Alan Ayckbourn are 87 de ani și peste 90 de piese de teatru scrise. Dramaturg și regizor britanic, a fost și director artistic al Teatrului Stephen Joseph din Scarborough, unde aproape toate piesele sale au avut premiera. Tema bătătorită a căsniciilor aflate în dificultate are o sorginte autobiografică.
La Teatrul Regina Maria Oradea se joacă acum una din piesele sale: Cum iubește cealaltă jumătate/How the Other Half Loves – în regia lui Victor Olăhuț. E o farsă scrisă în 1969, cu șase personaje: Frank, Fiona, Bob, Teresa, William, Mary. O aventură adulterină între un bărbat căsătorit și soția șefului său dă naștere unor quiproquo-uri hilare, bazate pe confuzii neașteptate. Apeluri telefonice tainice, relații disfuncționale, infidelitate. Decorul semnat de Oana Cernea e multifuncțional, colorat, familial. Culori diferite, cupluri diferite. Surpriza totală instaurată de scriitor și servită impecabil de regizor înseamnă așezarea pe același platou scenic a două familii. Vorbesc când unii, când alții. Spectatorii acceptă rapid convenția celor două cupluri în salturi ubicue. Știm că sunt case diferite, timp diferit, dar se realizează o economie de mijloace scenice. Nu se schimbă decorul pentru scena următoare. În același spațiu, concomitent, două cupluri se unesc convențional. Invitații la cină, în seri succesive, împart aceeași masă. Cina unu și cina doi, atât de inventiv combinate! Actorii s-au descurcat de minune în trecerile rapide, fără a crea confuzii. Joacă excelent Elvira Rîmbu, Șerban Borda, Lucia Rogoz, Sebastian Lupu, Alexandru Rusu și Ioana Dragoș Gajdo – de nerecunoscut, într-un rol de compoziție. O actriță polimorfă, care poate trece de la personaje vijelioase, agitate, la – ca acum – o soție ștearsă, supusă, bleagă.
Publicul se recunoaște perfect în tribulațiile frenetice ale cuplurilor. Uși matinale, „periuța de dinți e pe ducă”, aluzii, replici contondente, stresuri ridicole, fricțiuni, vorbe de duh, gaguri. Dominația bârfologiei. ticuri și lanțul minciunilor nocive. Cum s-a ajuns acolo? Pentru că în căsnicie „se instalează acreala”. Sfatul suprem: „rezistați!”. Dar cum ? Există mici soluții subversive, care, de obicei, redefinesc „acreala”. Finalul (demn de o comedie) m-a trimis cu gândul la O noapte furtunoasă, când mai este ceva neclar, de tipul „toate le-am lămurit, dar să vă arăt ce am găsit pe pernele patului dumneaei…”
În timpul spectacolului se râde des, copios, puternic. E o nevoie acută de comedie. Panem et circenses. Iar aici e un umor rafinat, fără vulgarități gratuite, care transcende facilul. Riscul de a regiza comedii e mare, deoarece, dacă nu se râde la situațiile scontate, intervine eșecul regizoral. Dacă lumea se distrează, feedback-ul e acolo, spontan și covârșitor. Așadar Victor Olăhuț poate fi mulțumit: se râde! E meritul său de a fi șlefuit situațiile scenice, de a fi sudat trupa, de a fi trasat demersul narativ în volute comice.
