Poezii

Uppsala

Eram femeia din femeia legată la prova corabiei
Genunchii mei reci săltau peste gorgane și valuri

Dincolo de ei apunea soarele
Dincolo de ei nu se putea trece

Voiam să-ți povestesc despre asta
Să-ți spun că doi oameni despre care nu știm nimic 
Au ajuns la Uppsala și vor muri în locul nostru.


 
Numele

Un nume oarecare mort pe o plajă îndepărtată
Doarme în groapa verzuie solitară căreia îi spune pat

Țara mărginită pereții abrupți toată viclenia inutilă
La fel de dureroasă precum o mândrie rănită

Mă țin departe de el o știe toți cunoscuții o știu 
Cu numele acesta în numele lui voi învia.

 
#

Așa arată uitarea
Ridici deasupra capului o fâșie de sticlă
Și tai în felii tot ce atingi
(Pietrele din curtea interioară
Cartea lăsată deschisă lângă pernă
Drumul de la masă la pat)

Absența ta se transformă apoi într-un fel de foame
În după-amiezele de iarnă lipsite de umbră
Unde trăim simultan acasă și
Într-o sală de bal în care nu mai e nimeni

Spre seară îmi închei rochia cu degetele tale
(Apar de niciunde și apoi dispar)
Muselina ușoară se lipește perfect 
De trup, chiar dacă are un nasture lipsă.

 
Prieteni comuni

Prietenii noștri comuni vorbeau despre tine
Mă așezasem în spatele ochilor și priveam în afară
Spuneau că ești mereu la înălțime, eu mă ridicam și pluteam
Trupul meu în afara gravitației cântărea opt miligrame, atât
Cât cântărește și sufletul când pune distanță între oameni și lucruri,

Prietenii noștri comuni știau că te grăbești să deschizi ochii 
În fiecare dimineață, asemeni mie, înainte să țipi, 
Eu încuviințam și țineam ușa cu piciorul
Era ultima mea noapte pe pământ și încă nu îți povestisem
Nicio întâmplare.