer KGB, iar cel de-al doilea chiar de un oficial sovietic ataşat rezidenţei din Londra. Media este utilizată din plin pentru a promova interesele Kremlinului.
Aflăm cam ce talente speciale trebuie să aibă oamenii care aspiră la o carieră într-un astfel de domeniu. Persoane cu un farmec aparte, inteligente, manipulatoare, unde morala este doar un alt cuvânt din dicţionar, psihologi de mare calibru, capabili să flateze, să mintă, să urmărească în mod extrem de disciplinat nişte scopuri cât se poate de concrete, şi în general persoane cât se poate de şterse ca apariţie socială. Mitul eroului de tip Hollywood este spulberat fără drept de apel. Un spion adevărat aduce mai degrabă cu un corporatist-hipster şters din Pipera sau cu o fată plictisită de la HR, decât cu un Daniel Craig într-un Rolls Royce gonind prin Caraibe. Oameni care nu se feresc în niciun chip să folosească orice le permite imaginaţia pentru a obţine ceva. Psihopatie de manual, amestecată cu eficienţa corporatistă folosită în scopuri geopolitice. Deşi sună simplist, arta spionajului presupune enorm de multă disciplină şi rutină, rezistenţă la stres, muncă asiduă, camuflare perfectă şi mai ales răbdare. Aşteptarea care poate să dureze foarte mulţi ani până când nişte stele se aliniază şi formează contextul dorit pentru a se acţiona. Ţinta principală fiind omul, se urmăreşte în principal folosirea acestuia pentru a obţine informaţii. Nu este neglijat nimic: vulnerabilităţi financiare sau emoţionale, ego, şantaj, ideologie sau spiritul de aventură, pentru toate există reţete sau proceduri.â
Tineri asistenţi de origine rusă sau din fostul spaţiu sovietic lucrează în instiţutii precum Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, OSCE sau prin alte birouri ale birocraţiei bruxeleze. Foşti doctoranzi, cercetători, tineri, frumoşi, extrem de talentaţi, curajoşi dar şi extrem de ambiţioşi intră pe posturi de consilieri personali, urcând cu grijă, răbdare şi tact treptele profesionale şi acţionând chirurgical acolo unde este nevoie.
Este documentat cazul unui parlamentar britanic, pe nume Mike Hancock, membru în comisia de apărare a Camerei Comunelor, căsătorit, care se va îndrăgosti de o rusoaică cu 40 de ani mai tânără, care întreţinea legături sistematice cu un oficial din serviciile secrete ruseşti ataşat Ambasadei Rusiei din Londra. Diaspora rusească este un alt pivot, conform cărţii lui Lucas, pe care oficialii din serviciile ruseşti se bazează la nevoie. Cu atât mai mult cu cât cetăţeni ruşi din diaspora mai au familii acasă…
Spionii pot fi ataşati ambasadelor, în acest caz beneficiind şi de imunitate diplomatică sau pot activa separat de ambasadă – în acest caz vorbim de oameni extrem de bine pregătiţi, denumiţi în jargon „fantome” şi care nu beneficiază de imunitate diplomatică, aşa numiţii ilegali. Ilegalii sunt cei care vor fi pregătiţi extrem de mult timp, se integrează perfect în spaţiul în care lucrează, pot fura indentităţi ale unor persoane decedate şi pot sta ani sau zeci de ani fără să spioneze.
Un capitol total nou al acestei industrii speciale este tendinţa de a-i transparentiza pe spioni. Vorbim de o nouă generaţie de tinere talente cu profiluri pe Facebook, Linkedin sau Instagram. Petreceri fabuloase la Monaco, Londra, iahturi şi noduri sociale dintre cele mai diverse. Din acest amalgam exotic a făcut parte şi spioana Anna Chapman, o adevărată party girl cu relaţii dintre cele mai alese, care ajunge în Statele Unite via Londra. Din spionaj, Chapman ajunge în politică şi ulterior în televiziune, fiind prinsă la un moment dat datorită defectării unui oficial rus. Cartea enumeră câteva episoade de succes ale spionajului rusesc, cu detalii extrem de interesante, foarte asemănătoare cu ce se întâmplă în serialul „The Americans”. De exemplu, aflăm cum un estonian cu aspect de birocrat modest, de unchi inofensiv, a dat cea mai gravă lovitură împotriva NATO. Este considerat cel mai prolific spion împotriva organizației nord-atlantice.
Aplicând cu talent o altoire între securitate, sistem și practici interlope, birocrație și politic, sistemul de securitate a reușit să atingă niște succese clare și măsurabile. Vestul a fost lăsat în offside, într-o naivitate și o lipsă de răspuns pe măsură. Înșelătoria, cinismul, realpolitik-ul imoral, suplețea serviciilor de securitate rusești, disciplina și un curaj total au reușit să rejoace cartea geopolitică în favoarea Moscovei. Autorul subliniază apatia Vestului, în special serviciile de intelligence anglo-americane, care sunt dominate de naivitate, incompetență și o necunoaștere reală a spațiului estic. Vesticii ar fi faimoșii „idioți utili”, expresia celebră atribuită lui Lenin. Rusia este „statul mafiot” sau „statul pirat”, conform autorului. „Noua nobilime” joacă activ pe plan intern, utilizând metode de contracarare și control total asupra justiției, economiei și societății. De asemenea, ea a format o alianță cu Biserica Ortodoxă Rusă. Realități care pot părea SF în Vest, dar nu în Estul Europei.
Uniunea Europeană este prezentată și ea ca o alcătuire slabă, cu o birocrație incompetentă și dezbinată. În timp ce serviciile de intelligence vestice au o abordare ce ţine de obiective imediate, în funcţie de un decident politic – mereu altul, Rusia are obiective pe termen lung, nefiind nevoită să dea explicaţii pentru bugete, strategii sau metode niciunui decident în afară de Preşedinte, sau persoanelor apropiate acestuia. Se pare că spionajul rus are o eficienţă şi o inventivitate mult mai mare decât în timpul Războiului Rece. Edward Lucas plusează şi susţine că puterea şi capacitatea noului spionaj rus este la un nivel mult peste ce poate visa CIA. Moscova cunoaşte Vestul mult mai bine decât Vestul se cunoaşte pe sine.
Rămâne ca cei interesați de subiect, și mai ales decidenții să citească cu atenție această carte inedită, extrem de interesantă şi bine articulată.
