Poeme

Nu care cumva

	Nu care cumva să-mi plângi în pălmi de
	mânuri tăceri
	eu aici jinduind să vorbesc cu tine aspir la
	un te iubesc prin colțuri de atrii unde mă
	stânjenesc stenturile sub care mereu se adună
	praf mixturile de sentimente păr de pisică
	piese de lego
	tristeți care stau nemișcate ca zâmbetul de pe
	fața lui Buddha

	nu care cumva să-mi verși peste covor
	îmi zice ea, că eu fac salata, că așa și pe dincolo
        altfel fac urât, întreabă-mi soțul
	tu stai acolo în vârf de pat
	fumează bomboana aia cu eucalipt și
	pepene roșu

	nu care cumva să-mi scapi iaurt pe
	velura albastră a pantalonilor cu bănuți
	adevărați la picioare – ce? Nu ți i-am arătat?
	Ba ți i-am arătat
	ești tu o uitucă

	hai, nu mai plânge
	treci încoace târâtură mică și
	penală

	

nu plec dintr-una

	plec pe silabe și cuvintele parcă din gura mea
	despărțite ca prietenii după ce rămân fără bani
	într-o cârciumă săracă
	din anii ’90 tranșați de mineriadă
	plecăm despărțiți pe silabe pe care
	nesiliți de nimeni să răspundem
	le-am spus
	cum am pune cuburi de gheață în whiskey

	momentul nostru este savuros
	momentul nostru iubit de monstruos
	ca domnia lui țepeș din trei încercări

	iubita mea cu părul negru de zavragioaică
	îți rămân o fată dezbrăcată de sentimente
	de care atârnă rațiunea ca trena miresei
	o biserică uitată de lume circumscriind o stea

	scoica mea cu un colț ca de pagină care
	se-ntoarce să continuăm să citim povestea
	copilărie
	cu lanternele chinezești sub plăpumi
	chibritele după perdea

	mulțumesc întoarce ea – revin la nemurire
	să-ți dau un foc drept dar mocnit și uite:
	așa dintr-o înzăpezită pânză-n izgonire
	să port prin lume un râs stingher
	să caut altă omenire


	

această viață sportivă

	ne-a cam răzuit mușchii de striații de unde
	nemișcați ne deveniserăm cu toții netezi
	niște inimi întregi

	excuse le moi
		le minuit
			&
		la mort


	

*

aproape plângeam
	și devenise duminică
	zâmbetul tău
	o acoladă
	în canioane cade
            pe când
	în cascadă
	un râs cu gheare de pumă
	o bucurie simplă
	surâs după
	surâs

	

future in the past

	ne vom trezi că vom fi avut
	fără voia noastră de perdea
	căpșuni turtite și țintite sângerii
	mutilate sparte trupurile niște roze
	să răspândească lumini pe sub lumină
	dincolo de un aproape
	dinspre depărtare
	lumini geometrizate
	căpșuni în flăcări din drone
	peste un pământ
	vinovat martirizat necruțător
	și bucuria
	de a trăi achitat sau neachitat
	în contumacie
	sentința de a trăi din va fi fiind plecat înspre
	vom fi fost plecați spre nemurire
	se face drumul pe care ne risipim oasele
	țăndări
	ca pe rune-n a ne spune
	că viitorul din trecut este
	prezent
	la adunare


					Se dedică Ritei Francisca
	Cercuri retrase con în lenticular
	suprapuse
	extrase
	inimi pălmuite de reclame amar
	e vineri și ce întuneric, Agatha
	nisipie e mierea, Nicolae, fonciirea
	vineri e săptămâna gata
	ia-mă deoparte răsună talismanele de vise
	capetele uimirii pe rânduri
	răsar să ne întrebe
	duium de răspunsuri
	ia-mă deoparte răsună-mă la pătrat
	pe fiecare bigudiu un gând crucificat
	fond de ten alb, de nori risipiți
	pierdere de sens de cuvinte
	pe lung se așază un lat de minte
	de acuarele pe pleoape trăsniți

	câmpul e cerul mai verde
	cicoarea este excepția
	care confirmă decepția
	cerul câmpul care ne pierde
	din toată vederea de vede


Black coffee art Amzei

	o descercuire de pătrate
	gin fără
	inimi cu
	digresiuni de ceruri plate

	pești ai privirii de aproape
	angulară frecvență
	prin vodcă interferență
	cuvinte se-neacă în șoapte

	trece ea cu geaca neargă
	pe lângă este
	o dungă peste
	de cotor țin o fragă

	uncheși ai nemuririi și bărbile lor albe
	trec prin tăișul străzii
	prin vârfurile ascuțite ale ploii
	oglinzile cubice ale pavajului
	rețin mersuri săltate, distopii

	gin fără inimi și cerurile plate
	descercuire de oameni în piețe pătrate

ANTOLOGIA ATELIERULUI DE POEZIE „PRAGUL VAIDA”