serendipitate & non-abstinență
cea mai periculoasă descoperire pentru o ființă
este inabilitatea îndeplinirii dorinței pentru o altă ființă alături
și posibilitatea suplinirii absenței prin propriile resurse
ca să nu mai pomen(im/esc) de pierderea treptată a căinței
prin normalizarea rutinei
măcar există un chip inimaginabil care ascultând rugămințile
poate alege când să-și întoarcă celălalt obraz
și să asurzească la auzul vocii cunoscute
t r a n s ă
tot auzeam când eram mic că s-ar putea să doară
dacă o deschideam prea mult
acum nu-ți dai seama cât de mult vreau să se întâmple
ca tu să mă dezvălui forțat
ajută-mă să mă opresc
ce să fac cu mâinile astea ude
cu camera asta lichidă ce se scurge-n unghi nedeterminat
cu lumina brusc solidificată ce apasă pe umerii mei
cap plin de fum prea greu să mai stea înfipt în ceafă
deci las vântul să-mi rupă gâtul din rădăcină
picioare din plastilină incapabile să mă mai susțină
deci tălpile se evaporă-n lemnul gumat
prinde-te de oasele mele ca de barele din autobuz
urme în puloverul tău deșirat
colți oxiacetilenici
țipăt fără voce
intensitate redusă în sinapse
(de-aia le-am prins cu capse)
frică irațională ca o gheară penetrând spațiul dintre gratii
clipirea ascunzând sticlirea incandescentă a pupilei
sfârcul despicat
(nu eu ți l-am mușcat)
m-am trezit aici cu umbra spartă și-mprăștiată lângă mine ca un creier împușcat
oamenii-mi ciocăne în frunte ca-ntr-un
hublou de sticlă ce mă înconjoară
m-a pus dracu’ să mă nasc
când boii conduc și nebunii pasc
aud cum șobolanii mă mușcă
rozându-mi materialul
de mă-ntreb din mine când o să iasă animalul
sunt într-un dulap, o cutie, o cușcă
de lemn, de metal, de carne
mă-mpiedică s-ascund că port coarne
oricât de mult avansez în proces
trebuie să ies
suck my dick scria într-un manual de engleză
eram într-a cincea sau a șasea
mi-am așezat în minte echivalentul în română
și forma de bullying a înaintașilor de la care am preluat cartea
m-a izbit atât de profund
căci știam că nu era engleza pe care trebuia s-o învăț
deși era cea știută de toți din jurul meu
și pe care voiau cu neastâmpăr s-o aplice împotriva mea
numai că acum nu mai zboară păsări, ci
sacoșe de plastic cu toartele desfăcute ca niște aripi moarte
și capace de roată în iarbă
și „treci aici, căruța mă-tii dară”
și nu înțeleg de ce te crucești când treci pe lângă academie sau teatru ca la
niște catedrale abandonate de preoți
din căști răsună beatul electro al anilor ’90 sau ceva punk ori grunge nici nu-mi pasă
nu suport să ascult muzica cântăreților morți
deși citesc pagini cadaverice de sute de ani
television static was quite overwhelming
cântând Ariana cu un vibratto contrafăcut (ca orice altceva la mine)
(pastișă psihotică în a cappella)
n-am avut niciodată curajul să-i întreb pe colegi de anumite melodii
pentru că ar fi făcut mișto de mine
eu eram copilul liniștit, copilul purității
și cum de mă puteam deda muzicii decadente din playlisturile lor?
și-acum am rămas cu câteva fragmente de acorduri în minte
dacă tot am eșuat în a modela orașul ăsta după
cum am sperat să ne adăpostească
(deși stickerele de pe mașini cu I❤️SB țin să ne contrazică)
măcar întoarce-te puțin când sunt prin preajmă
mereu mi-e ca nu cumva să simți atracție sexuală
dacă mă vezi dezbrăcat acum
așa că nu te mai uita, nu mai sunt copil
ce-i cu tine?
trupul îți cedează din senin
nu e voie, nu așa trebuia să se întâmple
de ce nu ești bine? trebuia să fii bine!
îți zic să te protejezi de alții
și tu ripostezi „cred că e invers”
și eu mă rușinez
că m-am gândit la fel de fapt
deși îți spun că n-o voi face
spune-mi că trebuie să plec
dacă tot sunt o risipă de spațiu
de ce pana mea te iei de mine
și nu de cine m-a făcut?
Arteziană Carteziană
în parcarea din fața profiului
neonul siglei se reflecta în sticluța de vodcă cu cola pe jumătate goală
niciodată nu-mi mai dorisem atât de tare să sărut niște buze (cireșe) amare ca niște fiole de algocalmin
numai capătul aprins al țigării îți lumina fața
iar vântul ușor de seară sufla fumul pe mine și-mi plăcea și uram asta în același timp
mă uitam pe emag și vedeam telefonul ăla mișto care era la cel mai bun preț
dar tot nu mi-l puteam permite
voiam să te duc în apartamentul meu cu uși ale căror balamale semănau cu aripi de fluture
și mă gândeam că poate nu totul există pentru a fi omorât
atunci când te-ai ridicat de pe bordura trotuarului
te-ai dus la colțul magazinului
și ți-ai desfăcut șlițul în umbră
habar n-aveai că te urmăream cu luare-aminte
arteziană carteziană
